Connect with us

Eveniment

Sute de familii din municipiul Botoșani primesc sprijin financiar de la primărie

Publicat

Publicitate

Sute de familii din municipiul Botoșani primesc un ajutor financiar acordat în baza  Legii nr. 277 din 2010 privind alocația pentru susținerea familiei.

Datele centralizate arată că la finele lunii mai, în evidențele Direcției de Asistență Socială erau 319 de dosare eligibile, dintre care 188 pentru familii monoparentale, respectiv 131 pentru familii biparentale. La finele anului trecut, au fost în plată 337 de dosare eligibile.

 

Cererile sunt depuse la Direcția de Asistență Socială Botoșani, instituție care monitorizează dosarele și valorifică documentele depuse periodic de beneficiari. După stabilirea dreptului de alocație, titularul trebuie să depună periodic o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia. Acordarea acestui ajutor presupune și realizarea unor anchete sociale. Spre exemplu, numărul anchetelor sociale realizate de funcționarii DAS, în perioada ianuarie – mai 2023 a fost de 371. Anchetele au vizat dosare noi, modificări sau reevaluări.

 

La finele fiecărei luni, sunt întocmite referatele cu borderourile anexate și proiectele de dispoziții privind stabilirea drepturilor la alocaţia pentru susţinerea familiei, modificarea sau încetarea lor, după caz.

Publicitate

 

Potrivit legislației în vigoare, alocația pentru susținerea familiei se acordă familiilor cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii cu vârsta de până la 18 ani. Familia formată din soț, soție și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază de alocație complementară, în timp ce familia formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia primește alocație monoparentală.

„Familiile care au o situație materială modestă beneficiază de acest sprijin financiar, acordat în baza prevederilor legale în vigoare. Cuantumul alocaţiei pentru susţinerea familiei se stabileşte în funcţie de tipul familiei (familie monoparentală sau cu ambii părinți care se ocupă de creșterea și îngrijirea copiilor), venitul net lunar pe membru de familie şi numărul de copii în întreţinere”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Direcției de Asistență Socială.

Alocația monoparentală este între 122 de lei și 488 lei, în timp ce alocația complementară are o valoare între 90 de lei și 359 de lei. Alocația pentru susținerea familiei este stabilită prin raportare la indicatorul social de referință (ISR), valoarea acestuia fiind acum de 598 de lei.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un erou al badmintonului din Botoșani a plecat dintre noi: Rămas bun, „Profu” Daniel Hrițcu

Publicat

Publicitate

Badmintonul din Botoșani și din întreaga țară își ia astăzi rămas bun de la cel mai mare antrenor pe care aceste meleaguri l-au dat vreodată. Daniel Hrițcu, un Maestru Emerit al Sportului, a lăsat o moștenire de neprețuit în lumea sportului, fiind un mentor deosebit pentru zeci de generații de copii.

Timp de aproape trei decenii, Daniel Hrițcu a fost sufletul secției de badminton a Clubului Sportiv Botoșani. Prin mâinile sale au trecut sute de sportivi care au obținut rezultate excepționale atât pe plan național, cât și internațional.

„Profu”, așa cum era cunoscut și respectat de toți cei care l-au avut ca antrenor, a reușit să modeleze și să șlefuiască talente care au dus numele Botoșaniului și al României pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor.

Fost handbalist, Daniel Hrițcu a ales să își dedice viața badmintonului după încheierea carierei sportive. Chiar dacă drumul său s-a schimbat, pasiunea și devotamentul față de sport au rămas aceleași. A „dat ora exactă” în nenumărate rânduri, prin rezultatele extraordinare obținute de sportivii pe care i-a îndrumat.

„Astăzi, când veștile triste ne aduc în față dispariția sa, întreaga comunitate de badminton din Botoșani și din România este în doliu. Rămas bun, „Profu”! Moștenirea ta va trăi mereu în fiecare sportiv care a avut privilegiul de a te cunoaște și de a învăța de la tine”, au transmis cei care l-au cunoscut și l-au prețuit ăe marele antrenor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 23 februarie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 23 februarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 23 februarie 2025:

Loto 6/49: 23, 43, 21, 32, 1, 49

Loto 5/40: 19, 18, 31, 16, 1, 17

Joker: 42, 14, 6, 44, 40 +9

Noroc: 5 1 9 6 5 0 3

Publicitate

Noroc Plus: 1 2 5 6 6 8

Super Noroc: 1 0 9 8 2 6

Citeste mai mult

Eveniment

Dacă plecați la drum: Transport agabaritic de 788 de tone pe șoselele din România. Este cel mai mare care a traversat țara

Publicat

Publicitate

Transport agabaritic RECORD pentru centrala de la Mintia, adus duminică pe șoselele din România. Ministrul Energiei a declarat că la Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE, relatează alba24.ro.

În aceste zile, la Mintia este adusă o turbină de mari dimensiuni, cu un convoi agabaritic record pentru România.

Centrala ar urma să fie pusă în funcţiune în totalitate în anul 2026.

Imagini cu transportul turbinei de mari dimensiuni, au fost postate duminică de DRPD Timișoara.

Potrivit reprezentanților DRDP Timișoara, duminică dimineață, la ora 9, de la Nădlac DN 7, a pornit cel mai mare transport agabaritic care parcurge vestul țării, un transport lung cât un teren de fotbal.

Publicitate

Utilajul are o greutate de 788 de tone și convoiul care îl transportă are o lungime de 120 de metri.

Destinația finală a acestuia este Termocentrala Mintia.

Citeste mai mult

Eveniment

Liga Profesionistă de Fotbal a modificat ora la care se joacă sâmbătă Universitatea Cluj – FC Botoşani în etapa a 29-a

Publicat

Publicitate

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi că vor avea loc trei modificări în programul etapei a 29-a din Superliga, respectiv la orele de disputare ale meciurile de sâmbătă şi a primului programat duminică, relatează mediafax.ro.

Potrivit sursei citate, programul modificat este următorul:

Vineri, 28 februarie

Ora 17.00 Unirea Slobozia – Oţelul Galaţi

Ora 20.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj

Sâmbătă, 1 martie

Publicitate

Ora 16.00 Universitatea Cluj – FC Botoşani

Ora 19.00 Universitatea Craiova – Farul Constanţa

Duminică, 2 martie

Ora 15.00 Politehnica Iaşi – Petrolul Ploieşti

Ora 20.00 FC Rapid 1923 – FCSB

Luni, 3 martie

Ora 17.00 Gloria Buzău – UTA Arad

Ora 20.00 Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending