Sfântul Dorotei a fost episcopul cetății feniciene Tir. Pastorația sa a avut loc în vremuri dificile pentru creștini deoarece în primele secole, cu regularitate și intensitate crescândă au avut loc persecuții sistematice ale creștinilor de pe cuprinsul imperiului roman.

Decizia persecutării lor venea de la cel mai înalt nivel al conducerii politice romane urmărindu-se sistematic eradicarea creștinilor. Proprietățile și bunurile le erau confiscate, obiectele de cult și cărțile erau distruse, creștinii erau supuși torturilor în încercarea de a-i determina să renunțe la credința lor, iar în ultimă instanță, dacă nu se reușea acest lucru erau uciși spre a servi drept exemplu celor ce se împotriveau. Unul dintre cei mai duri persecutori ai creștinilor a fost împăratul Dioclețian.

În timpul persecuției inițiate de acesta Sfântul Dorotei a reușit să fugă din cetatea sa și să-și salveze viața. Odată cu venirea pe tronul imperial a lui Constantin cel Mare, soarta creștinilor s-a îmbunătățit semnificativ pentru că în anul 313, la nivel imperial, s-a luat decizia de a permite existența religiei creștine în imperiu și de a fi retrocedate proprietățile confiscate de către Dioclețian. În acest context, Sfântul Dorotei s-a putut întoarce în eparhia sa unde a păstorit în continuare comunitatea creștinilor.

Mai mult, cuvântul său plin de putere și exemplul vieții sale sfinte au adus pe mulți păgâni la dreapta credință. Sfântul Dorotei a trăit până la venerabila vârstă de 107 ani. A trecut la Domnul prin cununa martiriului. Deși în perioada care a urmat împăratului Constantin soarta creștinilor s-a ușurat, a existat totuși o revenire în forță a păgânismului militant prin împăratul roman Iulian Apostatul. În timpul acestuia au avut loc persecuții semnificative. În cadrul acestora, sfântul Dorotei a fost arestat și torturat să se lepede de Hristos.

Sfântul Arhiereu, în timpul acestor chinuri și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos pe care L-a iubit și slujit toată viața sa.

Mulți șoferi români nu știu exact ce obligații au atunci când sunt opriți în trafic, fie de poliția rutieră, fie de cea locală. Cine are dreptul să ceară actele, ce documente trebuie prezentate și ce riscă cei care refuză să le arate, notează alba24.ro.

Acestea sunt întrebări frecvente care generează confuzie în rândul șoferilor. Legislația actuală delimitează clar atribuțiile Poliției Rutiere de cele ale Poliției Locale, mai ales când vine vorba de verificarea documentelor.

Ce acte pot cere polițiștii rutieri

Potrivit Codului Rutier 2025, în momentul în care ești oprit de un polițist rutier aflat în exercitarea atribuțiilor, ai obligația să prezinți următoarele acte:

• cartea de identitate
• permisul de conducere
• certificatul de înmatriculare al vehiculului (talonul)
• polița de asigurare RCA valabilă (pe suport fizic sau digital)
• acte privind inspecția tehnică periodică (ITP) – valabilitatea este verificată automat, dar poate fi și cerută la control

Astfel, dacă refuzi să prezinți documentele solicitate de polițistul rutier, comiți o contravenție. Această abatere se pedepsește cu o amendă cuprinsă între 1.215 lei și 1.620 lei.

În baza Legii 218/2002, polițiștii au dreptul, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, să:

• legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor
• conducă persoane la sediul poliției, ca măsură administrativă
• intre în orice mijloace de transport în cazul săvârșirii unei infracțiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acțiuni teroriste
• oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare.

Ce acte pot cere polițiștii: Poliția Locală

Poliția Locală nu are aceleași atribuții ca Poliția Rutieră, iar șoferii nu sunt obligați să prezinte documentele personale la cererea unui agent local în trafic, decât în anumite condiții specifice.

• ai comis o contravenție în aria lor de competență (ex: oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar)
• ești legitimat pentru constatarea unei fapte prevăzute de legea locală sau de hotărârile consiliului local

În cazul în care ești legitimat justificat, agenții Poliției Locale pot solicita:

• actul de identitate
• date despre vehicul (pot cere talonul sau numărul de înmatriculare pentru identificare)
• date despre șofer, dar nu permisul de conducere în mod uzual

Refuzul de a arăta actul de identitate unui polițist local poate fi sancționat, iar nerespectarea obligației de a furniza informații privind identitatea șoferului, conform OUG 195/2002, poate duce la amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte, adică mai mult de 4.000 de lei.

Dacă îți solicită alte documente în afară de CI, ai dreptul să:

• refuzi prezentarea actelor solicitate
• ceri legitimarea agentului
• ceri chemarea la fața locului a unui echipaj de la poliția rutieră

De asemenea, conform OUG nr. 195/2002, șoferii sunt obligați să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor locali care dirijează traficul.

Guvernul României a aprobat, printr-o hotărâre, declanșarea procedurilor de expropriere pentru toate imobilele aflate pe traseul viitoarei Șosele de Centură a Municipiului Botoșani, lucrare de utilitate publică de interes național.

Actul normativ prevede alocarea sumei de 2,29 milioane lei pentru despăgubirea proprietarilor afectați. În total, vor fi expropriate 530 de imobile, reprezentând 544.202 metri pătrați de teren și o construcție cu o suprafață de 159 metri pătrați.

Totodată, hotărârea include și aprobarea listei imobilelor aflate în proprietatea publică a statului, precum și a celor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, care intră în coridorul de expropriere al acestui proiect de infrastructură rutieră majoră.

Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani este un proiect strategic, destinat fluidizării traficului și reducerii timpilor de deplasare, contribuind totodată la creșterea siguranței rutiere și la dezvoltarea economică regională.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 51-52 din 2019, despre optzecişti: „Optzeciştii dădeau de înţeles că simpla lor apartenenţă la optzecism le asigură valoarea. Este o idee falsă, Dumnezeu nu distribuie talentul tuturor componenţilor unui grup, talentul nu este un ajutor social.  Din sutele de optzecişti cu certificate de optzecişti (la fel de „contestabile” ca certificatele multora dintre „revoluţionari”), doi-trei – mă gândesc la Matei Vişniec, Mircea Cărtărescu, Marta Petreu – sunt scriitori de elită. Ceilalţi – se află şi ei acolo, în peisaj. În mod semnificativ, cei mai buni nici nu sunt postmoderni (în înţelesul dat acestui termen de teoreticieni). Matei Vişniec este un neoexpresionist, care valorifică inteligent sugestii din literatura absurdului. Mircea Cărtărescu – un neoromantic, remarcabil prin forţă vizionară (şi prin capacitatea de a fabrica literatură din terminologia ştiinţifică). Marta Petreu – o eseistă „trăiristă”, care face adevărate beţii de luciditate (ca Nae Ionescu pe care îl contestă dintr-o pornire paricidă). Cât priveşte poezie ei…merită doar stimă (nu admiraţie entuziastă ca eseurile)”;

Sintagme, termeni, concepte: Andreea Răsuceanu: „timp al ororii”; Eugen Negrici: „expresivitate involuntară”; Titu Maiorescu: „vorbeşte ca să spună ceva”; Alex Ştefănescu: „beţii de luciditate”; Sorin Lavric: „ritualul solfegiilor lexicale”; Alexandru Budac: „grădinile suspendate ale literelor”; Goethe: „arzând de zel”; Alex. Leo Şerban: „acribie criticărească”; Marius Chivu: „critică ventrilocă”;

Cristian Pătrăşconiu, în Orizont” nr. 12 din 2019, publică un interviu cu Lidia Bodea. Reţin un punct de vedere exprimat de aceasta: „…în 2019, în România, am avut anunţat, cu oarece tam-tam, ANUL CĂRŢII. Şi iată că Anul Cărţii dă să se-ncheie exact aşa cum a început, fără nimic concret făcut pentru carte. Cu o precizare – de acest nimic se face vinovat Statul; altfel, avem iniţiative private, de la edituri, asociaţii, fundaţii, la oameni care sunt puşi pe făcut binele şi care coagulează în jurul lor binele.”;

Daria Ghiu, în „Dilema veche” nr. 824 din 2019, publică un interviu cu Richard Demarco, figură emblematică pentru scena de artă britanică. Reţin:  „…una dintre cele mai mari contribuţii la cultura europeană sunt bisericile pictate din nordul Moldovei, nu există ceva similar în  Marea Britanie. Sau Brâncuşi. El este o expresie a iubirii. De aceea mi-am trăit viaţa rostind limba dragostei. De fapt e un zvon că Bitzan, Neagu sau Brâncuşi sunt morţi, ei de fapt trăiesc dincolo de minciunile şi vieţile oamenilor politici, dincolo de corupţie. Cu toţii trebuie să fim artişti, să apărăm frumosul şi adevărul. Altfel suntem în pericol şi devenim apărătorii banilor şi ai puterii”;

Andrei Cornea, în „Dilema veche” nr. 825 din 2019, prezintă cele trei asumpţii fundamentale ale liberalismului în eseul „De ce eşuează liberalismul”: 1. „Omul, dacă nu e chiar bun în mod natural, e în orice caz ameliorabil moral. Teza socratică e valabilă: nimeni nu face răul voluntar ci numai din ignoranţă. Consecinţă: educaţia e esenţială pentru ameliorarea morală a omului. Omul educat va împărtăşi opinii politice „luminate”, democratice şi liberale”; 2. „Raţiunea poate şi trebuie să conducă voinţa şi acţiunea umană. Funcţia principală a acţiunii e euristică; de aceea omul poate fi considerat un „actor raţional”, atunci când discutăm despre reacţiile sale economice şi politice. El îi va alege pe politicienii care spun adevărul şi nu-l înşală”; 3. „Omul, prin excelenţă, este omul individual. El poate şi trebuie, dacă „iese de sub tutelă” (cum scrie Kant), să devină liber şi singur, responsabil pentru viaţa sa pe care e dator să şi-o definească raţional”. Despre prima asumpţie spune că „adeseori este falsă”, despre a doua „iarăşi, destul de des, e falsă”, despre a treia că e „departe de adevăr”, explicând de ce eşuează liberalismul;

Horst Samson, în „Orizont” nr. 12 din 2019, despre poezie şi poeţi: 1. „poezia este patria omenirii”; 2. „poeţii imprimă cu forţa în poezie lumea ca imagine sonoră şi spectacol, ca formaţiuni de limbă şi gânduri care ne stimulează mintea”; 3. „poetul are nevoie de o conştiinţă a sinelui”; 4. „poezie este un vehicul intelectual filigran, dar puternic pentru zboruri spirituale la înălţimi nebănuite, pentru adevăr şi veridicitate”; 5. „poezia înseamnă mult mai mult decât numai limba, realitatea sau fantezia, preamărirea sau critica, mult mai mult decât a aşterne pe hârtie propria viaţă”; 6. „o poezie bună nu este lucrată excelent numai din punctul de vedere al formei şi al limbii, ci este înrădăcinată şi în realitate”;

Sintagme, termeni, concepte: Valeriu Nicolae: „poziţie de gânsac rănit”; Cesare Pavese: „viaţa, meseria de a trăi”; Liliana Ursu: „poemul, poala mamei”; Liliana Ursu: îmbrăţişarea, paltonul mamei”; Liliana Ursu: „cuvântul, altoiul cel bun”;

Cătălin Davidescu, în „Ramuri” nr. 12 din 2019, despre Benjamin Fondane: „În timpul ocupaţiei germane a Franţei este arestat de Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunţ cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închişi în lagărul de la Drancy, de unde câţiva prieteni, între care Emil Cioran, Stephane Lupasco, Paulhan, i-au obţinut eliberarea sa, dar nu şi pe a Linei, care nu avea încă cetăţenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără Lina. Ei au fost deportaţi la Auschwitz în mai 1944, unde au fost gazaţi.”;

Alte câteva nume folosite de Codin Liviu Cuţitaru în rubrica sa „prezentul discontinuu” din „Dilema veche”: prof. la Studii Euro-Atlantice Hesiod Hăţ; prof. de Literatură Comparată Tenerifa Rînză;  prof. de Literatură Veche Noe Baghet; studentul la litere Mişa Ovinuţ; prof. de Experimentalism European Alistar Desagă; decanul de la Civilizaţii Europene Florel Furcă;Studenţii de la Filozofie  Curcă, Mimi şi Ţiţi; prof. de fizică Neicuşor Nefriceanu; prof. de matematică Tenel Scroapă;  profesoarele Frînzişoara Marmelată şi Stenuţa Bălaiu; prof. de Sociologie Leruţ Momîi; alte nume: Torena Scîrnaţ, Elba Mustap, Valică Şoapă şi Placido Seringo;

Alcătuiri de cuvinte pline de expresivitate, reţinute din cele citite: Florin Anghel Vedeanu: „călcau rar, uşor, parcă să nu trezească boala din somn”; Radu Cange: „eternitatea are sunetul argintului”; Dumitru Oprişor: „m-a dat jos de pe cântarul privirii”; Tudor Arghezi: „mi-e sufletul bolnav de râie”; Anastasia Gavrilovici: „o armată de mirese cu cod de bare pe decolteu”; Emil Lungeanu: „este o oglindă vie în istoria aventuroasă a tatălui”; Mihai-Francisc Lorinczi: „cuvintele se aud foşnind ca aripile de rândunică într-un cuib”; Cornel Paiu: „casa cu nucii scuturându-se singuri”; Gellu Naum: „spre est, spre vest, spre surd, spre mort”;

Doris Mironescu, în “Dilema veche” nr. 824 din 2019, despre poeţii şi poezia de azi: “Mulţi dintre poeţii de azi scriu o poezie zgârcită cu expresivitatea, eliptică, “săracă”, intră adică în categoria postbacovianismului, una dintre cele mai fertile de azi. Asta arată o neîncredere a poeţilor în poezia plină de resurse imagistice, pe care o suspectează de inautenticitate, ceea ce, principial, e grşit. Epoca de azi jură pe autenticitate, în chiar acelaşi timpă în care totul devine aluminiu, silicon şi plastic “biodegradabil”. Poezia se refugiază atunci în nişe presupus scutite de alienare, protejate de către proprietari geloşi, care izgonesc cu furie din vizuina lor elocvenţa, coerenţa, imaginea”;

Andrei Manolescu, în “Dilema veche” nr. 828  din 2020, despre cele două tipologii de locuitori ai satului de azi: “Sunt două tipuri total diferite de oameni. Unii cu filozofia lui A FI, alţii cu gândul la A AVEA. Despre cei cu “a avea” nu prea ştiu ce să zic. În schimb, cei cu “a fi” mă fascinează”;

Aura Christi, în “Contemporanul – Ideea Europeană”, nr. 12 din 2019, despre poeţi şi  poezie: 1. “ce este poetul dacă nu un vrăjitor locuit de zeu, instrument şi om, în acelaşi timp? În timp ce înaintează în fiinţă, pe pământurile ei stigmatizate de necunoscutul îmbietor, scrie Brodski, poetul e mai mult instrument. Un instrument în mâinile nevăzute ale Zeului, căruia I se supune, cele câteva reguli exdistente pe pământurile poeziei respectându-se la sânge de oameni-instrumen5t, oameni-lege”; 2. “poezia e departe de a fi – cum spunea G. Călinescu – “sentiment sterilizat de tehnică”. Poezia e departe de a fi doar atât, deşi este, de bună seamă, şi asta. Dacă ar fi numai atât, probabil că lumea ar fi invadată de poeţi. Poezia e un istm ţinut în viaţă de vraja imponderabilului întemeietor, care impune o seamă de legi ce scapă definiţiilor. E ca şi cum, descriind curcubeul dispărut deja, l-ai face prezent şi strălucitor până la halucinaţie, până la tremur. Până la spaimă”;