Connect with us

Eveniment

Tentativă de viol și tâlhărie în Botoșani asupra unei femei de 66 de ani, în buricul târgului: Bărbat de 31 de ani, din Vorona, reținut de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis, luni, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie.

 

În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 66 de ani, din municipiul Botoșani, ar fi fost victima unei infracțiuni de tentativă la viol și tâlhărie, constând în aceea că în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Botoșani, ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, care, prin folosirea violenței, ar fi încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale, însă victima a opus rezistență, reușind să se elibereze de agresor.

 

În același context, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras victimei o geantă cu bunuri, pe care aceasta o avea asupra sa.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 31 ani, din comuna Vorona și, ulterior, l-au condus la sediul unității de poliție, unde față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Publicitate

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate și restituit victimei.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Percheziții la Corlăteni după un videoclip postat pe rețelele sociale: Polițiștii au ridicat o armă și 1.500 de cartușe

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadru Serviciului Arme explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din comuna Corlăteni.

 

În urma activităților desfășurate, la locuința unui tânăr de 22 de ani, au fost identificate și ridicate o armă scurtă, tip pistol, de culoare neagră, calibrul 6mm, 1500 (o mie cinci sute) elemente de muniție calibrul 6 mm.

 

Tânărul vizat de polițiști postase pe o rețea de socializare un videoclip în care poartă asupra sa o armă.

 

Publicitate

Toate bunurile au fost ridicate în vederea efectuării unei constatări criminalistice de specialitate pentru a se stabili categoria din care face parte arma și dacă aceasta este în stare de funcționare

 

În continuare se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

FOTO: arhivă, caracter ilustrativ

 

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 57 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Polițiștii botoșăneni continuă cercetările

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis, sâmbătă, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 57 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi ar fi condus pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism fiind sub influența alcoolului. Aparatul alcooltest a indicat o valoare 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Ordin de protecție emis de polițiștii botoșăneni împotriva unui tânăr care și-a amenințat concubina

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizorie față de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani, care la data de 2 noiembrie 2025, în timp ce se afla cu concubina sa, pe o stradă din aceeași localitate, ar fi provocat scandal și i-ar fi adresat acesteia injurii, cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar tânărul are obligația de a păstra o distanța față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni, în acțiune: Peste 400 de amenzi aplicate în weekend

Publicat

Publicitate

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au fost prezenți în teren, desfășurând activități preventive pe raza întregului județ. Acțiunile au vizat descurajarea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță în rândul cetățenilor. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.

 

Astfel, au fost organizate 13 acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

 

Polițiștii care s-au aflat în teren au constatat peste 400 de sancțiuni contravenționale în valoare de 227.000 de lei și au fost reținute 28 de permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.

 

Publicitate

Totodată, polițiștii au emis patru ordine de protecție provizorie ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending