Connect with us

Eveniment

„Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”: Polițiștii botoșăneni continuă campania

Publicat

Publicitate

POLIȚIȘTII DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ – ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL CAMPANIEI ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”

 

Polițiștii de siguranță școlară continuă implementarea Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Ieri – 13 mai, peste 120 de elevi ai școlilor gimnaziale din comunele Lozna și Dersca au participat la dezbateri centrate pe o paletă de subiecte circumscrise:

  • prevenirii și combaterii violenței în mediul școlar
  • toleranței ”0” pentru actele de violență și importanța sesizării lor de către oricine ia cunoștință de comiterea acestora
  • modalităților de evitare a unui conflict
  • importanței relaționării armonioase în școală, familie și societate.
  • riscului asociat consumului de substanțe psihoactive
  • pericolelor pe care le poate ascunde expunerea excesivă și necontrolată pe rețelele de socializare

 

Publicitate

La activitate au participat de asemenea cadre didactice care profesează în unitățile de învățământ.

 

Subsumat Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, în perioada septembrie 2024 – aprilie 2025, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat în unitățile de învățământ din județ, peste 570 de activități de informare și conștientizare a elevilor.

***

Totodată, reamintim tuturor elevilor de gimnaziu din județ că în această luna se va desfășura Concursul național de fotografie ”Școală în siguranță!”, în cadrul căruia pot participa cu creații fotografice prin intermediul cărora să transmită într-un mod creativ și nonviolent propriile opinii cu privire la modul de combatere a violenței școlare.

 

Concursul va include o singură etapă de jurizare, la nivel național, iar elevii se pot înscrie accesând link-ul destinat care se regăsește pe site-ul www.sigurantascolara.ro , secțiunea PROIECTE&CAMPANII; pe aceeași platformă poate fi parcurs și regulamentul concursului.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Aeroportul Suceava introduce abonamente de PARCARE la 24 de lei pe zi, pentru pasagerii care își lasă mașina între 6 și 15 zile

Publicat

Publicitate

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a anunțat că vine în sprijinul pasagerilor care pleacă în vacanță sau în călătorii mai lungi, introducând un nou tip de abonament de parcare. Începând din această săptămână, șoferii care își lasă mașina în parcarea aeroportului între 6 și 15 zile vor beneficia de un tarif fix de doar 24 de lei/zi.

Măsura este menită să le ofere călătorilor o alternativă accesibilă și sigură la serviciile de taxi, transport în comun sau transfer de la parcările private, eliminând stresul legat de drumurile către și de la aeroport. Abonamentul este deja disponibil la automatele pentru plata parcării, iar pasagerii pot achita suma aferentă la ieșirea din parcare.

Pentru autovehiculele parcate mai puțin de 6 zile sau mai mult de 15 zile, se aplică în continuare tarifele standard: primele 30 de minute gratuite, 5 lei/oră pentru prima și a doua oră, respectiv 2 lei/oră după a doua oră.

Parcarea Aeroportului Suceava este iluminată și monitorizată permanent cu un sistem modern de supraveghere video, pentru siguranța autovehiculelor lăsate pe termen mai lung.

Conducerea aeroportului subliniază că această inițiativă face parte din eforturile continue de a îmbunătăți serviciile oferite pasagerilor și de a le asigura o experiență de călătorie mai simplă și mai plăcută.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

„Ziua Porților Deschise” la Penitenciarul Botoșani: Vizite ghidate de Ziua Polițiștilor de Penitenciare

Publicat

Publicitate

Penitenciarul Botoșani își deschide porțile astăzi, 29 iunie, cu ocazia Zilei Polițiștilor de Penitenciare.

Sub sloganul „Dincolo de ziduri și prejudecăți”, instituția a invitat publicul să participe la tururi ghidate speciale, menite să ofere o perspectivă directă asupra vieții și activității din spatele gratiilor.

Vizitatorii sunt așteptați la orele 14:00 sau 15:00, fără nicio formalitate prealabilă: nu sunt necesare înscrieri, liste sau programări.

Organizatorii transmit însă câteva reguli clare: participanții trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil și să poarte o ținută decentă. Accesul cu telefoane mobile și alte gadgeturi nu este permis, iar minorii sub 14 ani pot intra doar însoțiți și cu certificatul de naștere.

Reprezentanții Penitenciarului Botoșani descriu evenimentul drept un „moment rar, într-un loc aparte”, care oferă ocazia de a cunoaște oamenii din spatele uniformei și de a înțelege mai bine rolul sistemului penitenciar în societate.

„Te invităm să vezi dincolo de ziduri și prejudecăți”, transmit organizatorii, încurajând comunitatea să participe la această experiență inedită.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Publicat

Publicitate

Sfinții mari apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creştine au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învăţătura lui Hristos în lume. Sfântul Apostol Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Avea meseria de pescar și era căsătorit. Înainte de a deveni Apostol al lui Iisus și-a făcut ucenicia la Sfântul Ioan Botezătorul. După o minune înfăptuită de Iisus pe când pescuia, Petru este chemat să devină „pescar de oameni”. Sfântul Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. De la Sfântul Petru s-au păstrat în cartea Faptele Apostolilor 8 cuvântări și 2 epistole care îi poartă numele. Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor” pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, în anul 5 după Hristos. Deşi făcea parte din seminţia lui Veniamin și era fariseu, era cetăţean roman.

Numele său evreiesc este Saul (furtună). Studiază la şcoala marelui învăţat Gamaliel, devenind zelos păzitor al legii și aprig prigonitor al creştinilor. Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, păzind hainele ucigaşilor. Devine creştin pe când mergea la Damasc pentru a-i prigoni pe creştini, când i se arată Iisus și îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” Episcopul Damascului, Anania, îl botează în anul 35 și îi este schimbat numele în Pavel (linişte). Tot acum îşi recapătă vederea pe care și-o pierduse în urma revelaţiei. Pentru a fi salvat de la moarte, creştinii îl coboară cu un cos peste zidul cetăţii. Datorită credinţei sale și zelului arătat în răspândirea creştinismului, este închis de 3 ori: anii 59-61 în Cezareea, 61-63 în Roma și 66-67 tot în Roma.

Este decapitat (pentru că era cetăţean roman) pe muntele Vatican în aceeaşi zi cu Sfântul Petru, în timpul împăratului Nero. A scris 14 epistole iar ultima (scrisă în anul 66 la Roma), este considerată testamentul său spiritual (2 Timotei). Sf. Apostoli Petru și Pavel ne sunt exemple vii de adevărată viață creştină și de dăruire pentru răspândirea credinţei celei adevărate.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Sănătății anunță sancțiuni pentru medicii care părăsesc programul de lucru înainte de terminare

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță măsuri ferme împotriva medicilor care nu‑și respectă programul integral în spitalele publice. Vizate sunt situațiile în care cadrele medicale părăsesc unitatea la ora 12:00‑13:00, deși trebuie să lucreze opt ore, pentru a presta servicii în clinici private.

„Sunt determinat să pun capăt acestui fenomen”,

a declarat ministrul, precizând – potrivit Mediafax – că pregătește o ordonanță de urgență.
În cazurile grave, sancțiunile pot merge până la desfacerea contractului de muncă. Rogobete nu se opune cumulării a două joburi, însă subliniază că obligațiile față de spitalul public trebuie îndeplinite cu prioritate. Pentru a controla situația, managerii și șefii de secție vor primi instrumente administrative suplimentare.

În paralel, ministerul a trimis echipe de control în teritoriu pentru a verifica abuzurile la concediile medicale. O grupă de specialiști – formată din manageri de spital, reprezentanți ai universităților de medicină și ai CNAS – elaborează modificări legislative în acest sens.

„Nu vom putea eradica 100 % aceste probleme, dar o reducere semnificativă ar fi un progres”,
a adăugat ministrul, promițând să facă publice datele reale, indiferent de impactul lor.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending