Connect with us

Eveniment

Studiu: 95% dintre români mănâncă cozonac cel puțin o dată pe an

Publicat

Publicitate

Peste jumătate dintre românii din mediul rural consumă pâine zilnic, în comparaţie cu doar o treime dintre cei care locuiesc în mediul urban.

Cinci din zece persoane au afirmat că vor prepara cozonacul de Paşte în casă, conform celui mai nou studiu Reveal Marketing Research, publicat marţi.

Cercetarea de specialitate relevă faptul că franzela (42%), alături de pâinea feliată/ambalată (41%) şi pâinea albă (39%) sunt cele mai populare produse de panificaţie incluse în dieta zilnică a românilor.

De altfel, acestea sunt şi produsele pentru care 84% dintre români au resimţit în cea mai mare măsură creşterea preţurilor, comparativ cu anul anterior.

Ce tip de pâine preferă românii care trăiesc la oraș, comparativ cu cei din mediul rural

În ceea ce priveşte românii de la oraş, pâinea neagră/integrală/cu seminţe este consumată zilnic de către 19% dintre aceştia în mai mare măsură, faţă de persoanele din mediul rural (14%).

Potrivit sursei citate, locuitorii din mediul rural consumă în fiecare zi mai multă pâine decât persoanele din mediul urban, iar diferenţe semnificative se pot observa atât în cazul franzelei (urban: 35%, rural: 51%), cât şi în cazul pâinii albe (urban: 32%, rural: 49%).

Publicitate

Categoria celor mai puţin populare produse de panificaţie în rândul românilor cuprinde ciabatta şi foccacia, care nu sunt consumate niciodată de către 40% dintre români.

Cozonacul de Paște. Câți români îl cumpără de la supermarket

Pe de altă parte, 95% dintre respondenţi au declarat că mănâncă, cel puţin o dată pe an, cozonac. Jumătate dintre cei chestionaţi au spus că vor prepara cozonacul pentru Paşte în casă, în mai mare măsură persoanele din mediul rural (56%).

Totodată, comparativ cu anul trecut, proporţia celor care declară că vor cumpăra dintr-un magazin cozonacul a crescut cu cinci procente, până la 42%.

Dintre aceştia, cei mai mulţi (44%) vor cumpăra cozonaci de la supermarket/hypermarket. În acelaşi timp, ponderea persoanelor care preferă să cumpere cozonac de la brutărie s-a majorat de la 33% la 37%, de la an la an.

Pe acest segment, opt din zece români optează pentru branduri şi reţete româneşti, în mai mare măsură persoanele peste 55 de ani (90%), dar şi cele din mediul rural (84%).

Procentul persoanelor care preferă reţete sau branduri internaţionale a scăzut faţă de anul anterior, de la 28% la 21%.

„Comparativ cu studiul Reveal Marketing Research derulat anul anterior, românii preferă în măsură semnificativ mai mică să prepare produse de panificaţie în casă, procentul celor care declară că preferă să le cumpere crescând cu 9 procente, de la 48% (2021) la 57% (2022).

Persoanele din mediul rural – care, în general, dispun de venituri mai mici şi/sau sunt mai orientate către tradiţie – prepară în mai mare măsură produse de panificaţie în casă (38%), comparativ cu persoanele din mediul urban (23%)”, se menţionează în studiu.

Top preferințe produse de panificație

În topul preferinţelor pentru produse de panificaţie preparate în casă se clasează cozonacul (39%), urmat de pâine (16%).

Principalele motive pentru care românii nu prepară produse de panificaţie în casă sunt reprezentate de faptul că reţeta durează prea mult (57%) şi că este prea complicată (34%).

În 2021, principalul impediment se referea la faptul că produsele din comerţ erau considerate mai bune (49%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 4 – 7 aprilie 2022 pe un eşantion de 1.008 persoane cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban şi rural. Eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

sursă: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO&VIDEO: Biserica „Sfântul Spiridon” din Botoșani, înveșmântată în sărbătoare. Credincioșii au venit în număr mare la hramul ocrotitorului parohiei

Publicat

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare la Botoșani, unde parohia cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin slujbe deosebite, momente de rugăciune și o participare impresionantă a credincioșilor. Lăcașul de cult, monument istoric cu o vechime de peste două secole, a devenit în aceste zile loc de binecuvântare pentru botoșăneni și pentru pelerinii veniți din toate colțurile orașului.

Biserica „Sfântul Spiridon”, înscrisă în Lista Monumentelor istorice din România, a fost construită în anul 1789, pe fundația unei vechi biserici de lemn. A fost sfințită pe 8 noiembrie 1801 de Mitropolitul Iacob Stamate, în timpul slujirii preotului iconom Iftimie Bâțgan. De atunci, biserica rămâne un reper spiritual și cultural al municipiului.

Cuvintele liturgice „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta” au căpătat sens deplin în atmosfera încărcată de rugăciune a hramului.

Vecernia cu Litie – începutul sărbătorii

Sărbătoarea a debutat joi seară cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de părintele protopop Petru Fercal, înconjurat de un sobor numeros de preoți din municipiu și din localitățile învecinate. Biserica a fost neîncăpătoare, credincioșii umplând lăcașul până la refuz.

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de cântăreți de la bisericile din oraș, oferind un moment duhovnicesc deosebit.

Publicitate

Părintele protopop Petru Fercal a rostit rugăciunea Litiei, binecuvântând „în­mulțirea roadelor pământului și a surselor de întreținere ale credincioșilor”. La finalul slujbei, părintele Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură în care a prezentat momente din viața și minunile Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.

„Dacă dorim să ne apropiem de Dumnezeu trebuie să avem inimă curată, ca să încapă acolo Hristos și lumea întreagă… Nu numai trupul cere hrană, ci și sufletul. Trebuie să ne întărim sufletul cu rugăciunea, cu citirea cărților sfinte, cu Sfânta Liturghie, cu Sfânta Împărtășanie mai deasă, ca Hristos să rămână neîncetat în vasul inimii noastre”, a subliniat părintele protopop, îndemnând credincioșii să urmeze exemplul de bunătate și milă al Sfântului Spiridon.

În ziua prăznuirii Sfântului Spiridon, lăcașul de cult a fost din nou arhiplin. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în sobor, a adus împreună sute de credincioși care au venit să se roage și să primească binecuvântare în această zi sfântă.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frățească, oferită comunității, potrivit tradiției.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Botoșani: Schimbarea comenzii la Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”

Publicat

Publicitate

În această săptămână, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a marcat un moment important în viața sa instituțională, printr-o ceremonie oficială de predare-primire a comenzii. Evenimentul a consfințit trecerea responsabilității conducerii de la maiorul Cioban Macarie-Daniel către maiorul Apopei Ciprian-Andrei.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența comandantului Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonel Dan-Valer Orza, care a evidențiat rolul esențial al continuității, profesionalismului și responsabilității în conducerea subunităților militare. Acesta a transmis aprecieri pentru activitatea desfășurată până acum și a subliniat importanța angajamentului și a devotamentului față de misiunile specifice armei artileriei.

Preluarea comenzii de către maiorul Apopei Ciprian-Andrei deschide o nouă filă în  dezvoltarea Batalionului 335 Artilerie, o structură cu tradiție, recunoscută pentru nivelul ridicat de pregătire și pentru contribuția sa la consolidarea capacității operaționale a Brigăzii 15 Mecanizate.

Citeste mai mult

Eveniment

Țigarete de aproximativ 50.000 de lei confiscate în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au identificat și destructurat o rețea care desfășura activități din sfera contrabandei cu produse din tutun pe raza județelor Botoșani și Suceava.

În urma activităţilor informativ-operative specifice desfășurate de polițiștii de frontieră judiciari din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-a stabilit că mai multe persoane, cetățeni români, au ca principală preocupare contrabanda cu țigări pe raza județului Botoșani.
Astfel, în data de 12 decembrie a.c., polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au efectuat percheziții domiciliare la 22 de locații din județele Botoșani și Suceava.
În perioada documentării activității infracționale și în urma perchezițiilor desfășurate, au fost identificate și confiscate în total 77.000 de țigarete, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că țigaretele de contrabandă erau aduse în țară în cantități mici, ascunse în diverse mijloace de transport de către cetățeni români, ulterior fiind comercializate în piețele din județul Botoșani, persoanele cunoscând că țigaretele provin din contrabandă și obținând astfel, ilicit, beneficii financiare.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările continuă, în vederea identificării cu exactitate a tuturor persoanelor implicate şi stabilirii împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.
Precizăm că activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO Botoșani, IPJ Botoșani, polițiștilor de frontieră din cadrul STPF Suceava, precum și a jandarmilor din cadrul IJJ Botoșani. Suportul tehnic și de specialitate au fost asigurate de S.O.S. Botoșani și B.O.S. Suceava.

Citeste mai mult

Eveniment

DOLIU: Comunitatea sportivă din Dorohoi regretă plecarea în veșnicie a lui Mitică Cosman. „Din păcate, meciul final al vieții l-ai pierdut”

Publicat

Publicitate

Comunitatea sportivă din Dorohoi este în doliu după aflarea veștii trecerii în veșnicie a lui Mitică Cosman, cunoscut cu simpatie drept „Nea Mitică”, omul care a marcat viețile a numeroase generații de sportivi și iubitori ai sportului din oraș și împrejurimi.

Proprietar al terenului sintetic ce a devenit, de-a lungul anilor, a doua casă pentru mulți tineri pasionați de sport, Nea Mitică a fost mai mult decât un susținător al mișcării sportive, a fost un prieten apropiat al cluburilor locale, un sprijin constant pentru sportivi și un om de o generozitate rară, spun cei care l-au cunoscut. De fiecare dată când a fost nevoie de organizarea unor activități sau evenimente sportive, el a răspuns prezent, cu discreția și bunătatea care l-au caracterizat mereu.

„Pentru noi, Nea Mitică a fost mai mult decât un prieten – a fost un om care a lăsat o amprentă de neșters în inimile tuturor”, spun cei care l-au cunoscut îndeaproape.

Vestea dispariției sale a provocat o durere profundă în rândul comunității dorohoiene. Mulți îl descriu ca pe unul dintre acei oameni rari, care reușesc să adune oamenii în jurul lor și să creeze punți între generații printr-o pasiune comună: sportul.

„Prea devreme ai plecat, om bun… Din păcate, meciul final al vieții l-ai pierdut. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească cu drepții în împărăția cerurilor.” Acesta este mesajul transmis de prieteni, sportivi și apropiați, încă marcați de pierderea sa.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending