Connect with us
Publicitate

Eveniment

Tânăr din municipiul Botoșani, cu alcoolemie uriașă și fără permis, scos din trafic de polițiști și jandarmi

Publicat

Publicitate

Vineri, în jurul orei 01:30, am fost sesizați prin apel la 112, de către  colonel Ciobanu Ovidiu, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, aflat în timpul liber, care se afla în incinta unei stații peco, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că un conducător auto, la intrarea în stația peco a fost pe punctul de a produce un accident și părea că se afla într-o stare avansată de ebrietate.

 

Conducătorul auto încerca să-și cumpere băuturi alcoolice, în momentul în care a fost interceptat de jandarm, care l-a atenționat că nu va mai părăsi zona respectivă la volanul autoturismului, iar polițiștii rutieri sunt pe drum. În acest context, conducătorul auto a încercat să părăsească locul respectiv, însă a fost urmărit, prins și imobilizat de către jandarm, până la sosirea polițiștilor rutieri.

Publicitate

 

Ulterior, i-a fost stabilită identitatea în persoana unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani. Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 1,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Publicitate

Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei,

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Alegeri Prezidențiale 2024. Exit-poll: Cine intră în turul 2. Procentele obținute de Ciolacu, Lasconi, Georgescu, Simion și Ciucă

Publicat

Publicitate

Principalele posturi de televiziune au anunțat duminică seară estimarea procentelor fiecărui candidat. Primii doi plasați vor intra în turul al doilea. Iată ce procente au obținut Ciolacu, Lasconi, Simion, Ciucă și Georgescu, conform alba24.ro

Exit-polurile vizează voturile exprimate de români, până la ora 19:30  (urmând să fie actualizate cu estimările de la ora 21:00).

Publicitate

Exit-poll Alegeri Prezidențiale 2024: 

EXIT POLL CIRA

  • Ion Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat – 25 %
  • Elena Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România – 18 %
  • George Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor – 15 %
  • Nicolae Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal – 14 %
  • Călin Georgescu – candidat independent – 16 %
  • Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România – 4 %
  • Mircea Dan Geoană – candidat independent – 5 %

EXIT POLL CURS

Publicitate
  • Marcel Ciolacu – 25%
  • Elena Lasconi – 18,1%
  • Călin Georgescu – 16%
  • George Simion – 14%
  • Nicolae Ciucă – 13%
  • Mircea Geoană – 5,5%

Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat patru institute de sondare care fac exit-poll-uri astăzi la nivel naţional la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit deciziilor BEC publicate pe site-ul instituțiilor.

Cele patru institute acreditate sunt:

  • Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS
  • Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
  • The Center for International Reserch and Analyses
  • ARA Public Opinion SRL

Știre în curs de actualizare

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Alegeri prezidențiale 2024: Stop VOT! Câte persoane au votat în Botoșani până la ora 21.00

Publicat

Publicitate

Stop vot în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din România, cursă în care au intrat în acest an nu mai puțin de 14 candidați.

În cele 433 de secții de votare din județul Botoșani, care s-au deschis la ora 7.00 și au rămas deschise până la ora 21.00, în unele cu posibilitatea de prelungire a programului de vot până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se aflau la sediul secției de votare la ora 21.00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, au ajuns astăzi 148.594 persoane ceea ce înseamnă o prezență la vot de 39,54 %.

În Botoșani, au fost așteptate la vot 375.747 de persoane, iar în toată țara erau așteptate 18.008.480 persoane cu drept de vot.

Publicitate

Până la ora 21.00, în județul Botoșani votaseră 148.588 persoane (2,67 % prezență la vot) din care:

134.406 pe liste permanente

12.232 pe liste suplimentare

Publicitate

1.956 persoane cu urna mobilă.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 24 noiembrie 2024

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 24 noiembrie 2024, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 24 noiembrie 2024:

Loto 6 din 49: 28, 20, 39, 38, 42, 11

Publicitate

Loto 5 din 40: 12, 38, 19, 20, 16, 18

Joker: 9, 22, 41, 7, 32 + 1

Noroc: 6 7 4 0 4 0 3

Publicitate

Noroc Plus: 0 2 3 6 0 5

Super Noroc: 7 6 5 8 8 4

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

(P) PSD: Biroul Electoral Județean a sesizat Poliția pentru continuarea propagandei electorale de către PNL Botoșani pentru candidatul liberal la alegerile prezidențiale

Publicat

Publicitate

PSD Botoșani atrage atenția botoșănenilor că PNL a continuat să facă campanie electorală pentru candidatul liberal, în afara campaniei electorale.

Biroul Electoral Județean a sesizat Poliția Botoșani pentru a sancționa PNL Botoșani care a continuat diseminarea în mediul online a mesajelor de propagandă electorală asumate de către membrii PNL Botoșani în vederea susținerii candidatului liberal la funcția de președinte al României.

Reprezentanții PNL Botoșani nu au răspuns la nicio temă de dezbatere pe programe de guvernare propusă de PSD, nu au prezentat nicio soluție pe niciun domeniu de interes național și local, iar în final au ales să încalce legea electorală și să facă propagandă pentru candidatul lor în afara perioadei de campanie.

Publicitate

CMF11240017

Vezi AICI și DECIZIA luată la contestatia făcută de PSD Botosani

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending