Connect with us

Eveniment

Șofer din Dângeni, prins de polițiști după o urmărire ca în filme pe drumurile comunei

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din Vlăsinești, in timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 294, în comuna Dângeni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism,al cărui conducător auto nu s-a conformat și a schimbat brusc direcția de deplasare, mărind viteză.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar în aproximativ un kilometru s-a reușit oprirea sa.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Dângeni.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, acesta avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată din luna ianuarie a.c.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan s-a născut într-o familie înstărită din provincia Licia, situată în partea de sud a Asiei Mici (în Turcia de astăzi), dar a renunțat de tânăr la viața lumească și la averea familiei pentru a deveni călugăr. A plecat în regiunea Tebaida din deșertul egiptean, revenind ulterior în Licia natală.

Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), pe la mijlocul secolului al V-lea, Sfântul Gherasim a părăsit Licia și a plecat în pelerinaj în Palestina. Ajuns acolo, s-a stabilit în pustia din apropierea râului Iordan, unde a înființat o mănăstire sub formă de lavră în anul 460, unde a trăit în asceză și rugăciune. A fost atras inițial de învățătura monofizită, dar a renunțat curând la ea, cu ajutorul Cuviosului Eftimie cel Mare, care trăia atunci în pustia Ruva.

A rămas mai multă vreme lângă Sfântul Eftimie, petrecându-și viața în pocăință, iar mai târziu, după ce s-a așezat în apropiere de râul Iordan și până la moartea Sfântului Eftimie (473), venea adesea la el, fapt consemnat de Sfântul Chiril al Ierusalimului. Sfântului Gherasim ducea o viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în Postul Mare, se retrăgea în adâncul pustiei, în zona numita Ruva și ținea post negru, luând doar Sfânta Împărtășanie și nimic altceva. În pustie cu el îl lua uneori și pe ucenicul Chiriac trimis la el de către Sfântul Eftimie.

Din scrierea vieții sale aflam că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza că îi intrase în labă un spin. Sfântul Cuvios Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urma pretutindeni, ca un adevărat ucenic. În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catar cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Sfântul Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catar.

Leul îndeplinea cu bucurie aceasta sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând catarul singur, l-au luat și și-au continuat drumul. Sfântul Cuviosul Gherasim, văzând ca lipsește de la mănăstire catarul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catarul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Și leul s-a făcut de îndată ascultător și căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire. După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Și pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catarului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catarul de frâu împreună și cu câteva cămile și s-a întors la Sfântul Cuvios Gherasim. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul.

Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise mănăstirea, venea o data pe săptămâna la Cuviosul Ghersim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat. Sfântul Cuvios Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Î

Publicitate

nțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Și culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Aceasta s-a făcut pentru ca Dumnezeu a voit să preamărească pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viață, ci și după moartea sa.

Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de pelerinaj până în zilele noastre.

Citeste mai mult

Economie

Peste 300 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA cu locurile de muncă comunicată de AJOFM

Publicat

Publicitate

Peste 330 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani, au anunțat responsabilii din zona forțelor de muncă. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
INGINER TEXTILE, PIELARIE ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
INGINER CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520
INGINER CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE TOTAL INVEST GRUP SRL STR.Str. ION PILLAT, Nr. 9, G1, LOC.BOTOSANI, Telefon:0733021913
PROIECTANT INGINER INSTALATII TEHNO INSTAL NORD SRL STR.Str. PRIMĂVERII,

Nr. 11, A, Ap. 12, LOC.BOTOSANI, Telefon:0728984158

INGINER/SUBINGINER TEHNOLOG PRELUCRARI MECANICE SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII,

Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881

INGINER ÎN INDUSTRIA ALIMENTARA LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA, Nr. F.N., LOC.MIRON COSTIN, Telefon:0728882280
MEDIC SPECIALIST SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA MAVROMATI STR.MARCHIAN, Nr. 11,

LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/518812

ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Publicitate

Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Telefon:231613240

FARMACIST DR.MAX S.R.L. STR.AEROPORTULUI,

Nr. 53, COM., LOC.BOTOSANI, Telefon:0213017474

INSPECTOR DE SPECIALITATE ÎN ADMINISTRATIA PUBLICA DIRECTIA SERVICII PUBLICE STR.Pietonalul transilvaniei, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:0726291827
TRANSLATOR TOTAL INVEST GRUP SRL STR.Str. ION PILLAT, Nr. 9, G1, LOC.BOTOSANI, Telefon:0733021913
MAISTRU CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520
TEHNICIAN ELECTRONICA CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
TEHNICIAN ELECTRONICA VIDEOLED SMART SECURITY SRL STR.CURCUBEULUI, Nr. 11, 11, B, Ap. 3, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0745508714
TEHNICIAN ELECTRONICA VIDEOLED SMART SECURITY SRL STR.CURCUBEULUI, Nr. 11, 11, B, Ap. 3, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0745508714
TEHNICIAN ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR SI TRICOTAJELOR GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ,

Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833

TEHNICIAN DENTAR DARE TO SMILE SRL STR.Mihai Eminescu,

Nr. 37, LOC.CATAMARESTI-DEAL, Telefon:0754022991

BRANCARDIER SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, LOC.DOROHOI, Telefon:231613240
ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, LOC.DOROHOI, Telefon:231613240
ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, LOC.DOROHOI, Telefon:231613240
AGENT DE VÂNZARI HIGH TECH TOOLS S.R.L. STR.SOARELUI, Nr. 1536 A, LOC.CURTESTI, Telefon:0728040101
AGENT DE VÂNZARI MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
ELECTRICIAN ILUMINARE SCENA TEATRUL MIHAI EMINESCU STR.B-dul MIHAI EMINESCU, Nr. 48, LOC.BOTOSANI, Telefon:0741614358
PROGRAMATOR AJUTOR CA CONNECT SRL STR.DOBOSARI, Nr. 79H, LOC.BOTOSANI, Telefon:0785265911
ANALIST AJUTOR CA CONNECT SRL STR.DOBOSARI, Nr. 79H, LOC.BOTOSANI, Telefon:0785265911
TEHNICIAN PENTRU SISTEME DE DETECTIE, SUPRAVEGHERE VIDEO, CONTROL ACCES VIDEOLED SMART SECURITY SRL STR.CURCUBEULUI, Nr. 11, 11, B, Ap. 3, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0745508714
RECEPTIONER DE HOTEL MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
GESTIONAR DEPOZIT CASA PAINII SRL STR.Calea NATIONALA, Nr. 121A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0748118565
BUCATAR IANYS BUSINESS SRL STR.aleea dumbrava,

Nr. 4, LOC.DOROHOI, Telefon:0748117774

BUCATAR MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
BUCATAR VICTORIOUS BUSINESS S.R.L. STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0747081800
PIZZAR IANYS BUSINESS SRL STR.aleea dumbrava,

Nr. 4, LOC.DOROHOI, Telefon:0748117774

PIZZAR MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
OSPATAR (CHELNER) IANYS BUSINESS SRL STR.aleea dumbrava,

Nr. 4, LOC.DOROHOI, Telefon:0748117774

OSPATAR (CHELNER) VICTORIOUS BUSINESS S.R.L. STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0747081800
GOSPODAR ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR.11 STR.col. V. Tomoroveanu, Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0734908729
CAMERISTA HOTEL MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
VÂNZATOR EDIMAR COMPANY SRL STR.Str. VIILOR, Nr. 7, B, Ap. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0740214137
INFIRMIER/INFIRMIERA SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75, LOC.DOROHOI, Telefon:231613240

ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75, LOC.DOROHOI, Telefon:231613240

ZIDAR ROSAR-TENCUITOR ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520
ZIDAR ROSAR-TENCUITOR D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743794621
ZIDAR ROSAR-TENCUITOR TOTAL INVEST GRUP SRL STR.Str. ION PILLAT, Nr. 9, G1, LOC.BOTOSANI, Telefon:0733021913
FIERAR BETONIST D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743794621
FIERAR BETONIST TOTAL INVEST GRUP SRL STR.Str. ION PILLAT, Nr. 9, G1, LOC.BOTOSANI, Telefon:0733021913
DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743794621
DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) TOTAL INVEST GRUP SRL STR.Str. ION PILLAT, Nr. 9, G1, LOC.BOTOSANI, Telefon:0733021913
FAIANTAR D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743794621
INSTALATOR RETELE TERMICE SI SANITARE SC MONTAJ-VARTO INSTALATII SRL STR.savenilor, Nr. 27, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0750173372
ZUGRAV ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520
ZUGRAV D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743794621
SUDOR PRODALCOM SA STR.A. S. PUŞKIN, Nr. 129, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534672
LACATUS MECANIC PRODALCOM SA STR.A. S. PUŞKIN, Nr. 129, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534672
OPERATOR LA MASINI-UNELTE SEMIAUTOMATE SI AUTOMATE MOBILIER DELAGRAVE S.R.L. STR.1 DECEMBRIE, Nr. 87, LOC.DARABANI, Telefon:0757596095
FREZOR UNIVERSAL SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII,

Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881

STRUNGAR UNIVERSAL SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII,

Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881

STRUNGAR LA STRUNG CARUSEL SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII,

Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881

MECANIC AUTO REC SRL STR.Calea NAŢIONALĂ,

Nr. 163, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/631235

MECANIC UTILAJ HIGH TECH TOOLS S.R.L. STR.SOARELUI, Nr. 1536 A, LOC.CURTESTI, Telefon:0728040101
MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ,

Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833

ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCTII ELSACO POWER SRL STR.Str. RĂZBOIENI,

Nr. 3B, LOC.BOTOSANI, Telefon:0728027530

ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
ELECTROMECANIC GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ,

Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833

COFETAR NATURAL DEEA CAKES S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 79, MUN. , A, Ap. 6, LOC.BOTOSANI, Telefon:0755211485
PATISER NATURAL DEEA CAKES S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 79,  A, Ap. 6, LOC.BOTOSANI, Telefon:0755211485
PATISER PRINCESS CAKES IASI S.R.L. STR.Muşatini, Nr. 36, LOC.HLIPICENI, Telefon:0754921174
CROITOR RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN,

Nr. 10, LOC.DOROHOI, Telefon:0736900096

CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA,

Nr. 1F,LOC.BOTOSANI, Telefon:0314/057777

CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN,

Nr. 10, LOC.DOROHOI, Telefon:0736900096

BRODER MANUAL-MECANIC ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
CONFECTIONER ARTICOLE DIN PIELE SI ÎNLOCUITORI ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
CONTROLOR CALITATE GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ,

Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833

OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE DAGAMITEX S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 32, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0740113388
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ,

Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833

OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE LTP BALKAN S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 3, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231708050
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
OPERATOR CONFECTII ÎMBRACAMINTE DIN PIELE SI ÎNLOCUITORI DAGAMITEX S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 32, LOC.BOTOSANI, Telefon:0740113388
PREGATITOR-LANSATOR CONFECTII ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE SANCOS SRL STR.COM.CONCESTI, Nr. fn, LOC.CONCESTI, Telefon:0785939780
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75, LOC.DOROHOI, Telefon:231613240

Conducător auto transport rutier de mărfuri SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII,

Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881

MACARAGIU SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII,

Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881

SPALATOR VEHICULE HÎRTIE ANCA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ STR.HUŢANI, Nr. 17, SAT H, LOC.HUTANI, Telefon:0740497286
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET EDIL MURIGIPS GMNI SRL STR.FLĂMÎNZI, Nr. FN, ORAS FLAMANZI, Telefon:0758643177
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET TOTAL INVEST GRUP SRL STR.Str. ION PILLAT, Nr. 9, G1, LOC.BOTOSANI, Telefon:0733021913
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA,

Nr. 1F, LOC.BOTOSANI, Telefon:0314/057777

MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR ARLEMNS PRODUCT SRL STR.1, Nr. 529, LOC.STAUCENI, Telefon:0743806179
MANIPULANT MARFURI SANCOS SRL STR.COM.CONCESTI, Nr. fn,  LOC.CONCESTI, Telefon:0785939780
AJUTOR BUCATAR IANYS BUSINESS SRL STR.aleea dumbrava,

Nr. 4, LOC.DOROHOI, Telefon:0748117774

AJUTOR BUCATAR MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
AJUTOR BUCATAR VICTORIOUS BUSINESS S.R.L. STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:0747081800
PORTAR LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA, Nr. F.N., LOC.BOTOSANI, Telefon:0728882280

Citeste mai mult

Eveniment

Consumatorii de droguri ar putea fi internați fără consimțământ în spitale și centre de tratament. Lege la Parlament

Publicat

Publicitate

Consumatorii de droguri ar putea fi internați fără consimțământ în spitale și centre de tratament. Un proiect de lege ce introduce posibilitatea internării nevoluntare și a tratamentului de specialitate, în anumite cazuri, a consumatorilor dependenți de droguri, a fost depusă la Senat, scrie alba24.ro.

Actul normativ, semnat de 17 parlamentari social-democrați și unul de la minoritățile naționale, completează în acest sens articolul 22 din Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului, ”prin derogare de la prevederile art. 53 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002, în cazul consumatorului și consumatorului dependent se instituie internarea nevoluntară și tratament de specialitate în următoarele situații:

  • a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuși sau pentru alte persoane
  • b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înțelege starea de boală și necesitatea instituirii tratamentului medical
  • c) pacientul suferă de o tulburare psihică gravă și judecata îi este afectată, iar neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale
  • d) pacientul este minor sau pus sub interdicție”.

Cum se va face internarea nevoluntară

”Internarea nevoluntară poate fi percepută ca o formă ce încalcă drepturile pacientului, însă în cazul în care persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alții, poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară”, arată inițiatorii.

În aceste situații, familia, medicul de familie, medicul curant psihiatru, organele abilitate (reprezentanți ai administrației publice locale, poliție, jandarmerie, pompieri, procuror, instanță de judecată civilă), în cazul în care consideră oportună necesitatea internării printr-o cerere scrisă, aceasta trebuie datată (data, ora) și semnată, va conține date de identificare ale persoanei care întocmește cererea, calitatea acestei persoanei, datele de identificare ale pacientului, expunerea detaliată a argumentelor ce au dus la necesitatea acestui act.

Potrivit inițiatorilor, România are nevoie de o schimbare radicală a abordării consumului de droguri, inspirată de modelele statelor în care aceste politici și-au dovedit eficiența, și anume sprijinirea consumatorilor pentru a accesa îngrijire bazată pe tratamente de reabilitare, servicii de reducere a efectelor nocive și alte servicii medicale și sociale.

Publicitate

”Este esențială sprijinirea persoanelor consumatoare să acceseze servicii specializate și, astfel, să fie redus numărul deceselor, respectiv al spitalizărilor”, susțin aceștia.

AICI, lista unităților sanitare în care se organizează centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor. În Alba, centrul va fi la Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: O femeie de 46 de ani, din Albești, a ars de vie în locuința sa care a fost mistuită de un incendiu

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Albești. O anexă, lipită de casă, a fost cuprinsă de flăcări.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu trei autospeciale de stingere, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipaje de poliție.

Aceștia au constatat faptul că anexa ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietara era în interior în momentul izbucnirii incendiului, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, femeia, în vârstă de 46 de ani,a fost găsită decedată în anexă.
Cazul a fost preluat de Poliție.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending