Connect with us

Actualitate

Specialist în chirurgie vasculară, angajat la Spitalul Județean Mavromati Botoșani

Publicat

Publicitate

Botoșănenii vor beneficia de luna viitoare de serviciile unui medic specialist în chirurgie vasculară, a anunțat astăzi Consiliul Județean Botoșani.

Concursul pentru ocuparea postului de medic în cadrul cabinetului de chirurgie vasculară din cadrul Ambulatoriului de specialitate s-a finalizat, iar zilele viitoare noul specialist va semna contractul de muncă.

„Această specializare este foarte importantă, pentru că în Unitatea de Primiri Urgențe se prezintă foarte mulți botoșăneni cu urgențe de chirurgie vasculară. Spitalul a demarat procedura pentru scoaterea din nou la concurs a postului de chirurgie toracică, pentru că dorim cât mai repede să operaționalizăm și cel de al doilea cabinet pentru înființarea căruia am obținut aprobarea Ministerului Sănătății. Vrem ca botoșănenii să nu mai fie nevoiți să aștepte câte trei-patru luni pentru a fi programați la un consult de specialitate la Iași”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

De la preluarea conducerii Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani de către Doina Caba au fost angajați 20 de specialiști, dintre care 18 medici, un biolog și un farmacist, a mai adăugat Consiliul Județean Botoșani într-un comunicat.

Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni. În paralel, vor fi scoase la concurs alte posturi de medici pe specializările deficitare.

„Suntem în plină campanie de recrutare de medici tineri, pentru că Spitalul Județean are nevoie de specialiști de cea mai înaltă clasă. Sperăm să fie cât mai mulți medici interesați să vină să profeseze la Botoșani”,  a conchis Doina Federovici.

Publicitate

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un tânăr de 25 de ani, din Stăuceni, a intrat cu bicicleta într-un cap de pod. Ce alcoolemie avea

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Stăuceni, s-a produs un accident rutier.

 

În urma deplasării la fața locului și din verificările efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa pe bicicletă prin localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un cap de pod.

 

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Publicitate

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1.200 lei pentru faptul că se deplasa cu bicicleta pe drumul public fiind sub influența alcoolului.

 


Polițiștii botoșăneni recomandă bicicliștilor:

nu circulaţi cu bicicleta dacă ați consumat băuturi alcoolice!

pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);

înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă că nu se apropie niciun autovehicul!

la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic v-au observat și au înţeles intenţia dumneavoastră!

nu traversați carosabilul pe bicicletă, pe trecerile pentru pietoni!

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Ștefănești, zeci de amenzi

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, în localitatea Ștefănești.

 

În cadrul acțiunii desfășurate, au fost legitimate peste 110 de persoane și au fost oprite pentru control, 88 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei.

 

În același context, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

 

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani va continua astfel de acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță publică și menținerea unui climat de ordine și siguranță rutieră în județ.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Vorona și Tudora pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, precum și pentru combaterea și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în localitățile Vorona și Tudora.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 70 de persoane și verificate 54 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei.

 

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

 

Publicitate

Dintre sancțiuni, 27 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, printre care, 19 pentru încălcarea limitei legale de viteză.

Citeste mai mult

Eveniment

Patru luni fără permis și amendă pentru un tânăr din Copălău care a condus cu 153km/h

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar, un autoturism care circula cu viteza de 153 km/h pe sectorul de drum din interiorul localității Cotu, unde limita de viteză este de 50 km/h.

 

Polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a permisului de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 1.800 de lei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending