Micuții botoșăneni sunt așteptați în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să se bucure de o premieră de excepție cu prilejul sărbătorilor de iarnă, „Povestea omului de zăpadă” , adaptare după H.C. Andersen.

Spectacolul poate fi vizionat în zilele de:

– joi – 5 decembrie 2024, de la ora 18:00

– duminică – 8 decembrie 2024, de la orele 11:00 şi 12:30

Regia artistică este realizată de:  Florin Iftode; scenografia îi aparţine lui:  Gelu Rîșca.

În distribuţie Renata Voloşcu, Andrei Bordianu, Ioana Buta, Oana-Marilena Asofiei, Ana-Maria Apetrei, Alin Gheorghiu, Adelina Cojocariu şi Cristian Fluerariu

Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.

Lăsați magia spectacolului să vă cuprindă, acum, în prag de sărbători!

Preţ bilet 20 lei

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, în localitatea Cristești. Acoperișul școlii a fost cuprins de flăcări. Evenimentul a fostanunțat la ora 06:25, chiar de șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La fața locului era Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, cu o autospecială de stingere.

Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul școlii pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție. Fochistul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, întrucât s-a intoxicat ușor cu fum.

În acest moment, incendiul este lichidat și se intervine pentru înlăturarea efectelor.

Precizăm faptul că obiectivul deține autorizație de securitate la incendiu din anul 2012.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 439, în vremea împăratului bizantin Teodosie cel Tânăr (408-450), în ținutul Capadociei. Părinții lui erau creștini și se numeau Ioan și Sofia. Încă de la vârsta de 8 ani a ales calea călugăriei și a intrat în mănăstirea numită a lui Flavian, unde a deprins să fie răbdător în toate și unde a învățat Psaltirea pe de rost.

Era atât de înfrânat încă din copilărie, încât, văzând în grădină un măr și dorind să-l mănânce, a zis: „Frumos era la vedere și bun la mâncare rodul ce m-a omorât”. A luat mărul în mâini, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare și și-a făgăduit să nu mănânce niciodată mere La varsta de 18 ani ajunge la renumitul calugar Eftimie, care-l va trimite la Cuviosul Teoctist. Acolo s-a desavarsit si apoi a facut multe minuni. Din pricina covârșitoarei lui înduhovniciri, Cuviosul Eftimie îl numea copil bătrân.

Și, cu cât creștea în vârstă, cu atât sporea și în virtute. De aceea l-a și înzestrat Hristos Domnul cu darul minunilor. Printre altele, prin rugăciunea lui a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă. De altfel, Sfântul Sava era vestit ca făcător de minuni, în biografiile scrise de ucenici săi fiind consemnate numeroase fapte minunate. Sfântul Sava a fost povățuitor și învățător multor călugări și a așezat tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă.

Recunoscut fiind pentru virtuțile sale ieșite din comun, în jurul său s-a adunat o obște de monahi, pentru care Sfântul Sava a construit în Palestina o mănăstire care îi poartă numele. Cum numărul fraților a crescut considerabil în timp, mănăstirea a devenit vestită — o adevărată lavră aflată la cca 45 km de Ierusalim. A fost cunoscut și prețuit de patriarhii Ierusalimului, Salustiu (489-498), care l-a hirotonit preot, Ilie (498-516), pe care l-a vizitat în surghiun, Ioan III (516-524) și Petru (524-552), căruia i-a vindecat sora de o boală grea. Sfântul Sava este numit ,,cel Sfințit” pentru că a fost hirotonit preot și rânduit îndrumător al tuturor sihaștrilor din Palestina.

El a mers în două rânduri la Constantinopol, fiind trimis ca sol de către patriarhii Ierusalimului din acele vremuri, la împărații Anastasie (491-518) și Iustinian cel Mare (527-565). A murit la 5 decembrie, anul 532, la vârsta de 94 de ani, înconjurat de mulțime de ucenici, în lavra sa regăsindu-se figuri de seamă ale monahismului răsăritean, precum Andrei Criteanul sau Ioan Damaschin și fratele său, Cosma. În anul 584, când a fost deschis mormântul Cuviosului spre a fi îngropat trupul starețului Casian, moaștele Sfântului Sava au fost găsite nestricate și răspândind bună mireasmă.

În secolul al XII-lea, trupul Sfântului Sava a fost luat de cruciați și dus în Veneția. Acesta a fost adus înapoi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit abia după înțelegerea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ortodox grec Atenagora – Athinagorus, în cadrul vizitei papei în Țara Sfântă, în anul 1965.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DESPRE  CONSTANTIN  PILIUŢĂ (1)

Constantin Piliuţă s-a născut pe 4 februarie 1929 la Botoşani şi a decedat pe  3 mai 2003 la Bucureşti. Absolvent al Institutului de Arte  Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultate de „Arte Decorative”, la clasa lui Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă se alătură marelui grup de genii pe care l-a dat spaţiul botoşănean.

„Piliuţă – spune Cornel Radu Constantinescu –  face parte dintre acei artişti apţi prin talent să transforme scheme, detalii, conotaţii literare în structură picturală, în expresie cromatică deo marcată elocvenţă, care-şi va căuta mereu în subiect şi tensiune emoţională o motivaţie adâncă a artei sale”. Marius Tiţa, într-un supliment al ziarului „Jurnalul Naţional” din 4 februarie 2008, referindu-se la alte preocupări ale lui Piliuţă, spune: „Copilăria din Botoşaniul interbelic rămâne magia care i-a umplut viaţa cu căldură şi culori. În scrierile sale recreează tablouri ample, în care descrierile detaliate dau toată viaţa. Oralitatea scrierilor pictorului Constantin Piliuţă este atât de naturală şi prezentă, încât ai impresia că îl auzi pe artist vorbind, că simţi frigul peisajului înzăpezit sau căldura verilor sub cireşi, că simţi mirosul târgurilor şi al magazinelor, al fructelor şi legumelor, că gustul lor şi al mâncărurilor cu nume cifrat în regionalism îţi inundă cerul gurii, iar vinurile rămân fără umbră de secret atunci când sunt „aruncate în prăpastie”.  Apelez  la dosarul cu extrase din presă privindu-l pe Piliuţă, dosar pe care îl am în biblioteca mea:

„adevărul.ro” din 4 februarie 2014.  Este publicat articolul „De ce semna Piliuţă desenând un pahar”.  Reţin: 1. „Cine a rămas impresionat ăn faţa tablourilor semnate de Constantin Piliuţă probabil nu va ghici niciodată că undeva, în străfundurile artistului, se ascundea un mare regret: acela de a nu fi fost actor. De la Ana Maria Piliuţă, soţia maestrului, am aflat că admiterea la Arte Plastice, a urmat unui eşec la Teatru, însă acest lucru nu l-a făcut niciodată pe maestru să se îndepărteze de această artă, ci dimpotrivă. Ultimul spectacol pentru care a făcut scenografie a fost în regia lui Ion Cojar şi a fost cel din urmă în care a jucat Rauţchi.  La un moment dat, însă,  spectacolul nu a mai putut fi jucat, deoarece pânzele desenate şi colorate de el, au dispărut”; 2. „Cum asemenea multor colegi importanţi de generaţie a fost nevoit să trăiască într-o Românie închisă, îmbâcsită de totalitarism, o curiozitate firească este aceea dacă pictorul ar fi vrut să locuiască şi să creeze în altă ţară. Oriunde pleca simţea nevoia să se întoarcă acasă.  Era atât de român încât n-ar fi putut să se dezrădăcineze niciodată. Cu toate acestea, românii din Europa sau America au fost cumpărători fideli ai reacţiilor maestrului, printre temele favorite ale acestora aflându-se iernile din Nordul Moldovei, caii şi peisajele, toate amintind de casă, de România”; 3. „Toţi oamenii din partid l-au criticat că e beţiv, că nu pictează realist-socialist, şi de atunci, în semn de protest, a început să semneze cu paharul. Pentru el băutura era un mod de a fi cu prietenii. Niciodată n-a băut singur. Băutura însemna prieteni şi însemna discuţii. De aici şi dragostea lui pentru cârciumă”; 4. „Pe orice,  pe fiecare bucată de hârtie, pe şerveţele, făcea de cel mai multe ori portrete. Spunea deseori: „Pe mine băutura m-a salvat de la funcţii” şi „Cârciuma a fost agenţia mea de publicitate”;

Cornel Radu Constantinescu în articolul „Constantin Piliuţă, un mare pictor în tradiţia simţirii româneşti”:  1. „Nu are ambiţii şi crispări programatice, obsesia bolnăvicioasă a frigizilor artei pentru „progres”; simte doar nevoia să comunice preocupările, nealteratele sale rezerve de tandreţe şi umor. Constantin Piliuţă e un pictor franc, direct, de o caldă activitate.  N-are complexe, n-are snobisme. De aceea nu-şi deghizează talentul, nu-şi transformă condiţia artistică în personaj”; 2. „Flori şi naturi moarte subtile, delicate, în care culorile estompate par doar  aluzii la culoare.  Seninătate, calm, simplitate remarcabilă anulând orice aplecare spre retorică sentimentalistă, definesc aceste  pânze, antologice în pictura noastră contemporană. În astfel de lucrări, Piliuţă scoate la lumină fina structură în materie de gust a ţăranului român”; 3. „În peisaje, natura îşi revendică mai accentuata sa vitalitate, fireşte în acelaşi regim al catifelării şi economiei cromatice, al pastelării distinse, care nu deturnează adevărul realităţii, ci îl aşază în acea lumină poetică, care face din el un adevăr al esenţei. Peisajele sunt „proprietăţile” exclusive şi vechi ale lui Constantin Piliuţă, ţărănist de când se ştie, fără de partid”;