Connect with us

Eveniment

Și amendă și fără lemne. Un tânăr din Suceava care transporta lemne fără documente, tras pe dreapta de polițiști

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Botoșani au oprit pentru control, pe Drumul Județean 208 C, în localitatea Vorona, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 22 de ani, din județul Suceava care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că datele înscrise pe documentele de însoțire a materialului lemnos, nu corespund, din punct de vedere al cantității, cu realitatea.

Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar cantitatea de un metru cub de material lemnos, a fost supusă confiscării.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ISU Botoșani: Începe o nouă etapa de recrutare pentru Programul național „Salvator din Pasiune”

Publicat

Publicitate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să urmeze cursurile în cadrul Programului național „Salvator din Pasiune”.

Dosarele pot fi depuse în perioada 28 februarie – 21 martie a.c., de luni până joi, în intervalul orar 08:00 – 15:00 și vineri, între orele 08:00 – 12:00, la sediul ISU Botoșani din municipiul Botoșani, strada Calea Națională, nr. 28 A.

Pregătirea voluntarilor va începe din data de 29 martie a.c., fiind coordonată de către specialiști în domeniul pregătirii pentru intervenție și reziliența comunităților. Cursul introductiv (24 de ore) se va desfășura în zilele de sâmbătă și duminică, iar cel de prim ajutor de bază (30 de ore) de luni până vineri.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

• să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;

• să fie apți din punct de vedere medical;

Publicitate

• să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni, cu intenție;

* să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Dosarul voluntarului trebuie să conţină:

– cererea de înscriere (descarcă aici: https://isubt.igsu.ro/resources/4c262359-db8f-4000-98d5-769806d6a3cc.pdf );

– certificatul de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie după actul de identitate;

– avizul psihologic cu mențiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”;

– actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

– adeverinţa medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos;

– acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani (descarcă aici: https://isubt.igsu.ro/resources/3ca66910-2f82-4703-9ef0-b83d984e34d3.pdf ).

În cei nouă ani de la debutul proiectului “Salvator de Pasiune”, la nivelul județului peste 200 de botoșăneni s-au pregătit în acordarea primului ajutor, alături de paramedicii SMURD și au parcurs etapele specifice pentru însușirea noțiunilor de descarcerare și a operațiunilor de salvare.

Citeste mai mult

Eveniment

Românii pot cumpăra, în premieră, titluri de stat Tezaur prin Ghișeul.ro, din 10 martie

Publicat

Publicitate

Românii de pretutindeni, care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit, vor putea cumpăra titluri de stat Tezaur, începând cu data de 10 martie, a anunțat, miercuri, Ministerul Finanțelor.

Achiziția online a titlurilor de stat prin Ghișeul.ro a devenit posibilă ca urmare a parteneriatului între Compania Națională ‘Poșta Română’ și Autoritatea pentru Digitalizarea României din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și Visa.

‘Titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor reprezintă o metodă sigură și avantajoasă de economisire, iar interesul pentru astfel de instrumente a crescut exponențial la ultimele emisiuni. Posibilitatea de a achiziționa titluri de stat cu un simplu click, prin platforma Ghișeul.ro, este un element important care simplifică semnificativ procesul de investiție. Programul TEZAUR devine astfel mult mai accesibil, nu doar pentru cei din țară, ci și pentru românii din diaspora, care nu mai sunt obligați să se deplaseze în România pentru a investi în titluri de stat. Mulțumesc partenerului nostru, Poșta Română, care, printr-un parteneriat public-privat, alături de platforma Ghișeul.ro și Visa, a făcut posibil acest demers’, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, citat în comunicat.

La rândul său, Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a precizat că plaforma Ghișeul.ro a depășit 2,5 milioane de utilizatori și continuă să crească, inclusiv prin diversificarea serviciilor publice digitale. ‘După adăugarea cazierului judiciar, a asigurărilor pentru locuință și a plăților pentru rovinietă și taxele de timbru, aducem acum în platformă achiziția titlurilor de stat Tezaur, cea mai sigură și apreciată metodă de economisire pentru români. Este un rezultat al colaborării între două organizații din coordonarea MEDAT, Poșta Română și Autoritatea pentru Digitalizarea României. Ne-am propus să aducem statul la un click distanță pentru românii din toată lumea și exact asta facem, cu fiecare nou serviciu public disponibil online’, a afirmat ministrul Bogdan Ivan.

Soluția dezvoltată în colaborare cu Visa, asigură transferuri rapide și sigure, oferind micilor investitori români, inclusiv celor din diaspora, posibilitatea de a investi direct și eficient în titluri de stat.

Pentru accesarea Programului Tezaur prin achiziție online, un investitor trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii; să dețină carte de identitate valabilă în România; să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul Tezaur (listă accesibilă Ministerul de Finanțe, Companiei Naționale ‘Poșta Română’ – S.A. și pe platforma Ghișeul.ro).

Publicitate

Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghișeul.ro și introducerea datelor de logare (utilizator și parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secțiunea ‘Titluri de Stat’, unde pot fi consultate emisiunile active și caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune și efectuează operațiunea de achiziție a titlurilor de stat Tezaur aferente emisiunii selectate.

De asemenea, orice român poate avea în cadrul aceleiași emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul.

Plățile către investitorii Programului Tezaur a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Națională ‘Poșta Română’ – S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghișeul.ro.

Ministerul Finanțelor lansează lunar emisiuni de titluri de stat Tezaur cu dobânzi neimpozabile și avantajoase.

Prima ediție Tezaur din 2025, desfășurată în perioada 13 ianuarie – 7 februarie, a marcat un record istoric, cu 5 miliarde de lei investiți de către români, ceea ce confirmă interesul crescut și încrederea în economisirea prin intermediul titlurilor de stat. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Momentul când Călin Georgescu este săltat din trafic de poliție și procurori. Care a fost reacția față de anchetatori

Publicat

Publicitate

Momentul când fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, este oprit în trafic de poliție și procurori a fost făcut public pe rețeaua, relatează alba24.ro.

Mai exact, la scurt timp după ce fostul candidat pro rus la alegerile prezidențiale a fost oprit în trafic, miercuri 26 februarie, un vlogger american, suținător a lui Georgescu, a făcut publice mai multe video-uri.

Este vorba despre vloggerul Mario Nawfal care a realizat mai multe interviuri cu Georgescu de-a lungul timpului. Georgescu a fost oprit în trafic de poliție și procurori.

A încercat să îl intimideze pe procuror

La scurt timp după ce a fost oprit in trafic acesta și-a sunat avocatul care i-a spus să îi însoțească pe procurori la Parchetul General. Înainte de asta l-a întrebat pe procuror ”dacă este sigur”. Fără nici o emoție procurorul de caz i-a spus că ”este foarte sigur și că este un cetățean al României”.

Mai mult de atât, Georgescu a încercat să îl intimideze pe procuror și l-a întrebat dacă face totul ca la carte și dacă a fost la școală. La fel fără nici o emoție procurorul i-a spus că a fost la școală.

Apoi Georgescu a cerut să meargă la toaletă. Filmarea se oprește în momentul în care coboară din mașină. Apoi într-o altă filmare este arătat cum sta cu mâinile sus, pe o ușă pentru a fi percheziționat.
VIDEO: AICI

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

APIA: Crescătorii de ovine pot depune cereri pentru acordarea unui sprijin financiar până pe 21 martie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la 21 martie 2025 inclusiv, cereri din partea potențialilor beneficiari de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, informează agenția.

Schema de sprijin financiar se aplică pe întreg teritoriul României și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a fenomenului climatic nefavorabil, seceta pedologică din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 și august 2024.

Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgență sunt de 238,8 milioane de lei (echivalentul sumei de 48 de milioane de euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru un euro).

Din această sumă, 107,5 milioane de lei, echivalentul a 21,6 milioane de euro, reprezintă finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă, iar 131,5 milioane de lei, echivalentul a 26,4 milioane de euro se asigură de la bugetul de stat.

Cererile se depun la Centrele județene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul București, unde solicitantul a depus cererea de plată pentru anul 2024 / pe raza județului unde solicitanții au sediul social/domiciliul sau unde dețin exploatația cu cod ANSVSA cu efectivul cel mai mare.

Centrele APIA pun la dispoziție cereri pretipărite, inclusiv documentul transmis electronic de utilizatorii Sistemului Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA.

Publicitate

Cererile de solicitare a sprijinului financiar de urgență se înmânează personal beneficiarului în vederea verificării, completării coordonatelor bancare/trezorerie, însușirii, asumării datelor și a semnării acestora.

Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma ‘conform cu originalul’, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Sprijinul financiar de urgență este în cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin și se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploatație cu cod ANSVSA – 300 capete/beneficiar.

Solicitanții cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minim 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatație cu cod ANSVSA.

Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgență se efectuează până la data de 30 aprilie, cu posibilitatea efectuării plății și după această dată, însă numai pentru conturile invalide și nu mai târziu de 30 iunie 2025. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending