Connect with us

Eveniment

Tânăr ucrainean cu cetățenie americană, oprit de polițiști la frontiera Rădăuți Prut. Avea permis internațional eliberat… online pe bază de abonament

Publicat

Publicitate

Un tânăr ucrainean cu cetățenie americană s-a ales cu dosar penal din cauza unei oferte online.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au anunțat astăzi că efectuează cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie Ucraina și SUA, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, fără a deține și un permis de conducere internațional.

În data de 09 noiembrie a.c.,  în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut– ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean ucrainean, care avea și cetățenie americană, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Carolina de Sud – SUA și un permis de conducere internațional, eliberat de o asociație internațională a conducătorilor auto, având imprimate datele și fotografia sa.

“Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control este un permis fantezist, care nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere internațional și nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României. Tânărul a declarat că a ales să aplice online pentru un permis internațional, plătește anual un abonament de 35 de dolari și în schimbul acestuia a obținut tot online așa zisul permis internațional”, a transmis purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani, comisar şef de poliţie Răcnea Minodora.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Publicitate

Polițiștiii de frontieră au reaminti tuturor participanților la trafic, pentru a evita situații similare:

Conform art. 83 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:

  1. Statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere;
  2. Statelor membre ale Uniunii Europene;
  3. Statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

“Prin urmare, pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional”, a transmis purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani, comisar şef de poliţie Răcnea Minodora.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de învățământ prilej cu care au fost verificate 21 de localuri publice din această arie, iar administratorii acestora au fost instruiți cu privire la obligațiile pe care le au.

 

De asemenea, au fost supravegheate arterele rutiere adiacente școlilor, pentru siguranța traficului rutier și a elevilor, participanți la trafic.

 

Publicitate

Pe parcursul desfășurării activităților, doi elevi au fost depistați absentând de la orele de curs. Au fost informați reprezentanții unităților școlare de care aparțineau.

 

Astfel de activități vor continua pe perioada întregului an școlar pentru siguranța elevilor și pentru buna desfășurare a procesului educațional.

Citeste mai mult

Eveniment

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea, în valoare de 6.000 de lei, au fost aplicate transportatorilor autorizați care nu au respectat prevederile legale.

Citeste mai mult

Eveniment

Minivacanța de Paște 2026, 4 zile libere consecutive. Calendarul sărbătorilor legale din an: unele generează minivacanțe

Publicat

Publicitate

Minivacanța de Paște din 2026 oferă 4 zile libere consecutive. Vinerea Mare, duminica de Paște si a doua zi de Paște se îmbina perfect cu weekendul pentru a crea o pauză binevenită la început de primăvară.

Paștele Ortodox va fi celebrat în 2026 la data de 12 aprilie, ocazie cu care legislația din România prevede acordarea unor zile libere legale pentru salariați.

De data aceasta sunt 4 zile libere, sau un weekend prelungit. Potrivit legii, atât Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște sunt stabilite ca zile nelucrătoare.

Minivacanța de Paște 2026: Ce se întâmplă cu zilele libere dacă aparții altui cult religios decât cel ortodox

Potrivit Codului Muncii, pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima si a doua zi de Paști, prima si a doua zi de Rusalii se acorda în functie de data la care sunt celebrate de acel cult.

În 2026, Paștele ortodox va fi sărbătorit duminică, 12 aprilie, în timp ce Paștele catolic este programat cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie.

Duminica Floriilor va fi marcată de credincioșii ortodocși pe 5 aprilie, iar de cei romano-catolici pe 29 martie.

Vacanța de Paște, potrivit structurii anului școlar 2025-2026, începe de sâmbătă, 4 aprilie 2026 și ține până marți, 14 aprilie 2026.

Publicitate

Calendarul zilelor libere pentru angajați în 2026

1 Mai 2026 – Ziua Muncii este într-o zi de vineri, ceea ce, alături de weekend, generează o minivacanță de 3 zile

1 Iunie 2026: În 2026, Rusaliile vor fi celebrate duminică, 31 mai, iar Lunea Rusaliilor, 1 iunie, este zi liberă legală. Aceasta coincide cu Ziua Copilului, sărbătorită anual pe 1 iunie, astfel că angajații vor beneficia de o zi liberă cu semnificație religioasă și civică. Împreună cu weekend-ul, salariații vor avea o minivacanță de trei zile la începutul lunii iunie.

15 August 2026 Sfânta Maria – este sâmbăta, nu generează o minivacanță.

Angajații din sectorul public vor beneficia de o minivacanță de patru zile în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie.

Luni, 30 noiembrie, zi liberă cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, urmată de Ziua Națională a României, marcată marți, 1 decembrie, se adaugă weekend-ului precedent, conturând astfel un interval consecutiv de patru zile nelucrătoare.

Citeste mai mult

Economie

Patronii Dedeman vor prelua Carrefour România. Negocieri exclusive cu peste 800 de milioane de euro pe masă

Publicat

Publicitate

Patronii Dedeman vor prelua controlul Carrefour România. Frații Pavăl, fondatorii Dedeman și cei mai puternici antreprenori români din retailul de bricolaj, fac pasul decisiv către comerțul alimentar: Paval Holding a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Carrefour România, într-o tranzacție estimată la 823 de milioane de euro, care ar putea redesena harta marilor jucători din retailul românesc, scrie alba24.ro.

Carrefour a anunţat oficial că vrea îşi vândă operaţiunile din România către Paval Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, proprietarii Dedeman.

Valoarea Carrefour România este estimată la 823 milioane de euro

Grupul Carrefour a anunţat joi, la Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding pentru vânzarea tuturor activităţilor sale din România, evaluate la un total de 823 milioane de euro, anunță Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025.

Pavăl Holding este vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez.

Publicitate

Carrefour România operează o reţea multi-format de 478 de magazine (inclusiv 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate şi 30 de magazine discount) şi a generat vânzări brute (inclusiv TVA) de 3,2 miliarde de euro în 2024 şi 2025 estimat, reprezentând aproximativ 3,5% din vânzările Grupului.

Finalizarea acestei operaţiuni rămâne condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de reglementare obişnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending