Connect with us

Eveniment

Subvenţia pe suprafaţă în 2022 va ajunge la 96,2796 euro/hectar. Proiect, la Ministerul Agriculturii

Publicat

Publicitate

Fermierii ar putea primi o sumă de 96,2796 euro pe hectar (ha) în anul de cerere 2022, aferentă plăţilor directe unice pe suprafaţă, conform unui proiect de hotărâre postat pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Plăţile directe prevăzute în acest proiect, ca mecanisme de susţinere a veniturilor producătorilor agricoli, sunt: schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, denumită în continuare plata pentru înverzire şi plata pentru tinerii fermieri.

Cele două intervale de suprafaţă pentru care se acordă plata redistributivă pentru anul de cerere 2022 sunt între 1 şi 5 ha inclusiv şi peste 5 ha până la 30 ha inclusiv.

Astfel, valoarea plăţii directe pe suprafaţă pentru anul 2022 este de 96,2796 euro/ha, iar pentru cea pentru plata redistributivă, primul interval de 1-5 ha inclusiv, de 5 euro/ha, în timp ce pentru al doilea interval, peste 5 ha şi până la 30 ha inclusiv, este de 48,7184 euro/ha. Valoarea plăţii pentru înverzire se ridică la 58,5308 euro/ha, iar pentru tinerii fermieri, la 48,1398 euro/ha.

MADR precizează că acest cuantum pe hectar se poate majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate, iar sprijinul acordat pentru tinerii fermieri depinde de valoarea schemei de plată unică pe suprafaţă, însă nu poate depăşi 50% din cuantumul pe hectar al acesteia.

Începând cu data de 16 octombrie 2022, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art. 1, cu încadrarea în procentul de maximum 70%, prevăzut în Regulamentul CE din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.

Publicitate

De asemenea, APIA va efectua din 1 decembrie 2022 plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi prevăzute şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans.

Plăţile prevăzute se acordă în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2022 şi 2023.

Potrivit proiectului, plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

sursa: agerpres.ro

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu într-un bloc din Dorohoi, în noaptea de Revelion, din cauza artificiilor. 28 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

28 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore

 

În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au avut 28 de misiuni.

 

Acestea au vizat:

 

Publicitate

▪ acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 19 situații;

 

▪ cinci alte intervenții (asigurare măsurilor p.s.i. pe timpul unor manifestări cu public numeros, transport persoane supraponderale);

 

▪ stingerea a patru incendii produse în locuințe / gospodării, astfel:

 

– 31 decembrie 2025, într-o casă din localitatea Broscăuți, unde ardeau bunurile dintr-un hol. Pompierii militari din Dorohoi au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul.

 

– 31 decembrie 2025, la o casă din localitatea Hudești, unde s-a aprins funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum. Pentru înlăturarea pericolului au acționat pompierii de la Punctul de Lucru Darabani.

 

– 31 decembrie 2025, în localitatea Broscăuți, unde mai multe articole textile adunate în curtea casei, ardeau. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

 

– 1 ianuarie 2026, într-un bloc de locuințe din municipiul Dorohoi. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ardea o porțiune din podeaua de lemn a unei terase situate la etajul I, incendiul fiind însoțit de degajări mari de fum. Proprietarul locuinței și fiul acestuia au fost evacuați preventiv de către pompieri, deoarece fumul a pătruns în apartament. Până la sosirea forțelor de intervenție, alți zece locatari au ieșit din bloc. Toate persoanele au fost evaluate la fața locului de echipajul SMURD, fără a necesita îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce materialele combustibile de pe terasă s-au aprins de la jarul rămas în urma utilizării artificiilor.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență httups://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

Publicat

Publicitate

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare – 1 ianuarie

 

Marele ierarh şi dascăl Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi creştini. Mama sa Emilia era fiică de martir, iar bunica sa Macrina era o femeie cu frica lui Dumnezeu. Amândouă l-au crescut pe Vasile în focul dragostei pentru Hristos. Tânărul Vasile era dăruit de Dumnezeu cu minte ageră şi cu suflet mare. De aceea el a şi putut să înveţe tot ce se ştia în acea vreme. În Atena a legat el prietenie trainică cu Grigorie de Nazianz, prietenie care i-a fost de folos în toată viaţa. Vasile a intrat încă de tânăr în viaţa călugărească. A întemeiat el însuşi o mănăstire, în ţinutul Pontului şi a strâns acolo o mulţime de călugări cucernici. Toţi urmau pilda vieţii lui şi se conduceau după regulile monahale (călugăreşti) aşezate de el. Călugării Bisericii noastre se conduc şi astăzi după aceleaşi reguli. La vârsta de 35 de ani, Vasile a ajuns episcop în Cezareea. Atunci a izbucnit pe acolo o foamete mare şi mulţi oameni ar fi pierit, dacă nu ar fi fost lângă ei grija ierarhului Vasile. El a întemeiat un azil, unde erau adăpostiţi toţi săracii şi neputincioşii. În curând s-a lăţit în partea locului şi o molimă nemiloasă. Ierarhul Vasile a întemeiat îndată un spital. Acesta e întâiul spital din lume. Dar tocmai în acele vremi se întindea erezia lui Arie, iar Vasile era un mare apărător al credinţei orto¬doxe. Voind să îl atragă în partea arienilor, împăratul Valens, care era un mare sprijinitor al rătăciţilor, îl trimise la Vasile pe un general al său cu numele Modest. Acela a încercat în tot felul să clatine credinţa marelui ierarh. Însă Vasile i-a răspuns: „În zadar mă ameninţi cu luarea averilor, căci nu vei găsi la mine decât aceste haine purtate şi câteva cărţi. De exil nu mă tem, căci tot pământul este al Domnului căruia eu servesc. De moarte iarăşi nu mă tem, căci ea mă va uni mai degrabă cu Domnul meu în fericirea cerească, pe care o doresc atât de mult”. Iar Modest se întoarse fără să fi putut schimba cu ceva tăria de credinţă a lui Vasile. De la Sfântul Vasile cel Mare ne-au rămas multe scrieri însemnate, cuvântări alese, un Cuvânt către tineri, predici şi o liturghie, care se slujeşte de zece ori pe an. Obosit şi trudit, slăbit de posturile îndelungate pe care le ţinea, Sfântul Vasile cel Mare a închis ochii la 1 ianuarie din anul 379, înainte de a împlini 50 de ani. Biserica noastră îl numără între dascălii ei şi îl sărbătoreşte la 1 şi la 30 ianuarie din fiecare an.

Citeste mai mult

Eveniment

Foto & VIDEO: Revelion în stradă și focuri de artificii la Botoșani. Mii de oameni au sărbătorit trecerea în 2026 pe Pietonalul Unirii

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a intrat în noul an cu o seară spectaculoasă, trăită la intensitate maximă în stradă. Mii de botoșăneni au ales să întâmpine Anul Nou 2026 în centrul orașului, la spectacolul de Revelion organizat de municipalitate pe Pietonalul Unirii, în zona Muzeului Județean.

Atmosfera de sărbătoare s-a simțit încă din primele ore ale serii, când traficul rutier a fost închis pe Bulevardul Mihai Eminescu, în zona de acces Hotel Maria și parcarea SC Nova Apaserv. De asemenea, circulația a fost restricționată din strada Octav Onicescu până pe strada Marchian, în intervalul 23:00–01:00, pentru ca evenimentul să se desfășoare în siguranță.

Programul Nopții dintre Ani a debutat pe 31 decembrie, la ora 20:30, cu o selecție de Retro Music, care a încălzit publicul și a creat cadrul perfect pentru o seară plină de emoție. De la ora 21:15, scena a fost dedicată celor mai tineri participanți, prin „Revelionul Copiilor”, cu momente artistice susținute de elevii Academiei de Arte „Modus Vivendi”, coordonați de Ana Maria Bucșă.

De la ora 22:15, publicul a fost invitat să se bucure de muzică populară, într-un recital susținut de Dan Doboș, care a adus în centrul orașului ritmuri tradiționale și multă voie bună.

Spre miezul nopții, atmosfera a crescut constant. La ora 22:50 a început programul artiștilor naționali, cu recitalul susținut de Florian Rus, care a „coborât” simbolic de pe „străzile din București” direct pe scena din Botoșani.

La ora 23:25, scena a fost preluată de AMI, care a oferit publicului un moment special, cu hituri îndrăgite și o „simfonie” care a pregătit emoțional trecerea dintre ani.

Publicitate

Momentul culminant al serii a avut loc la ora 00:00, când cerul Botoșaniului a fost luminat de un impresionant foc de artificii, întâmpinat cu aplauze, urale și telefoane ridicate pentru a surprinde începutul lui 2026.

Petrecerea a continuat și după miezul nopții, cu muzică bună și energie din partea DJ Radu, care a menținut atmosfera de sărbătoare în centrul orașului, transformând noaptea de Revelion într-o experiență memorabilă pentru toți cei prezenți.

Iată și câteva imagini din seara de Revelion:

Citeste mai mult

Eveniment

Redacția Botoșani24.ro vă urează multă sănătate și fericire. 2026 să fie un an mai bun. La mulți ani!

Publicat

Publicitate

La mulți ani!

La trecerea dintre ani, gândurile noastre se îndreaptă către voi, cititorii care ne sunteți alături zi de zi. Fără încrederea voastră, fără mesajele, opiniile și sprijinul constant, Botoșani24 nu ar fi ceea ce este astăzi.

Vă mulțumim că ne citiți, că ne urmăriți, că ne criticați atunci când este nevoie și că rămâneți aproape de noi, indiferent de vremuri. Fiecare zi de muncă în redacție are sens datorită vouă.

Noul An să vă aducă sănătate, liniște în case, oameni dragi aproape și puterea de a merge înainte, chiar și atunci când este greu. Să fie un an cu mai multă speranță, mai multă înțelegere și mai mult bine în comunitatea noastră.

Din suflet, vă dorim ca 2026 să fie un an mai bun, mai blând și mai drept pentru fiecare dintre voi.
La mulți ani!

Redacția Botoșani24.ro

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending