Connect with us

Eveniment

Tânăr din Călărași, reținut după ce a furat o mașină și a condus băut și fără permis

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Călărași, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, fiind cercetat pentru trei infracțiuni grave la regimul rutier. Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 aprilie, când acesta ar fi sustras un autoturism parcat în fața unui local public.

Tânărul a condus vehiculul aproximativ doi kilometri, însă la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un gard al unei locuințe. Din fericire, nu au existat victime.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, era sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru faptele sale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Botoșani.

„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 23 de ani, din Răchiți, prins la volan fără permis de conducere

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Botoșani au oprit pentru control, un autoturism care, la vederea autospecialei de poliție, schimbase brusc direcția de deplasare.

În urma verificărilor s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Răchiți, precum și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 31 de ani, din Broscăuți, condamnat la peste patru ani de închisoare cu executare

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Dorohoi au identificat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Broscăuți, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la patru ani și o lună de închisoare cu executare pentru infracțiunile de violare de domiciliu în formă continuată, furt calificat și distrugere.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 35 de ani, din comuna George Enescu, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 35 de ani, din comuna George Enescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecția.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că față de acesta era emis un ordin de protecție din luna noiembrie 2025, prin care era obligat să nu se apropie de soția și cei doi copii minori sau să îi contacteze în vreun fel.

 

Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul a luat legătura cu familia sa și le-a spus că va veni la domiciliu, încălcând astfel ordinul de protecție emis ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

Publicitate

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție.

Citeste mai mult

Eveniment

Persoană fără adăpost, găsită în șoc hipotermic de polițiștii locali pe o stradă din municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

În contextul răcirii accentuate a vremii, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Botoșani și-au intensificat activitățile preventive, desfășurate în cooperare cu reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. Acțiunile vizează identificarea persoanelor vulnerabile aflate în situații de risc major, în special a celor expuse pericolului de deces prin hipotermie.

Astfel, în data de 3 februarie 2026, o patrulă de ordine publică a observat o persoană care prezenta simptome specifice șocului hipotermic. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani, cunoscut cu afecțiuni neuropsihice, aflat în situație de fără adăpost. La momentul identificării, acesta se afla și sub influența băuturilor alcoolice.

Având în vedere starea de risc în care se afla persoana, polițiștii locali au solicitat intervenția unei ambulanțe, pentru evaluarea stării de sănătate și transportarea acesteia la unitatea spitalicească, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Reprezentanții Poliției Locale Botoșani au anunțat că, în perioada următoare, vor intensifica activitățile de verificare a zonelor și locurilor frecventate de persoanele fără adăpost, în scopul prevenirii unor evenimente tragice cauzate de temperaturile scăzute. Totodată, autoritățile fac apel la cetățeni să sesizeze cazurile de persoane aflate în dificultate, pentru a permite intervenția rapidă a echipajelor specializate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending