Connect with us

Eveniment

Teologul botoșănean pr.dr.Theodor Damian, stabilit la New York, va fi sărbătorit, sâmbătă, la împlinirea vârstei de 73 de ani, de Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc

Publicat

Publicitate

Teologul, poetul, profesorul şi eseistul român Theodor Damian, stabilit la New York, va fi sărbătorit, sâmbătă, la împlinirea vârstei de 73 de ani, de Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc.

Colecţia donată muzeului în anul 2023 reuneşte un fond de carte din domeniul teologic şi literar, care se distinge prin diversitatea materialelor, relevante pentru o viziune panoramică asupra exilului românesc.

În cadrul colecţiei regăsim volume publicate de Theodor Damian atât în ţară, cât şi în afara graniţelor, printre care: „Poemele de la Maria Eich” (Iaşi, 2021), „Ein Fallen selbst im Steigen. Gedichte” (Ludwigsburg, 2015), „Repere bio-bibliografice” (Eikon, 2022) etc.

De asemenea, donaţia conţine diverse numere ale revistei „Lumină Lină”, publicată la New York, precum şi un volum al Flaviei Topan, „Al doilea deceniu”, „Zece ani de Lumină Lină la New York” (2005-2015), publicat la Cluj-Napoca, în 2015, dedicat revistei înfiinţată de Theodor Damian.

„Un mesaj aniversar şi informaţii despre colecţie vor fi postate, cu acest prilej pe site-ul instituţiei”, anunţă joi, Biroul de presă al muzeului.

***
Născut la data de 28 decembrie 1951, la Botoşani, Theodor Damian a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, apoi Institutul Teologic din Bucureşti şi la 26 de ani a devenit cel mai tânăr protopop din România, la Dorohoi.

Publicitate

Între anii 1979 şi 1983 a urmat studii ecumenice şi doctorale la Bossey şi Lausanne, Elveţia, participând împreună cu Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la conferinţe ecumenice.

În 1993, a devenit doctor în Teologie la Fordham University, New York şi în acelaşi an a fondat Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Astoria New York.

În anul 1999 a obţinut al doilea doctorat în teologie, la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti.

Din anul 2019, Theodor Damian este profesor emerit al Metropolitan College of NY, Facultatea de Ştiinţe Sociale, Catedra de Filosofie şi Etică.

Este Preşedinte al Filialei Americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Theodor Damian a publicat peste 40 de volume de teologie, etică, filosofie, poezie, proză, critică şi comentariu literar, eseuri.

A publicat peste 1000 de studii, eseuri, recenzii şi articole în periodice şi volume în România şi în străinătate, participând cu prezentări la peste 100 de congrese internaţionale.

A fost tradus în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, turcă, albaneză, arabă, chineză.

Membru al numeroase organizaţii profesionale şi societăţi româneşti şi americane, Theodor Damian a primit o serie de distincţii, printre care Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Bioterra, Bucureşti, premiul de excelenţă şi medalia „100 pentru Centenar” din partea Guvernului României, Premii de Excelenţă acordate de Uniunea Scriitorilor din România şi Republica Moldova, din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, Noul Hozevit” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Avertizare nowcasting de tip COD GALBEN pentru mai multe localități din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben pentru o parte din județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 12:00.

Sunt vizate următoarele localități: Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Copălău, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Călărași, Dersca, Gorbănești, Hlipiceni, Coșula, Todireni, Prăjeni, Sulița, Santa Mare, Mihăileni, Durnești, Dobârceni, Leorda, Blândești, Cândești, Brăești, Văculești, Românești, Lozna, Răușeni și Bucecea. Vântul va avea intensificări de 50–70 km/h.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

AJPIS Botoșani: Ajutoare de urgență  pentru 42 de familii și persoane singure

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat plata ajutoarelor de urgenţă acordate prin Hotărâre de Guvern, în valoare totală de 152.000 de lei, pentru sprijinirea a 42 de familii și persoane singure cu probleme socio – medicale sau de locuit.

Fondurile provin din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

De sprijinul financiar beneficiază familii și persoane singure, care se află în situații de necesitate din cauza incendiilor sau în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială.

Cuantumurile ajutoarelor de urgență variază între 2.500 și 7.000 lei, iar beneficiarii au domiciliul în municipiile Botoșani și Dorohoi și localitățile Drăgușeni, Nicșeni, Dersca, Cristești și Santa Mare.

Citeste mai mult

Eveniment

Petarde livrate prin firme de curierat și transportate ilegal: Captură uriașă de 800 kg de articole pirotehnice în Botoșani

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de supraveghere tehnică constând în reținerea, predarea și percheziționarea tuturor trimiterilor poștale, la 9 persoane juridice ce desfășoară activități de curierat, în județul Botoșani.

 

În urma activităților desfășurate, au fost identificate un număr de peste 17.000 de articole pirotehnice, categoriile P1, T1 și F1, interzise la deținere.

 

Cantitatea de 800 kg de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru combaterea faptelor antisociale la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, realizarea unui climat de ordine și liniște publică, depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice precum și a celor care nu poartă în timpul deplasării, pe drumurile publice, centura de siguranță, în localitatea Dorohoi.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 20 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8.000 de lei.

 

Totodată, a fost reținut un certificat de înmatriculare.

 

Publicitate

Dintre sancțiuni, 12 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending