Connect with us

Eveniment

Șoferii care circulă fără RCA ar putea fi sancționați și pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere a traficului. PROIECT

Publicat

Publicitate

Șoferii din țară ar putea fi în curând verificați și sancționați dacă circulă fără a deține o asigurare RCA valabilă, prin intermediul camerelor de supraveghere a traficului. Măsura este inclusă într-un proiect de modificare a legii, care se află în prezent în lucru la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), notează alba24.ro.

„În conformitate cu prevederile art. 4 ale Directivei 2021/2118/CE1, statele membre pot efectua controale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto cu condiția ca acestea să nu fie discriminatorii, să fie necesare și proporționale pentru atingerea scopului urmărit, precum și:

să fie efectuate în cadrul unui control care nu urmărește exclusiv verificarea asigurării, sau
să facă parte dintr-un sistem general de control pe teritoriul național care se desfășoară și în ceea ce privește vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statului membru ce efectuează controlul și nu necesită oprirea vehiculului
Având în vedere obligația statelor membre de a transpune în legislația națională prevederile directivei anterior menționate până la data de 23 decembrie 2023, precizăm faptul că la momentul actual, la nivelul ASF se află în lucru un proiect de lege de modificare a Legii nr. 132/2017 în cadrul căruia sunt propuse mai multe soluții care să vină în sprijinul asiguraților, a persoanelor prejudiciate cât și a pieței de asigurări din România în general.

Astfel, în cadrul proiectului de modificare a legislației primare avem în vedere posibilitatea introducerii a unor prevederi referitoare la verificarea deținerii/valabilității asigurărilor RCA prin intermediul camerelor de supraveghere a traficului menite atât să protejeze persoanele prejudiciate în urma accidentelor de circulație, cât și să faciliteze minimizarea situațiilor în care conducătorii auto pun în circulație pe drumurile publice vehicule care nu au încheiată o asigurare RCA valabilă.

În urma finalizării și aprobării acestuia de către Consiliul ASF, acesta va fi transmis către Ministerul Finanțelor în vederea analizării și exercitării dreptului de inițiativă legislativă”, au precizat reprezentanții ASF, pe 12 octombrie, ca răspuns la o întrebare adresată în luna septembrie de către senatorul PNL de Alba, Sorin Bumb.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Toate panourile publicitare ale societăților care nu dețin contracte cu Primăria Municipiului Botoșani vor dispărea de pe stâlpi

Publicat

Publicitate

Toate zonele de publicitate ale municipiului Botoșani vor fi eliberate de panouri ale unor societăți care nu dețin sau nu mai dețin contracte în acest sens cu Primăria Municipiului Botoșani.
Campania a demarat deja, de pe stâlpii care deservesc rețeaua de electricitate din mai multe zone ale orașului fiind dezafectate panourile publicitare deteriorate sau care nu fac obiectul unor convenții încheiate cu autoritatea publică locală.
De aceste acțiuni este responsabilă Direcția Servicii Publice (DSP), din cadrul municipalității, prin angajați instruiți și echipați corespunzător.
Panourile publicitare strânse vor fi depozitate la sediul DSP din strada Codrului.
„Prin acest demers, curățăm imaginea orașului și facem ordine și în segmentul publicitar. Mai mult, cele mai multe panouri dezafectate arătau dezolant”, a susținut primarul Cosmin Andrei.
Pentru ca un agent economic să afișeze materiale publicitare în spațiul public, acesta trebuie să consulte un regulament de publicitate, disponibil pe pagina web a Primăriei Municipiului Botoșani, cadru în care sunt prevăzute zonele de publicitate sau dimensiunea panourilor. Ulterior se organizează licitație iar costurile sunt stabilite în urma acestei proceduri.

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmerii botoșăneni, la ceas de bilanț

Publicat

Publicitate

În această dimineață, la sediul Jandarmeriei Botoșani s-a desfășurat ,,Evaluarea activității și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2024″.

Activitatea a fost organizată în sistem videoconferință cu reprezentanți ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, iar materialul de bilanț a fost prezentat de colonelul Boariu Cristian, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
În perioadă analizată, prioritatea inspectoratului a fost siguranța cetățenilor și creșterea eficienței structurilor operative de ordine publică și pază și protecție instituțională.
Obiectivele inspectoratului au fost adaptate la modificările situației operative, iar pentru gestionarea acesteia s-au executat 7051 misiuni de ordine publică și acțiuni în comun cu alte structuri cu competențe în domeniu.
Aproximativ 1000 de jandarmi au participat, împreună cu polițiștii botoșăneni, la 275 de acțiuni ,,Blocada”, pentru prevenirea și combaterea faptelor de violență și a faptelor de deținere, consum și trafic de substanțe psihoactive/interzise.
Pentru menținerea ordinii publice în sistem integrat, s-a acționat prin constituirea a 2983 de patrule mixte polițist-jandarm, în mediul urban și rural.
În ceea ce privește asigurarea ordinii și siguranței publice, peste 2600 de jandarmi au executat 373 de misiuni la acțiuni de protest, manifestări cultural-artistice, religioase și jocuri sportive.
În veferea desfășurării fără incidente a alegerilor pentru Parlamentul European, autoritățile publice locale, Președintele României, Senat și Camera Deputaților, au fost executate 444 misiuni de asigurare a ordinii publice, la care au participat 1696 de jandarmi.
În anul precedent, au fost aplicate nu mai puțin de 3755 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 1900000 de lei, au fost constatate 88 de infracțiuni cu 112 autori identificați și au fost executate 561 mandate de aducere emise de organele judiciare.
Paza celor 18 obiective din competență, a transporturilor speciale, de bunuri și valori, precum și a corespondenței clasificate s-au desfășurat fără probleme, concomitent cu asigurarea ordinii interioare în 17 săli la instanțele de judecată.
493 de acțiuni, la care au participat 1900 de jandarmi, au fost executate în cooperare cu alte instituții, fiind obținute rezultate pozitive în mai multe domenii de competență.
Activitățile preventive s-au desfășurat pe domeniile prioritare de acțiune, dintre care menționăm prevenirea delicvenței juvenile și a violenței în instituțiile de învățământ, în acest sens fiind organizate nu mai puțin de 429 de activități, cu 15914 de participanți.
În anul 2024, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat pentru consolidarea climatului de ordine şi siguranță publică în zona de responsabilitate și creșterea calității serviciului public oferit pentru siguranța cetățenilor.

Citeste mai mult

Economie

Orașul din România unde angajații lucrează doar 4 luni, dar primesc salariu pe tot parcursul anului

Publicat

Publicitate

Telegondola din Mamaia funcționează doar patru luni pe an, în perioada iunie-septembrie, dar angajații permanenți și membrii Consiliului de Administrație primesc salarii pe toată durata anului, scrie cancan.ro.

Proprietarul telegondolei este statul român, printr-o asociere între Ministerul Economiei și Primăria Constanța. Ministerul Economiei are trei reprezentanți în consiliul de administrație, iar primăria are doi. Activitatea principală a companiei constă în vânzarea de bilete turiștilor care vor să admire Marea Neagră de la înălțime, iar profitabilitatea depinde exclusiv de numărul de vizitatori care ajung în stațiune în timpul sezonului estival.

Telegondola din Mamaia funcționează doar patru luni pe an

În extrasezon, cabinele sunt depozitate într-un hangar, activitatea fiind complet suspendată. Cu toate acestea, cheltuielile salariale pentru angajați și pentru consiliul de administrație rămân constante pe parcursul întregului an.

Compania are 11 angajați permanenți, printre care se numără și directorul general, iar patru dintre aceștia lucrează în birouri. Pe lângă angajații direcți, există un consiliu de administrație format din cinci membri, fiecare dintre aceștia primind o indemnizație lunară de 1.795 de lei, chiar și în perioada în care telegondola este inactivă.

Pe lângă faptul că nu funcționează decât patru luni pe an, compania nu are o strategie concretă pentru a crește veniturile. Performanța economică depinde strict de afluxul de turiști din stațiunea Mamaia, fără o influență directă din partea Consiliului de Administrație.

Din păcate, în ultimii ani, Mamaia a pierdut o parte din popularitatea sa, mulți turiști preferând stațiuni mai accesibile financiar, precum Eforie Nord sau Saturn. Această scădere a fluxului de vizitatori afectează indirect și profitabilitatea Telegondolei, care nu reușește să atragă suficienți turiști pentru a-și optimiza veniturile.

Publicitate

Pe fondul scăderii numărului de turiști și al măsurilor de austeritate anunțate de guvern, eficiența și viabilitatea acestui model de operare sunt puse sub semnul întrebării. Mamaia continuă să atragă turiști datorită poziției sale și a infrastructurii, dar fără o strategie concretă de revitalizare, telegondola riscă să devină doar o altă cheltuială a statului, într-o stațiune care pierde din ce în ce mai mult din farmecul.

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: Expoziția Concursului Regional de Arte Plastice ,,Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a  XVIII-a

Publicat

Publicitate

Expoziția Concursului Regional de Arte Plastice ,,Omagiu Ștefan Luchian”, eveniment organizat de Liceul de Artă în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și poate fi vizionată în perioada 25-30 ianuarie 2025. Tinerii artiști aduc în fața publicului lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, cu o tematică variată.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 29 ianuarie 2025, ora 16.00. Expun elevii Liceului de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, coordonați de către profesorii: Alupoaie Andrei, Alupoaie Diana, Agavriloae Raluca, Ailincăi Monica, Andrușcă Ciprian, Ciobanu Cristina, Dolhescu Genoveva, Strugariu Adina și Surghin Elena.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending