Sfântul Nicolae Planas s-a născut în anul 1851, în Insula Naxos (sud-estul Greciei) din părinți creștini, pe numele lor Ioan și Augustina. Încă din copilărie, micul...
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia ne arată faptul că indiferent de adâncul depărtării de Dumnezeu, de patimile chinuitoare, de cultura care îl constrânge, omul are șansa de...
Zilei de 29 februarie i se mai zice în engleză „Leap Day” (în traducere: zi de salt) și are loc doar o dată la patru ani....
Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut în anul 360, într-o familie de oameni cu stare materială bună, căci acesta a agonisit o aleasă educație intelectuală, pe...
Preacuviosul Vasile Mărturisitorul este un călugăr mărturisitor pentru cultul icoanelor care a trăit în secolul al VII-lea, în timpul domniei împăratului iconoclast Leon al III-lea Isaurul...
Sfântul Procopie (†750) era din ţinutul Decapole, care se află lângă Marea Galileii. Acesta luase de tânăr calea vieţii monahiceşti şi era vestit între cuvioşi pentru...
Din Sfânta Scriptură aflăm că în vremea propovăduirii Sale, umblând prin locurile Palestinei, Mântuitorul Iisus Hristos a ajuns şi la o cetate a Samariei, numită Sihar....
Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei – 23 februarie Sfântul Policarp, originar din Efes (sud-vestul Turciei de azi), s-a născut în detenție în secolul I. Părinţii...
În vremea împăraților păgâni ai Imperiului Roman, numeroase și sângeroase prigoniri s-au abătut asupra creștinilor și foarte mulți mărturisitori ai lui Hristos au îndurat moarte de...
Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei s-a născut în orașul Ravenna, la 270 km spre N-E de Roma, în sânul unei familii de creștini evlavioși. A trăit...