Colegiul Medicilor Stomatologi introduce reguli stricte privind publicitatea în domeniu: va fi interzisă denigrarea colegilor, utilizarea superlativelor, promisiunile nerealiste și ofertele agresive. De asemenea, nu vor mai fi permise comentariile referitoare la lucrările altor stomatologi.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMS) a oficializat recent un Ghid de bune practici pentru publicitatea medicilor stomatologi, potrivit avocat.net.

Este vorba despre un document care stabilește un cadru strict și clar privind promovarea serviciilor stomatologice în spațiul public.

Măsura vine ca răspuns la proliferarea mesajelor comerciale agresive și a promisiunilor înșelătoare din domeniu.

Potrivit ghidului, medicii stomatologi nu mai pot folosi în promovare comparații superlative, afirmații denigratoare, promisiuni privind rezultatele tratamentelor sau oferte comerciale de tip promoțional, considerate înșelătoare sau neconforme cu etica medicală.

De asemenea, se subliniază că obligația medicului este una de diligență, nu de garantare a unui rezultat.

Ce devine interzis:

Exemple concrete de expresii care nu mai pot fi utilizate în publicitate:

• „Implant fără tăieturi”
• „Dinți ficși în 24 de ore”
• „Obturație laser, fără freză, fără durere”
• „Rată de succes de 99%”
• „Tratamente 100% eficiente”
• „Garanție pe viață”

Sunt interzise și superlativele absolute precum „cel mai bun”, „numărul unu”, „top”, „excelență”, precum și expresii de tipul „tehnologie de ultimă oră” sau „cele mai performante echipamente”, dacă acestea nu pot fi dovedite cu date obiective, și chiar și atunci sunt descurajate.

Mai mult, interdicția se extinde și asupra numelelor de domenii web sau adreselor de e-mail care conțin termeni de superioritate, precum: www.celmaibunmedic.ro, mediculperfect@gmail.com și altele.

Denigrarea colegilor stomatologi va fi interzisă: Etica medicală înainte de marketing

Colegiul interzice explicit și afirmațiile care pun în discuție calitatea tratamentelor oferite de alți medici, de tipul: „tratamentul este prost făcut”, ”cine v-a lucrat aici” sau „un singur medic nu are cum să facă totul bine, trebuie o echipă”.

Scopul este prevenirea concurenței neloiale și păstrarea respectului între profesioniști.

Ghidul reglementează și modul de utilizare a titlurilor profesionale, interzicând:

• folosirea cuvântului „expert”;
• atribuirea titlului de „specialist” în lipsa unei recunoașteri oficiale în nomenclatorul specialităților medicale;
• redenumirea arbitrară a unei specialități legale deținute.

Demersul CMS vine într-un context în care tot mai multe cabinete stomatologice folosesc tehnici de marketing, punând presiune pe pacient și cultivând așteptări nerealiste.

Ghidul oficializează acum principiul conform căruia publicitatea medicală trebuie să fie informativă, obiectivă și lipsită de conținut comercial speculativ.

Românii care aleg să meargă cu mașina în Grecia, în această vară, trebuie să respecte cu strictețe regulile de circulație, atât pe teritoriul elen, cât și pe parcursul călătoriei până la destinație.

Pentru a ajunge în Grecia cu mașina, românii pot alege între două rute principale: una prin Bulgaria și alta prin Serbia și Macedonia de Nord.

Ruta prin Bulgaria

Odată intrați în Bulgaria, șoferii trebuie să adapteze viteza la limitele locale:

• 50 km/h în localitate,
• 90 km/h în afara localităților,
• 120 km/h pe drumuri expres,
• 130 km/h pe autostrăzi.

Autoritățile bulgare folosesc radare fixe și mobile frecvent, iar amenzile se plătesc rapid, uneori chiar pe loc.

Începând cu anul 2025, limita de viteză pe autostrăzile din Bulgaria a fost redusă de la 140 km/h la 130 km/h, ca parte a unor reforme legislative menite să îmbunătățească siguranța rutieră.

Ruta prin Serbia și Macedonia de Nord

Dacă traseul include Serbia, limitele sunt:

• 50 km/h în localitate,
• 80 km/h în afara localităților,
• 100 km/h pe drumuri expres,
• 130 km/h pe autostrăzi.

În Serbia, toleranța față de încălcările regulilor de circulație este scăzută, iar sancțiunile pot include suspendarea permisului sau chiar reținerea vehiculului în unele cazuri grave.

Pentru cei care trec prin Macedonia de Nord, regulile sunt similare:

• 50 km/h în localitate,
• 80 km/h în afara localităților,
• 110 km/h pe drumuri expres,
• 130 km/h pe autostrăzi.

În Grecia, destinația de vacanță pentru mulți turiști români, legislația rutieră prevede limite de:

• 50 km/h în localitate,
• 90 km/h în afara localităților,
• 110 km/h pe drumuri expres,
• 130 km/h pe autostrăzi.

Grecia aplică sancțiuni severe pentru încălcarea acestor limite, iar amenzile pot ajunge la câteva sute de euro, mai ales dacă viteza este depășită cu peste 30 km/h.

Potrivit Playtech, amenzile pentru depășirea vitezei legale sunt următoarele, în funcție de cât de mult este depășită limita:

• Până la 20 km/h peste limită – amendă de 100 euro
• Între 21 și 30 km/h peste limită – amendă de 350 euro, plus suspendarea permisului pentru 60 de zile
• Peste 30 km/h – amendă de 700 euro, suspendarea permisului pentru 90 de zile și reținerea certificatului de înmatriculare

În plus, amenzile trebuie plătite în termen de 10 zile lucrătoare pentru a beneficia de o reducere de 50%. După această perioadă, se achită suma integrală.

Tot ceea ce știm despre Sfântul Onufrie cel Mare se datorează mărturiei unui alt monah numit Pafnutie care l-a întâlnit pe marele ascet și i-a cunoscut viața și petrecerea. Pafnutie, el însuși un monah îmbunătățit, dorind să cunoască mai desăvârșit tainele vieții de rugăciune în singurătate, și-a părăsit mânăstirea unde era monah și s-a îndepărtat în pustie.

Aici a întâlnit pe Sfântul Onufrie, un pustnic înfricoșător la vedere, acoperit doar cu părul bărbii sale lungi care cobora până la pământ. Speriindu-se în primă instanță, a cunoscut apoi bunătatea lui Onufrie și a început să-l întrebe despre viața sa. Onufrie se afla în deșert în singurătate aproape totală de șaptezeci de ani. Nevoile de hrană și le astâmpăra cu plantele din jur.

Se odihnea în funcție de vreme pe coline, în văile dimprejurul său sau în peșteri. Însă Onufrie nu se nevoise așa tot timpul de când se lepădase de lume. La începutul viețuirii sale monahale a stat într-o mânăstire a Tebaidei, la Hermopolis. Aici, în viața de obște, a învățat pentru prima dată rigorile vieții monastice. Auzind tot timpul de exemplul lui Ilie sau al Sfântului Ioan Botezătorul, a hotărât să se îndrepte spre pustiul adânc pentru a se dedica nevoinței în singurătate. Îndepărtându-se mult a dat peste o peșteră locuită de un pustnic numit Hermes căruia i-a cerut să îl învețe cum se trăiește în pustie și să îl inițieze în tainele acestei viețuiri. După câteva zile de sfat, acel pustnic a plecat împreună cu Onufrie să îi găsească loc de nevoință.

Ajungând în locul ales, Hermes a mai stat aproape o lună cu Onufrie pentru a-l învăța în continuare și apoi s-a înapoiat. În fiecare an îl vizita o dată pe Onufrie până când, la ultima vizită l-a anunțat că va trece la Domnul. Onufrie i-a îngropat cinstitul trup undeva în apropiere. Fiind întrebat cum se împărtășește cu Sfintele Taine, Onufrie a răspuns că îi sunt aduse de un înger al Domnului. Viața sa era înconjurată de fapte minunate. Minunat de cele ce se întâmpla cu el lui Pafnutie i-a fost dat să audă și profeția lui Onufrie, care l-a anunțat că motivul pentru care se afla acolo era să îngroape trupul lui Onufrie a cărui viață se apropia de sfârșit. Așa a făcut.

Însă Pafnutie ne-a transmis și viața Sfântului Onufrie cel Mare, un sfânt aflat la mare cinste în rândul monahilor și laicilor deopotrivă. Antonie, arhiepiscopul Novgorodului, în cartea sa de pelerinaj, atestă faptul că în vremea sa, adică pe la anul 1200, parte din sfintele moaște ale Sfântului Onufrie se aflau la Constantinopol.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

EMINESCU PEDAGOG (VII)

Interesant este că pe Eminescu l-au preocupat și diferite obiecte de învățământ, cum ar fi limba română, limbile clasice, geografia, istoria și religia.  Toma Chirticuță găsește în manuscrisele 22/58 de la Academie,  ale lui Eminescu,  însemnări despre limbile clasice și despre limba  maternă: „Alăturăm observarea cum că limba, alegerea și cursivitatea expresiunei în expunerea vorbită sau scrisă e un element esențial, ba chiar un criteriu al culturii… Stilul e omul, fiindcă nu e numai forma limbistică și fiindcă nu consistă numai în cunoștința limbei, ci fiindcă exprimă totodată maniera de cugetare și percepțiune a omului. Cum descrie cineva un lucru așa l-a văzut și l-a priceput”.  Vorbind despre intuiție, necesară în actul învățării, Eminescu  va considera că limba va fi suportul principal al acesteia. Se știe că  Maiorescu i-a cerut lui Eminescu să-și ia doctoratul, poetul chiar apucându-se de lucru, printre obiective fiind și traducerea „Criticii rațiunii pure” a lui Kant. Răspunzându-i lui Maiorescu,  notează Eminescu: „Dinspre partea mea, eu m-am apucat de lucru, deși limba română îmi îmburuenează multe distincțiuni de noțiuni din limba germană. Ea are și un bine: că silește pe oricine să fie limpede și intuitiv, mai ales atunci când e vorba de a face expunerea unor idei abstracte”.

Un accent deosebit pune Eminescu pe elementul stilistic, considerat important în educație și învățământ. Rapoartele sale conțineau și referiri la manuale, Toma Chiricuță  constatând  o ironie mușcătoare.în comentariile sale. Despre  manualul lui A. Gorian, „Noul metod de geografie elementară”, notează: „Cele mai însemnate neajunsuri mi se par greșelile de definiție și cele gramaticale”. Despre manualul lui Gr. Cristescu, „Istoria românilor”(partea I), adaugă: „Stilul cărții e mai narativ decât al altor manuale, limba mai populară, deci mai bună”.

Privinde limbile clasice, Toma Chiricuță face trimitere la un articol al lui Eminescu de pe când era ziarist. Reține autorul studiului: „Cultura clasică are calitatea determinată de a crește, ea este în esență educativă, și iată ce a lipsit școalelor noastre până acum și le va lipsi încă mult timp înainte. A învăța vocabule latine pe dinafară, fără a fi pătruns de acel adânc spirit de adevăr, de pregnanță și de frumusețe a antichității clasice, a învăța regule gramaticale fără a fi pătruns acea simetrie intelectuală a cugetării antice, este o muncă zadarnică, o literă fără înțeles. Țările culte își datoresc cultura influenței clasicismului asupra spiritului cetățenilor”. Manuscrisele studiate de Toma Chiricuță îl îndreptățesc să concluzioneze: „Și de aceea Eminescu nimic nu detestă mai mult în judecarea primelor impresii, pe care i le produce o școală, decât învățarea mecanică de definiții, fără să aibă și „cunoștința vie și concretă a părților cuvântului”. Învățarea pe de rost de cuvinte goale e semnul caracteristic al unei școli moarte. Întrebuințarea de cuvinte neauzite sau al căror înțeles nu îl cunoaște pe deplin e peceția deosebitoare a unei generații scolastice bine determinate, care e bogată în cuvinte și stearpă în idei. Ori,  pentru aceia Eminescu pretinde ca școala să-i dea copilului cuvinte vii, concrete, bazate pe intuiții clare și bine legate, și judecăți pe deplin înțelese, fără umbră de îndoială, fără umbră de nesiguranță”.

Eminescu mai vine cu  propunerea ca doar cei care vor să fie „învățați de profesie, juriști sau clerici”  să se îndrepte către învățământul clasic, iar celelalte clase se pot dispensa de cunoașterea antichității, dar să se pună accent pe limba maternă și pe cunoașterea spiritului național. Într-un articol intitulat „Cultura clasică”, Eminescu vine cu o propunere: „împuținarea liceelor clasice și înmulțirea școlilor reale”. 

Privind atitudinea lui Eminescu față de didactică și metodică,  Toma Chiricuță, autorul studiului pe care îl avem în atenție și  publicat în volumul  „Activitatea celor dintâi 7 ani ai Școalei Normale de Învățători „M. Eminescu” din Botoșani (1919 – 1926)”, scrie: „În acest caz el, poetul, omul cu totul nepractic și visător,  cum ni-l zugrăvesc încă unii biografi ai lui, se dovedește a fi și din acest punct de vedere, cu totul special și practic, a fi unul din cele mai bine orientate spirite îndrumătoare ale culturii noastre”. (VA URMA)