Connect with us

Eveniment

Tâlhar de 27 de ani din Vlădeni, trimis în judecată: A jefuit o bătrână la Botoșani

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 27 de ani din Vlădeni a fost trimis în judecată pentru tâlhărie după ce a jefuit o bătrână pe o stradă din municipiul Botoșani.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au anunțat astăzi că au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, comisă la data de 23 septembrie a.c., în dauna unei femei de 71 de ani, din municipiul Botoșani.

Din cercetări, a reieșit faptul că un tânăr, , din comuna Vlădeni, în timp ce se afla pe strada Nicolae Grigorescu, din municipiul Botoșani, ar fi sustras de pe umărul victimei, prin smulgere, o poșeta, în care se aflau documente și bani, apoi a părăsit locul producerii faptei.

“Față de tânăr, la data de 29 septembrie a.c., a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, apoi instanța de judecată a dispus arestarea sa preventivă.

Dosarul cu propunere de trimitere în judecată a fost trimis către unitatea de parchet competentă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

13 septembrie: Pompierii botoșăneni marchează o zi cu dublă semnificație

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, pompierii botoșăneni marchează o zi cu dublă semnificație. Pe lângă sărbătorirea Zilei Pompierilor din România, va avea loc și inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani.

Evenimentul oficial de inaugurare va începe la ora 11:00, participanții fiind așteptați încă de la ora 10:30.

Această investiție se înscrie în programul național de modernizare a infrastructurii critice de intervenție, având ca obiectiv creșterea capacității de răspuns la dezastre și adaptarea la schimbările climatice. Noul sediu din Botoșani este al șaptelea finalizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre” (P166302), finanțat printr-un acord de împrumut între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Tot în aceeași zi, după încheierea inaugurării, pâna la ora 17:00, la Detașamentul de Pompieri Botoșani, situat pe strada Uzinei nr. 3, din municipiul Botoșani, se va desfășura „Ziua Porților Deschise”. Publicul larg este invitat să participe la o serie de activități atractive și educative:
– puncte de informare preventivă;
– sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor;
– expoziții de tehnică de intervenție și echipamente;
– jocuri interactive și trasee aplicative;
– coborâri pe tiroliană;
– surprize dedicate copiilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Rabla Auto 2025 demarează luni, cu etapa validării producătorilor auto

Publicat

Publicitate

Administrația Fondului pentru Mediu organizează în perioada 15 septembrie 2025, ora 10:00 – 17 septembrie 2025, ora 23:59, sesiunea de validare a producătorilor, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.

În ședința de Guvern din 11 septembrie 2025, a fost adoptată Hotărârea Guvernului privind Lista sumelor alocate categoriilor de proiecte prioritare finanțate din Fondul pentru mediu, inclusiv a bugetului noului Program Rabla Auto 2025. Noul ghid de finanțare al Programului Rabla Auto 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Conform unui comunicat al AFM, condițiile de participare în Programul Rabla Auto 2025, precum și documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în ghidul de finanțare al programului.

Lista producătorilor validați rămâne valabilă și pentru noul program destinat persoanelor fizice, cu condiția semnării unui nou contract de participare cu AFM (anexa nr. 2 din ghid). Contractul va fi transmis prin aplicație de către AFM. Contractul se semnează electronic și se încarcă în aplicație în termen de 2 zile lucrătoare de la primirea notificării. Neîncărcarea contractului în termenul menționat echivalează cu refuzul de participare la program, precizează AFM.

Bugetul alocat programului este de 200 milioane lei. Valoarea ecotichetului este: 18.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou hibrid; 10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

De asemenea, la finalul lunii septembrie urmează să fie lansată și sesiunea pentru persoane fizice în cadrul Programului.

Publicitate

‘Administrația Fondului pentru Mediu își exprimă angajamentul ferm pentru demararea, în cel mai scurt timp, a unuia dintre cele mai așteptate programe de finanțare, destinat sprijinirii persoanelor fizice în vederea achiziționării de autovehicule noi, cu un impact redus asupra mediului. Prin alocarea unui buget de 200 de milioane de lei, se pot aduce pe piață aproximativ 15.000 autovehicule noi reducând emisiile poluante și îmbunătățind calitatea vieții prin protejarea mediului înconjurător’, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, citat în comunicat. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

O femeie a încercat să intre în Parlament cu șase cuțite. Era pe o listă AUR

Publicat

Publicitate

O femeie din Republica Moldova a fost depistată, vineri, la filtrele de acces în Palatul Parlamentului când încerca să pătrundă în clădire având asupra sa șase cuțite, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, aceasta figura pe lista suplimentară de invitați de la AUR și intenționa să participe la activitatea ‘Forumul Economic’.

Partidul AUR a venit cu o reacție în care precizează că femeia nu este membru al formațiunii.

‘Persoana în cauză nu este membru al AUR. Aceasta a fost înscrisă pe o listă suplimentară de participanți la evenimentul Forumul Breslei Constructorilor. Tuturor celor înscriși la eveniment li s-au transmis în prealabil instrucțiuni clare privind accesul în clădire, inclusiv mențiunea expresă că obiectele contondente sunt strict interzise. Acest incident arată, încă o dată, importanța controalelor efectuate la intrarea în Parlament, tocmai pentru a împiedica accesul unor persoane care poartă obiecte periculoase asupra lor. Mai departe, este responsabilitatea instituțiilor abilitate să investigheze situația și să ia măsurile care se impun’, a transmis AUR. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Ștefănești: 16 sancțiuni aplicate și două permise reținute

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, creşterea gradului de vizibilitate, precum combaterea ilegalităților din domeniul silvic, pe raza de competență.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 40 de persoane și controlate 38 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

 

În același context, au fost reținute 2 permise de conducere.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending