Connect with us

Educație

Start la ÎNSCRIERI pentru elevii de liceu! Cursuri de vară în America. Costurile sunt acoperite de ambasada SUA

Publicat

Publicitate

Ambasada SUA la București lansează bursa Benjamin Franklin către elevii de liceu care vor să participe la cursuri de vară, plătite, în Statele Unite ale Americii,  potrivit unor adrese transmise de Ambasada Americană către Inspectoratele Școlare din țară.

Invitația este adresată tuturor inspectoratelor școlare din țară și este adresată elevilor de liceu, născuți în perioada iunie 2004 /  iunie 2006.

Potrivit edupedu.ro Bursa Benjamin Franklin pentru elevii de liceu durează 4 săptămâni (25 iunie-23 iulie 2022). Costurile sunt acoperite de ambasada SUA, inclusiv costurile interviului în vederea acordării vizei, o alocație de călătorie, biletul de avion dus întors către aeroportul Indianapolis în Indiana și alte cheltuieli de călătorie.

Elevii vor avea ocazia să învețe despre politicile publice, democrație, economie și dezvoltarea societății civile în SUA. Cursul, care este practic un program de schimb de experiențe se va desfășura la universitatea Purdue în West Lafayette, Indiana.

Cum se pot înscrie elevii?

Elevii de liceu care doresc să participe, trebuie să ceară un formular la adresa de email alexandrescui@state.gov. Dacă nu primesc un mail înapoi cu formularul, candidații trebuie să sune la 0040-721 288 797 între orele 10:00- 16:00.

Publicitate

Termenul limită până la care elevii de liceu pot să trimită formularele completate este, 28 februarie, luni.

Condiții de participare

– Elevii care au între 16-18 ani, născuți între 26 iunie 2004 / 2006.

– Elevii trebuie să vorbească fluent limba engleză și va da un interviu standard

– Elevii trebuie să se înscrie la o Universitate în România pentru următorii doi ani, după stagiul bursei.

– Să demonstreze potențial de leadership

– Să aibă puțină experiență sau deloc în programe educative americane

– Să demonstreze un nivel înalt de realizări academice: note, premii sau recomandări de profesori

Vezi documentul AICI: Bursa Benjamin Franklin pentru elevi

Vezi documentul AICI: Bursa Benjamin Franklin pentru elevi

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

APIA a autorizat la plată peste 97% din totalul fermierilor eligibili în 2024

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 97% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024, informează, vineri, instituția.

În perioada 2 decembrie 2024 – 7 martie 2025, APIA a autorizat la plată suma totală de 699.454.135 euro (3.480.036.653 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 692.464 fermieri, astfel: 558.490.908 euro (2.778.660.006 lei) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 119.620.761 euro (595.184.550 lei) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 21.342.466 euro (106.192.097 lei) cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Începând cu 2 decembrie 2024, pentru plată finala aferentă Campaniei 2024, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 546.266.108,11 euro (2.717.837.750,89 lei), pentru 690.464 beneficiari.

În Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plățile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

În Campania de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024 au fost făcute plăți din FEGA, FEADR și BN1 în valoare de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei). AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani! Bucătărie incendiată de un scurtcircuit. Vecinii au chemat pompierii

Publicat

Publicitate

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-un bloc de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani. Hota și un corp din mobilă de bucătărie dintr-un apartament, situat la etajul II, au fost cuprinse de flăcări. Deși era acasă în momentul producerii evenimentului, propietara nu și-a dat seama ce se întâmplă. Vecinii au fost cei care au simțit miros de fum și au sunat după ajutor la pompieri.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă.

Aceștia au constatat faptul că proprietara era în apartamentul plin de fum și a evacuat-o. Femeia, în vârstă de 63 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Pompierii au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Cultura

Tabloul „Lorica” de Ștefan Luchian, estimat la 85.000 – 125.000 de euro în licitație

Publicat

Publicitate

Lucrarea ‘Lorica’ de Ștefan Luchian va fi scoasă la vânzare la prețul de pornire de 400.000 de lei la licitația organizată de Casa Alis pe 16 martie, în Capitală.

Potrivit catalogului licitației, tabloul, care provine din colecția Livia și Mircea Deac, este estimat la 85.000 – 125.000 de euro.

O altă lucrare de Ștefan Luchian prezentă în licitație este ‘Case la țară’. Aceasta provine tot din colecția Livia și Mircea Deac și este estimată la 5.500 – 9.500 de euro.

Între loturile care se vor putea licita se mai numără: ‘Dans’ de Nicolae Vermont, estimat la 4.500 – 6.500 de euro, ‘Coșul cu mere’ de Octav Băncilă, la 3.600 – 4.200 de euro, ‘Prietenie’ de Constantin Artachino, la 4.000 – 6.000 de euro.

Sesiunea cuprinde și lucrări semnate de artiști contemporani, bibliofilie, bijuterii, ceasuri, obiecte din argint și sticlă, mobilă și covoare. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

APM Botoșani: Evaluarea națională a speciei de pisică sălbatică

Publicat

Publicitate

Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani va derula, în perioada aprilie-mai 2025, acţiunea anuală de evaluare a efectivelor de pisică sălbatică (Felis silvestris), specie strict protejată de interes comunitar.

Evaluarea se va face în cele 19 fonduri cinegetice de pe teritoriul județului Botoșani de către gestionarii acestor fonduri, separat sau împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, DAJ Botoșani, unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice, proprietari de terenuri, reprezentanţi ai unităţilor de cercetare şi învăţământ în domeniul cinegetic sau al biodiversităţii, ONG-uri și custozi. La acţiunea de evaluare din anul 2024, pe teritoriul judeţului Botoşani au fost inventariate 140 exemplare de pisică sălbatică, aflate în 19 fonduri de vânătoare.

Scopul acestei acţiuni este de a realiza o estimare cât mai corectă a evoluţiei, de la un an la altul, a populaţiei de pisică sălbatică de pe teritoriul judeţului. Facem precizarea că este interzisă capturarea şi uciderea exemplarelor aflate în mediul lor natural, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihnă, deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din natură.

În cazul în care sunt semnalate pagube, în special asupra culturilor agricole şi animalelor domestice, sau se semnalează un pericol pentru sănătatea şi securitatea populaţiei, autoritatea centrală pentru protecţia mediului poate acorda derogări gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru capturarea pisicilor sălbatice, cu avizul prealabil al Academiei Române.

Rezultatele acțiunilor de evaluare vor fi integrate într-un studiu de estimare a efectivelor la nivel național și de determinare a nivelului maxim de intervenție în aceste populații. Programul acţiunilor pentru evaluarea speciei pisică sălbatică va fi publicat pe site-ul APM Botoşani în perioada următoare.”, au declarat reprezentanții APM Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending