Connect with us

Actualitate

Șoferii care rămân fără permis de conducere vor putea să suspende polița RCA pe toată perioada în care nu au carnet

Publicat

Publicitate

Noua lege RCA schimbă regulile pentru șoferi. Potrivit unui document obținut în exclusivitate de Digi24, șoferii care rămân fără permis de conducere vor putea să suspende polița RCA pe toată perioada în care nu au carnet. Mai mult, polița RCA ar putea fi verificată chiar și atunci când mașina este parcată sau în mișcare.

Există în acest moment o plafonare a RCA, pentru că, așa cum și-a asumat guvernul în timpul Executivului condus de Nicolae Ciucă, trebuie să vină cu o modificare a legii RCA, să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat cu Euroins, cu celelalte mari companii de asigurări. Avem un document care vizează, în primul rând, polițele RCA.

Șoferul ar putea suspenda asigurarea dacă rămâne fără permis sau dacă are mașina avariată:

– cerere la asigurător cu dovada;

– mașina să fie ținută în afara părții carosabile;

– perioada asigurării se prelungește prin act adițional.

Publicitate

La articolul 6, după alineatul (5) se introduc cinci noi alineate, cu următorul cuprins:

45) Asiguratul poate solicita în scris asigurătorului RCA suspendarea efectelor contractului RCA pe perioada suspendarii, in condiţiile legii, a inmatriculări vehiculului sau a suspendării dreptului de circulație a acestuia, cu prezentarea dovezii existentei acesteia.

(5) Asigurătorul RCA comunică asiguratului, în termen de 5 zile de la data solicitării prevăzute la alin. (51), suspendarea efectelor contractului RCA.

(5″) Pe toată durata suspendării înmatriculării şi/sau a dreptului de circulație a vehiculului şi a efectelor contractului RCA, vehiculul se imobilizează într-un spațiu privat, in afara domeniului public.

(5) Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) reprezintă încălcarea obligațiilor de asigurare RCA.

(55) In cazul suspendări efectelor contractului RCA, valabilitatea acestuia se prelungește cu perioada pentru care efectele contractului au fost suspendate, prin emiterea unui act adițional.”

Polița RCA, verificată și pe dispozitivele electronice:

– verificarea, posibilă și dacă mașina este parcată;

– verificare RCA, chiar dacă șoferul nu este oprit de polițiști pentru o infracțiune.

La articolul 28, după alineatul (2) se introduc cinci noi alineate, alineatele (21)-(2) cu urmatorul cuprins:

(2) Controlul asigurării RCA este permis și atunci când acesta se realizează prin intermediul unor dispozitive tehnice ce fac parte dintr-un sistem electronic de control şi gestiune a traficului la nivel local sau național, atunci când verificarea se realizează şi asupra vehiculelor care staționează în mod obişnuit pe teritoriul României și se realizează fără oprirea vehiculelor.

(22) Operatorii sistemelor de control prelucrează datele cu caracter personal ale asiguratilor și conducătorilor de vehicule în acord cu prevederile legislației naţionale şi europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

BAAR sau asigurătorul, obligați să emită, la cerere, certificatul cu istoricul daunelor:

– modul de folosire a certificatul în calculul poliței RCA, publicat pe site;

– fără tratament diferit pentru clienții de altă naționalitate sau cu reședință anterioară în alt stat UE

La articolul 18, alineatul (10) se modifică și va avea urmatorul conținut:

(10) BAAR sau asigurătorul RCA eliberează asiguratului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitarii acestuia, un certificat privind istoricul daunelor înregistrate cel puțin pe parcursul ultimilor 5 ani de raporturi contractuale, sau absența acestor daune; BAAR sau asigurătorul RCA utilizează formatul certificatului privind istoricul daunelor, stabilit conform actelor delegate adoptate de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Directivei 2021/2118/CE, începând cu data aplicării actelor respective.”

La articolul 18, după alineatul (10) se introduc două noi alineate cu urmatorul cuprins:

(10.1) Asigurătorul RCA publică pe site-ul propriu informații din care să rezulte politicile acestuia în ceea ce priveşte utilizarea certificatului privind istoricul daunelor la calcularea primei de asigurare.

(10.2) Asigurătorul RCA nu tratează asigurații în mod discriminatoriu și nu suprataxează primele RCA pe baza naționalității acestora sau exclusiv pe baza statului membru în care aceştia au avut reşedinţa anterioară; asigurătorul RCA tratează certificatele privind istoricul de daune emise în alte state membre în acelaşi mod în care le tratează pe cele emise in Romania.”

Organizatorii de evenimente auto, obligați să încheie o asigurare pentru eventuale prejudicii:

– dacă nu are asigurare și nu poate plăti, se va ocupa BAAR;

– BAAR va recupera banii ulterior de la organizator sau de la instituția care aprobat evenimentul

”4. Articolul 4 se modifică şi va avea urmatorul cuprins:

Art. 4. – Excepții de la obligația încheieni contractului RCA

(1) Sunt exceptate de la obligativitatea Incheierii unui contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv in cadrul evenimentelor şi activitatilor sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstratiilor care se desfăşoară in Romlais Intr-o zona cu acces restricționat și demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o al parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperi prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părți terțe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudicile produse conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora.

(2) Obligația de acoperirea prejudiciilor produse prin intermediul vehiculului participant la eveniment este cel puțin egală cu valoarea sumelor chiniene asigurate stabilite la art. 6 alin. (4).

(3) Organizatorul evenimentului sportiv este responsabil de acoperirea prejudiciilor produse prin intermediul vehiculelor participante la eveniment atunci când nu s-a asigurat că exist incheissasigurarea facultativă sau instrumentul de garantare alternativ prevăzute la alin. (1).

(4) Atunci când organizatorul evenimentului sportiv nu este în măsură să acopere prejudiciile produse, rispunderea acestuia este prelată de către BAAR, plata despăgubirilor fiind efectuată din fondurile aferente Fondubei național de protectie; chetruielile efectuate de către BAAR in acest caz, impreună cu dobanda legals aferentă, sunt recuperate de la organizatorul evenimentului sportiv şi/sau cel care a acordat autorizația de organizare a evenimentului sportiv in baza dreptului de regres dobândit ca urmare a efectuării plății.

(5) Fără a aduce atingere prevederilor art. 2 pet. 27, fotolile rulante sau alte vehicule similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie, nu sunt considerate vehicule în sensul prezentei legi, acestea nefiind supuse obligației de asigurare.”

În luna aprilie, ASF și Guvernul României au decis plafonarea prețurilor RCA tocmai pentru a ține piața sub control până când ASF va modifica legea RCA. În acest moment, ASF propune prelungirea plafonării pentru încă o lună, cel mai probabil, pentru că nu au reușit să termine modificările.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Minoră dispărută în județul Botoșani. Apel public pentru găsirea Robertei Chihaia

Publicat

Publicitate

Autoritățile din județul Botoșani sunt în alertă după dispariția unei minore din municipiul Dorohoi. Chihaia Roberta Elena, în vârstă de 16 ani, este căutată de familie și de poliție, după ce a plecat voluntar dintr-un complex de apartamente și nu a mai revenit până în prezent.

Potrivit informațiilor oficiale, dispariția a fost semnalată în data de 3 decembrie 2025, când minora a părăsit complexul de apartamente „Amicii” din municipiul Dorohoi. De atunci, nu a mai putut fi contactată, iar familia nu deține informații despre locul în care s-ar putea afla.

Semnalmentele minorei
Roberta Chihaia este născută la data de 22 octombrie 2009, în municipiul Botoșani, și are cetățenie română. La momentul dispariției, aceasta avea:

Înălțime: aproximativ 1,60 m
Greutate: aproximativ 60 kg
Constituție: atletică
Păr: șaten, drept, lung
Ochi: căprui
Semne particulare
Minora prezintă mai multe semne distinctive care pot ajuta la identificare:

tatuaj cu cifre romane pe brațul stâng
tatuaj cu prenumele „CODRUTZ” pe antebrațul drept
Îmbrăcămintea la momentul dispariției
La plecarea din complexul de apartamente, Roberta purta:

geacă bej deschis
blue-jeans cu imprimeu leopard
tenisi cu imprimeu leopard
Apel către populație
Poliția face apel la cetățenii care pot oferi informații relevante să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune de urgență la 112. Orice detaliu, chiar și aparent nesemnificativ, poate fi esențial pentru găsirea minorei și readucerea ei în siguranță alături de familie.

Publicitate

Cazul este încadrat ca persoană dispărută, iar cercetările sunt în desfășurare.

Citeste mai mult

Eveniment

Proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare. Programul evenimentului

Publicat

Publicitate

Evenimente liturgice, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, vor avea loc la Catedrala Patriarhală ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din București și se vor desfășura conform următorului program:

Joi, 5 februarie, la ora 17:00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

Vineri, 6 februarie, programul va începe la ora 7:45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina -, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.

Între orele 8:30 și 12:30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.

* * *

Publicitate

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, a aprobat, în ședința de lucru din 1 iulie 2025, canonizarea a 16 femei cu viață sfântă. Aceste sfinte sunt:

Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august;

Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea – 1833), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și cu cinstire în data de 12 aprilie;

Monahia muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (1908-1949), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie;

Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie;

Monahia Platonida (1487-1554), soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fostă Despina Milița, soția voievodului) și cu cinstire în data de 26 septembrie;

Măndălina Cătălinici (1895-1962) cu titulatura de Sfânta Magdalena de la Mălainița și cu cinstire în data de 15 octombrie;

Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;

Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;

Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;

Olimpia Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;

Blandina Gobjila (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;

Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august;

Anastasia Șaguna (1785-1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, cu titulatura de Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și cu cinstire în data de 1 decembrie;

Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896-1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv și cu cinstire în data de 6 iulie;

Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana (1923-2011), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și cu cinstire în data de 23 decembrie;

Monahia Matrona Ciupelea, stareța Mănăstirii Hurezi (1852-1935), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi și cu cinstire în data de 5 mai. (sursa https://basilica.ro)

AGERPRES

Sursa foto: oficiul de stiri

Citeste mai mult

Eveniment

Tragedie la Călărași: O femeie de 80 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins locuința

Publicat

Publicitate

O femeie în vârstă de 80 de ani, din localitatea Călărași, și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Tragedia a avut loc în această dimineață. Alarma a fost dată de un vecin.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași.

 

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din două camere și o parte din acoperișul casei. Proprietara a fost găsită într-una dintre camerele afectate de incendiu, iar echipajul medical a declarat decesul. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

 

Publicitate

Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de jarul căzut din sobă pe material combustibile, fiind observat și anunțat cu întârziere.

 

Pentru a preveni astfel de tragedii, respectați regulile de utilizare a sobelor:

 

– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

 

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

 

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

 

– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;

– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

 

– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

 

– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

 

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

 

– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

 

– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Săveni. Zeci de persoane verificate

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru siguranța cetățenilor, în zona de competență.

 

Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și localuri publice, prilej cu care au fost legitimate peste 40 de persoane și verificate 20 de autoturisme.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending