Connect with us

Eveniment

Taxa pe soare încinge spiritele în Coaliție. „Noua măsură care este absolut aberantă”

Publicat

PSD nu mai susține taxa pe soare, după scandalul pe care l-a stârnit anunțarea măsurii. Este scandal în coaliție, pe una dintre cele mai controversate măsuri. 

Publicitate

Anunțul a fost făcut de senatorul PSD, Daniel Zamfir. La scurt timp, nici ministrul Virgil Popescu nu își mai asumă paternitatea ideii de taxare a prosumatorilor.

Una dintre ordonanțele aprobate de Guvern în seara dinainte de minivacanța de Ziua Națională prevede ”taxa pe soare”, care ”vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă.

PSD nu vrea taxă pe soare

Partidul Social Democrat nu susţine taxa pe panourile fotovoltaice, care este o măsură „absolut aberantă”, iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, creează astfel o nouă „problemă în economia românească”, a declarat, luni, senatorul PSD Daniel Zamfir, preşedinte al Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat.

„Evident că este profund greşită politica Ministerului Energiei, să introduci o astfel de taxă acum, când România trebuie să încurajeze tot ce înseamnă producţia de energie regenerabilă.

Ministerul Energiei constat că creează din nou o confuzie în piaţa de energie, n-ar fi prima dată când politica Ministerului Energiei este una haotică.

Îmi aduc aminte că a început odată cu liberalizarea preţului la energie, liberalizare care ne-a adus în situaţia în care suntem astăzi, a urmat cu acea bâlbâială incredibilă, timp de un an de zile, cu privire la mecanismul acela de compensare care până la urmă a îngroşat buzunarele unor băieţi deştepţi, a urmat iată acea lipsă de decizie cu privire la continuarea hidrocentralelor în arii protejate”, a declarat Zamfir, la Parlament.

Publicitate

El a adăugat că n-ar vrea să treacă cu vederea faptul că „tot Ministerul Energiei, prin persoana ministrului Popescu, s-a angajat în faţa Comisiei Europene, prin PNRR, să închidă capacităţi de cărbune şi să pună practic pe butuci economia naţională”.

Taxa pe soare, măsură aberantă

„Acum vine cu o nouă măsură care este absolut aberantă – aceea de a propune o taxă cu privire la cei care îşi instalează panouri fotovoltaice.

PSD nu susţine această iniţiativă. Când va veni în Parlament această Ordonanţă, în mod categoric noi o vom amenda şi vom scoate acea prevedere.

Eu înţeleg de la domnul Popescu că Ordonanţa era într-un fel în Guvern şi în alt fel a ieşit la Monitorul Oficial.

Lucrurile astea sunt hilare, nu se pot petrece într-un guvern serios, iar cred că domnul Ciucă are încă un motiv să evalueze activitatea acestui ministru, care, iată, nu trece o săptămână şi mai creează o problemă în economia românească”, a transmis senatorul PSD, citat de Agerpres.

Potrivit senatorului, „această Ordonanţă este absolut aberantă”.

„Vă asigur că, atunci când va veni îm Parlament, această Ordonanţă va fi modificată, în sensul că se va elimina orice taxă pentru cei care îşi instalează panouri fotovoltaice”, a precizat Daniel Zamfir.

Ministrul Virgil Popescu: taxa pe soare este fake news

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat luni, într-o conferință de presă la sediul ministerului, că infirmă introducerea unei taxe pentru prosumatorii de energie electrică.

Acesta a catalogat știrea drept fake news.

“Nu se introduce absolut nici o taxă, toți românii care își montează panouri fotovoltaice pe casă nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată, pentru energia produsă.

Există posibilitatea, în anumite condiții, pe care directiva care trebuie implementată o oferă, ca atunci când numărul prosumatorilor este foarte mare și ajunge la 8% din capacitatea instalată a sistemului energetic național, în baza unui studiu pe care autoritatea de reglementare îl va face la data aceea, lucru foarte puțin probabil să ajungem la acest procent, începând cu data de 1 decembrie 2026 să poată fi introdusă taxa”, adăugat ministrul.

Fake news, dar… posibilitatea există

El a subliniat că în ordonanță nu scrie despre introducerea unei taxe, ci de această posibilitate, valabilă peste 4 ani.

“Atunci, Guvernul poate introduce o taxă, prin autoritatea de reglementare sau de mediu sau altă instituție care poate percepe această taxă.

Deci există „poate introduce”, nu există „va fi o taxă de mâine” sau „o taxă de poimâine” sau va fi o taxă anul viitor sau peste doi ani, peste trei ani, peste patru ani. Infirm categoric existența unei taxe pentru prosumatori. Ministerul energiei nu va susține niciodată înființarea unei taxe.

Faptul că a fost transpusă o directivă prin care ar exista o posibilitate după data de 1 decembrie 2026 de a introduce în anumite condiții o anumită taxare este una și introducerea unei taxe este alta.

Nu va exista nici o taxare asupra prosumatorilor. Textul oficial care va apărea în Monitorul Oficial este cu posibilitate.”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a insistat asupra faptului că în act este menționată posibila introducere a unei taxe, nu aplicarea ei sigură.

“Forma conține sintagma „poate aplica”. Este articolul 21 din Directiva 2018/2021, care trebuie transpusă.

În Directivă scrie „poate introduce”, exact așa o să scrie în Monitorul Oficial: „poate introduce”, a afirmat ministrul.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Educație

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Publicat

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Publicitate

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de lectură expresivă, recomandări de carte, discuții despre importanța cititului și activități desfășurate împreună, menite să transforme lectura într-o experiență plăcută și accesibilă. Scopul acestor acțiuni a fost încurajarea elevilor să descopere bucuria cărților și să transforme cititul într-un obicei zilnic, nu doar într-o activitate ocazională.

Directorul unității de învățământ, profesorul Mihaela Chitic, a subliniat impactul profund al lecturii asupra formării copiilor. „Lectura ne dezvoltă vocabularul, imaginația și gândirea critică. O carte deschisă înseamnă o minte deschisă. Să facem din citit un obicei zilnic, nu doar o activitate de o zi!”, a transmis aceasta.

Prin astfel de inițiative, școala își propune să cultive dragostea pentru lectură încă din primii ani de studiu și să contribuie la formarea unor tineri curioși, creativi și bine pregătiți. Ziua Națională a Lecturii devine, astfel, nu doar o sărbătoare simbolică, ci un pas concret spre apropierea copiilor de universul cărților și al cunoașterii.

Citeste mai mult

Eveniment

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Publicat

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.

Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.

Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.

Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.

Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.

Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.

Publicitate

Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.

Citeste mai mult

Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Publicat

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.

Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.

Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.

Citeste mai mult
Publicitate
Educație2 ore ago

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Eveniment3 ore ago

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Eveniment5 ore ago

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Eveniment5 ore ago

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Eveniment5 ore ago

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Eveniment5 ore ago

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Eveniment6 ore ago

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Eveniment6 ore ago

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Economie6 ore ago

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Eveniment7 ore ago

Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending