Connect with us

Eveniment

Târg de Crăciun, organizat  la Trușești. „Crăciunul, darul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni!”, activitate a elevilor de la Liceul „Demostene Botez”

Publicat

Publicitate

„Crăciunul, darul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni!”, a fost activitatea elevilor de la Liceul „Demostene Botez” Trușești și a Ansamblului Folcloric „Flori de Busuioc” în cadrul Târgului de Crăciun organizat  la Trușești.

Crăciunul e sărbătoarea care umple de nemurire viaţa noastră muritoare prin coborârea lui Dumnezeu la noi. Iisus a venit ca să ne ridice pe noi la Cer. Acum Cuvântul a devenit Om, iar lumina sfințitoare care s-a concentrat într-o stea, vestește omenirii că începe o nouă eră de iubire și generozitate. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi a luat chip omenesc, pentru a ne arăta nouă smerenia și bunătatea, conștientizând că Iisus a ales cea mai smerită cale de a intra în lume.

Copiii, îngeri pământești au vestit Nașterea Domnului printr-o scenetă care a reușit să unească cerul cu pământul.Este vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Mântuitorului cuprinde sufletele şi le înobilează. Copiii simbolizează pe îngerii care nu doar au fost prezenți la nașterea Domnului, ci au și vestit-o! Colindele – ca punți de lumină între pământ și cer – înlesnesc comuniunea directă cu Dumnezeu din ceruri. E necesar ca noi să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele, din neam în neam, din generaţie în generaţie, ca pe un odor sfânt, ca pe o dumnezeiască liturghie a iubirii lui Dumnezeu.

„Urăturile de Anul Nou, urăturile în versuri, fac parte din tradiția și obiceiurile populare ale satului românesc. Și astăzi se păstrează datina urătorilor care merg din casă în casă anunțând venirea unui nou an, iar urăturile vechi își găsesc locul în prezent. Asadar, acestea împreună cu jocul cu măști, care este, în fond, o formă tradițională de teatru folcloric, rămân și în prezent să aline sufletele. Să aveți sărbători cu bine, cu frumos în suflete, cu dragoste față de aproapele si bunăstare în casele tuturor!”, a declarat profesoara Cătălina Gania.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pensii speciale: De la 1 ianuarie 2026 magistrații vor ieși la pensie doar la împlinirea vârstei de 65 de ani

Publicat

Publicitate

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a modificat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare, după ce cu o zi în urmă i-a dat raport de adoptare în forma inițiatorilor, relatează agerpres.ro.

Comisia a eliminat tabelele prin care se eșalona vârsta de pensionare a magistraților, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare.

A fost modificat, de asemenea, modul de calcul al pensiilor magistraților și a fost acceptat un amendament al USR în acest sens.

„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizației de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, se arată în acest amendament.

Potrivit președintelui Comisiei pentru muncă, Adrian Solomon, în urma acestor modificări, începând cu data de 1 ianuarie 2026 magistrații vor ieși la pensie la împlinirea vârstei de 65 de ani.

‘Există și dezbaterea decizională în Senat, acolo unde colegii noștri mai înțelepți ca noi vor reuși să rezolve problema și să facă o eșalonare potrivită’, a precizat Solomon.

Publicitate

Proiectul de lege intră miercuri în dezbaterea și votul plenului Camerei Deputaților.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani, județul din țară cu cele mai mari alocații medii pentru copii în luna martie 2025

Publicat

Publicitate

Județul Botoșani s-a aflat în luna martie 2025 în fruntea clasamentului național privind valoarea medie a alocațiilor de stat pentru copii, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Cu o sumă medie de 343,30 lei per beneficiar, Botoșaniul a depășit județe precum Caraș-Severin (342,68 lei) și Sălaj (339,55 lei), situându-se pe primul loc la nivel național, relatează agerpres.ro.

În total, la nivelul întregii țări, au beneficiat de alocație 3.609.898 copii, iar suma totală achitată de stat s-a ridicat la 1,21 miliarde de lei. Media națională a alocației a fost de 335,42 lei per copil, ceea ce evidențiază faptul că județul Botoșani se situează peste acest prag.

Alocația de stat are caracter universal și este acordată tuturor copiilor din România cu vârste de până la 18 ani. De asemenea, beneficiază de acest drept și tinerii majori care continuă studiile liceale sau profesionale, până la finalizarea acestora.

Deși județul Botoșani nu se regăsește printre cele cu cei mai mulți beneficiari — precum București, Iași sau Suceava — valoarea medie mai ridicată a alocației poate fi explicată printr-un procent semnificativ de copii care se încadrează în categoria celor cu drepturi suplimentare, cum ar fi copiii cu dizabilități sau din familii monoparentale.

Alocația pentru copii este acordată lunar și reprezintă una dintre formele de sprijin social direct oferit de stat pentru susținerea familiei și încurajarea continuării studiilor în rândul tinerilor.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

12 șoferi prinși băuți la volan în zilele de Paște la Botoșani. Poliția a dat amenzi de peste 50.000 de lei

Publicat

Publicitate

În perioada sărbătorilor pascale, 18 – 21 aprilie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic, vizând în special șoferii care conduc cu viteză excesivă sau sub influența alcoolului.

În cadrul acțiunii au fost angrenați aproximativ 100 de polițiști, care au acționat pe drumurile naționale, județene și comunale. În cele patru zile de controale, au fost verificate aproximativ 300 de autovehicule.

În urma testărilor, 12 șoferi au fost depistați cu alcoolemii peste limita legală și au fost imediat scoși din trafic. În unele cazuri, s-au întocmit dosare penale, iar în altele s-au aplicat sancțiuni contravenționale, în funcție de valoarea alcoolemiei.

Pe lângă aceste cazuri, polițiștii au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru depășirea vitezei legale și nerespectarea normelor de circulație.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în special în contextul apropierii minivacanței de 1 Mai.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Nici femeile nu mai sunt ce au fost: Tânără de 22 de ani, surprinsă la volan fără permis în comuna Călărași

Publicat

Publicitate

O tânără de 22 de ani, din comuna Călărași, a fost prinsă de polițiști conducând un autoturism pe DJ 282H fără a deține permis de conducere.

Incidentul s-a produs pe 21 aprilie 2025, în cadrul unui control de rutină desfășurat de polițiștii din cadrul Secției Rurale nr. 3 Hlipiceni.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit că tânăra nu a obținut niciodată permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Autoturismul i-ar fi aparținut unui membru al familiei, care urmează să fie audiat pentru a se stabili dacă i-a încredințat sau nu autoturismul în mod conștient.

Pe numele tinerei a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis. În funcție de rezultatul anchetei, aceasta ar putea fi trimisă în judecată, riscând o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani sau amendă, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Polițiștii fac apel la populație să nu urce la volan fără drept legal, subliniind riscurile și consecințele penale ale unei astfel de decizii.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending