Connect with us

Eveniment

Sute de amenzi date de comisarii Gărzii de Mediu pe parcursul anului trecut. În trei cazuri a fost sesizată poliția

Publicat

Publicitate
Pe parcursul anului, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 291 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții, aprobat de Comisarul General.
În urma analizării activității pe cele două domenii, controlul poluării și biodiversitate, controalele efectuate au acoperit majoritatea tipurilor de acțiuni de inspecție și control prevăzute de HG nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu.
Au fost efectuate:
– 34 acțiuni de inspecție și control planificate la obiectivele cu impact semnificativ asupra mediului sau obiectivele care s-au încadrat în cerințele tematicilor transmise de Comisariatul General;
– 257 acțiuni de inspecție și control neplanificate, astfel:
– 51 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare,
– 12 inspecţii în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu,
– 3 inspecţii investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului
– 80 inspecţii pentru soluţionarea sesizărilor/petiţiilor,
– 77 inspecţii dipuse de Comisariatul General
– 3 inspecții pentru verificarea modului de realizare al obligațiilor stabilite la încetarea activităţii
– 4 inspecţii la obiective noi,
– 5 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse,
– 22 inspecţii cu alte autorităţi (IPJ, SGA,ANANP, ISU, ANPC, BTN)
Urmare a acestor inspecții pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 148 sancțiuni contravenționale, din care, 71 avertismente și 77 amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.112.500 lei.
Din total 77 amenzi contravenționale: 56 de amenzi sunt achitate, 2 amenzi au fost trimise în debit către Administrația Financiară, 41 amenzi sunt contestate.
Au fost aplicate 2 sancțiuni complementare de aducerea terenului la stare inițială și o sancțiune complementară de sistare activitate.
A fost înaintate către organele de cercetare penală 3 de sesizări penale, pentru săvârșirea faptelor prevazute de OUG 92/2021, art. 66, alin (1), lit. e, lit. f și lit. g, OUG 57/2007, art. 52, alin (1) lit d, OUG 195/2005, art. 98, alin (3) lit b, OUG 195/2005, art. 98, alin (1), lit. a, respectiv: incendierea/îngroparea/eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, arderea miriștilor, stufului, tufarișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă pentru speciile de animale sălbatice terestre și acvatice, introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.
S-au înregistrat două incidente de mediu, care a fost anunțate și gestionate conform procedurilor interne.
În anul 2023 au fost înregistrate un număr de 189 sesizări, din care: 101 soluționate în termenul legal prevăzut de OG 27/2002, 70 redirecționate către alte instituții (datorită aspectelor ce exced atribuțiilor GNM), 16 sesizări au fost clasate (anonime sau care nu conțin datele de identificare a petiționarului, cf. art. 7 din OG nr. 27/2002, sau petiții multiple ale unui petiționar referitoare la aceeași problemă, cf. art. 10, din OG nr. 27/2002), iar 2 sesizări la sfârșitul anului 2023 erau în termen de soluționare.
Au fost înregistrate un număr de 20 solicitari în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la inforațiile de interes public, pentru toate solicitările au fost formulate răspunsuri, în termenul legal, fără a se înregistra reveniri din partea solicitantului.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Avaria de la rețeaua de apă din Cătămărăști Deal: Întreruperea furnizării apei se prelungește cu încă 24 de ore

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că va prelungi cu încă 24 de ore întreruperea furnizării apei potabile pe strada Zambilelor din localitatea Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, din cauza “complexității lucrărilor” necesare pentru remedierea unei avarii majore.

Potrivit companiei, începând din această seară, 13 iulie, ora 21:00, alimentarea cu apă va rămâne oprită, fiind nevoie de intervenții suplimentare la conducta din material PEHD, cu diametrul de 110 mm.

Reprezentanții operatorului explică faptul că pentru remedierea completă a avariei este necesară spargerea unei porțiuni de beton dur, lucru care impune utilizarea unui utilaj specializat deja solicitat.

„Echipa de intervenție va continua lucrările în regim de urgență pentru reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil. Nova Apaserv își cere scuze pentru disconfortul creat locuitorilor și mulțumește pentru înțelegere”, a transmis operatorul de apă de la Botoșani.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șase migranți din Sri Lanka și Irak opriți la Rădăuți Prut. Doi români reținuți pentru trafic de migranți după o acțiune România – Republica Moldova

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră români și moldoveni au dejucat o tentativă de trecere ilegală a frontierei în dimineața zilei de 11 iulie 2025, când șase persoane de origine afro-asiatică au fost surprinse traversând râul Prut în încercarea de a intra ilegal în România.

Intervenția a fost posibilă datorită unui schimb operativ de date între autoritățile celor două state. „Cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova se dovedește, din nou, un instrument esențial în prevenirea și combaterea migrației ilegale”, a transmis Poliția de Frontieră printr-un comunicat.

Operațiunea a fost coordonată pe ambele maluri ale Prutului, după ce autoritățile moldovene au alertat în timp real echipajele române. Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut – ITPF Iași au intervenit rapid și au reușit să oprească grupul format din șase cetățeni afro-asiatici, proveniți din Sri Lanka și Irak. Potrivit anchetei preliminare, aceștia intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cadrul aceleași acțiuni, au fost identificați și doi români care așteptau într-un autoturism parcat în apropierea râului. Suspecții urmau să-i preia pe migranți și le trimiseseră în prealabil coordonatele prin telefon. „Intervenția promptă a polițiștilor de frontieră români a fost posibilă datorită unui schimb eficient de informații și a unui nivel ridicat de coordonare între structurile responsabile de supravegherea și securitatea frontierei din cele două state”, mai precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Migranții au fost preluați de autoritățile din Republica Moldova în baza acordului de readmisie. În același timp, polițiștii români continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți.

„Această acțiune reconfirmă importanța colaborării transfrontaliere în gestionarea provocărilor comune și întărește parteneriatul strategic dintre instituțiile de aplicare a legii din România și Republica Moldova”, se mai arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani, comisar șef de poliție Răcnea Minodora.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Titularizare 2025: Marți, 15 iulie, candidații susțin proba scrisă. Unde sunt organizate centrele de examinare la Botoșani

Publicat

Publicitate

Marți, 15 iulie 2025, la Botoșani, la fel ca în toată țara, va avea loc proba scrisă din cadrul Concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2025.

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a transmis astăzi într-un comunicat că accesul candidaților în sălile de concurs în vederea susținerii probei scrise se va face în intervalul orar 7.00 – 8.00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

La prezentarea în centrul de concurs, candidații vor avea asupra lor  buletin de identitate/ carte de identitate/ carte de identitate provizorie, pașaport sau, în mod excepțional, permisul de conducere sau cartea de alegător.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 22 iulie 2025, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și pe site-ul titularizare.edu.ro.

Contestațiile se depun/se transmit, în scris, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau la adresa de e-mail: titularizarebt@isjbt.ro

  1. în data de 22 iulie 2025 contestațiile se depun, în scris, până la ora 21:00;
  2. în data de 23 iulie 2025 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00.

Contestația la proba scrisă se depune/se transmite la inspectoratul școlar personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.

Publicitate

Candidatul anexează la contestația depusă/transmisă la inspectoratul școlar și o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.

Rezultatele finale vor fi publicate în data de 30 iulie 2025.

În județul Botoșani, pentru susținerea probei scrise s-au înscris 744 de candidați, dintre care  140 de candidați provin din promoția curentă.

Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 42 discipline de concurs sunt elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare  și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

La nivelul județului Botoșani sunt disponibile 158 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (97 în mediul urban și 61 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: 23 posturi de Învățător/institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (126 de candidați) și 14 posturi de Educator/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (154 de candidați).

„Examenul de titularizare reprezintă un moment de maximă importanță în parcursul profesional al cadrelor didactice, este pasul esențial spre construirea unei cariere în învățământul preuniversitar, dar și o asumare profundă a misiunii nobile de a modela minți și caractere. Prin obținerea titularizării, candidații dobândesc nu doar stabilitate, ci și recunoașterea competențelor profesionale.

Tuturor candidaților, le transmit întreaga mea apreciere pentru alegerea acestei profesii și mult succes la concurs!” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC.

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă a Concursului Național de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din data de 15 iulie 2025, se va desfășura în trei centre de concurs, repartizarea candidaților pe sălile de concurs fiind publicată la adresa:

https://isjbotosani.ro/noutati/repartizare-sali_proba-scrisa-15-iulie-2025_titularizare.html

 

Unde vor da examenele candidații la Titularizare:

 

CENTRUL NR. 1:

LICEUL TEHNOLOGIC „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” VORONA

Localitatea Vorona, Str. Principală, Nr. 365,  Județul Botoșani

Telefon: +40231 588 656 

NR. CRT.  

DISCIPLINA DE CONCURS

 

1. AGRICULTURA – HORTICULTURA
2. ALIMENTATIE PUBLICA
3. ARTE VIZUALE (EDUCATIE PLASTICA / EDUCATIE VIZUALA / EDUCATIE ARTISTICA)
4. CONFECTII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL
5. CONFECTII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL (MAISTRI INSTRUCTORI)
6. EDUCATIE MUZICALA SPECIALIZATA
7. FIZICA
8. KINETOTERAPIE
9. LIMBA SI LITERATURA ROMANA SI MATEMATICA, ELEMENTE DE PEDAGOGIE SCOLARA, METODICA PREDARII LIMBII SI LITERATURII ROMANE / COMUNICARII IN LIMBA ROMANA SI METODICA PREDARII MATEMATICII / MATEMATICII SI EXPLORARII MEDIULUI IN INVAȚAMANTUL PRIMAR
10. MATEMATICA
11. MECANICA
12. PROTECTIA MEDIULUI
13. SOCIOLOGIE

  

CENTRUL NR. 2:

LICEUL „DEMOSTENE BOTEZ” TRUŞEŞTI

Localitatea Trușești, Str. Demostene Botez, Nr. 16, Județul Botoșani

Telefon: +40 231 567 920 

NR. CRT.  

DISCIPLINA DE CONCURS

 

1. AGRICULTURA, HORTICULTURA (MAISTRI INSTRUCTORI)
2. ALIMENTATIE PUBLICA (MAISTRI INSTRUCTORI)
3. CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICA
4. EDUCATIE FIZICA SI SPORT – PROFESORI
5. ELECTROTEHNICA, ELECTROMECANICA
6. ELECTROTEHNICA, ELECTROMECANICA, ENERGETICA (MAISTRI INSTRUCTORI)
7. ESTETICA SI INGRIJIREA CORPULUI OMENESC (MAISTRI INSTRUCTORI)
8. INDUSTRIE ALIMENTARA
9. INDUSTRIE ALIMENTARA (MAISTRI INSTRUCTORI)
10. ISTORIE
11. LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA
12. LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA
13. LIMBA SI LITERATURA ROMANA
14. LIMBA SI LITERATURA ROMANA, INTRODUCERE IN PEDAGOGIE – EDUCATIE TIMPURIE SI CURRICULUMUL PENTRU EDUCATIA TIMPURIE A COPIILOR SUB 3 ANI, METODICA DESFASURARII ACTIVITATILOR INSTRUCTIV – EDUCATIVE IN CRESA
15. RELIGIE ORTODOXA

 

 CENTRUL NR. 3:

LICEUL TEHNOLOGIC „ALEXANDRU VLAHUȚĂ” ȘENDRICENI

Localitatea Șendriceni, Str. Principală, Nr. 44, Județul Botoșani

Telefon: +40 231 610 124 

NR. CRT.  

DISCIPLINA DE CONCURS

 

1. BIOLOGIE
2. CHIMIE
3. COMERT
4. ECONOMIE, EDUCATIE ANTREPRENORIALA, ECONOMIE APLICATA SI EDUCATIE SOCIALA – EDUCATIE ECONOMICO – FINANCIARA
5. EDUCATIE MUZICALA
6. EDUCATIE SOCIALA (GANDIRE CRITICA SI DREPTURILE COPILULUI, EDUCATIE INTERCULTURALA, EDUCATIE PENTRU CETATENIE DEMOCRATICA)
7. FILOSOFIE SI LOGICA, ARGUMENTARE SI COMUNICARE
8. GEOGRAFIE
9. INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI
10. LIMBA SI LITERATURA ROMANA, PEDAGOGIA PRESCOLARA SI METODICA DESFASURARII ACTIVITAȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE IN GRADINIȚA DE COPII
11. LIMBA SI LITERATURA UCRAINEANA MATERNA
12. MECANICA (MAISTRI INSTRUCTORI)
13. PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA
14. TRANSPORTURI (MAISTRI INSTRUCTORI)

 

Citeste mai mult

Eveniment

Superliga pornește la drum: FC Botoșani debutează acasă LUNI cu Farul. Ce transferuri s-au făcut în lotul lui Leo Grozavu

Publicat

Publicitate

FC Botoșani se pregătește de startul oficial al noii ediții de Superligă, programat în weekendul 12–14 iulie. Primul meci al botoșănenilor va avea loc luni, 14 iulie, de la ora 19:00, pe teren propriu, împotriva vicecampioanei Farul Constanța.

Pentru sezonul 2025–2026, clubul a operat mai multe schimbări în lot. Printre transferurile de vară se numără sosirile lui Dumiter (UTA), Bordeianu (Poli Iași), Suta (Gabela) și Mailat (Sepsi). În schimb, au părăsit echipa Celea, Mouadib, Iacob, Chică-Roșă, Șeroni, R. Filip și Matricardi.

Tehnicianul Leo Grozavu mizează pe un prim „11” competitiv, format din: Anestis – Adams, Miron, Suta, Ilaş (U21) – Bordeianu, Aldair, Mitrov – Cîmpanu, Mailat și Enzo Lopez. Portughezul Aldair Ferreira rămâne omul de bază al echipei și principala vedetă a lotului.

Startul de sezon nu va fi lipsit de provocări pentru botoșăneni. După partida cu Farul, urmează deplasarea la Dinamo București (21 iulie) și meciul de acasă cu Unirea Slobozia (28 iulie). În etapa a patra, FC Botoșani se va deplasa la Rapid.

Oficialii clubului au transmis deja că obiectivul este consolidarea unei echipe echilibrate, capabile să adune puncte importante și să evite emoțiile din sezonul trecut. Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare la stadion pentru a susține echipa încă de la primul fluier al noii ediții de campionat.

Sursa foto ilustrativ: FC Botoșani

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending