Connect with us

Actualitate

Sfintele Sărbători de Paște: Peste 80% dintre români își petrec sărbătorile acasă, tradițional, împreună cu familia

Publicat

Publicitate

Conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, 83% dintre români își petrec sărbătorile de Paște acasă, împreună cu familia. În plus, 75% dintre români vor avea o masă de Paște mai puțin îmbelșugată în comparație cu anul trecut, relatează Mediafax.

Conform studiului, 83% dintre români declară că vor petrece sărbătorile Pascale acasă, în familie, procent asemănător celui înregistrat în 2019.

În aceeaşi ordine de idei, 24% menţionează că se vor duce în vizită la rude, iar 11% că vor călători, în ţară sau în străinătate.

Astfel, tradiţia se păstrează, cei mai mulţi dintre români urmând să îşi petreacă Paştele în familie, cu partenera/ul de viaţă (71%), copiii (52%) sau părinţii (49%).

Petrecerea sărbătorii împreună cu grupul de prieteni este menţionată într-o mai mare măsură de cei tineri cu vârste cuprinse între 18-24 ani (37% vs. 24% total eşantion).

Dacă ne referim la românii angajaţi (72%), descoperim că jumătate dintre aceştia (48%) vor beneficia de o vacanţă prelungită de Paşte, cu o medie de 3 zile libere suplimentare, pe lângă cele legale.

Publicitate

Dacă în 2019, procentul celor care voiau să meargă la biserică în noaptea de Înviere era de 83%, anul acesta 76% şi-au manifestat această intenţie, într-o manieră semnificativ mai mare femeile comparativ cu bărbaţii (81% vs. 72%)

Conform datelor studiului, 45% dintre români ţin post înainte de sărbătorile Pascale – 19% dintre aceştia postesc în Săptămâna Mare, 16% postesc doar miercurea şi vinerea, iar 10% ţin tot postul.

Cei mai mulţi dintre români spun că vor aloca un buget similar celui de anul trecut pe produse alimentare

În toiul pregătirilor de Paşte, 64% dintre români intenţionează să cumpere cadouri celor dragi, înregistrându-se o descreştere semnificativă faţă de anul 2019, când 8 din 10 şi-au manifestat această dorinţă.

În topul celor care vor primi cadouri anul acesta regăsim copiii (64%), partenera/ul de viaţă (61%) şi părinţii (40%).

În cazul cadourilor pentru părinţi se înregistrează o descreştere semnificativă de 11% faţă de aprilie 2019.

Generaţia Z (18-24 ani) obişnuieşte într-o măsură semnificativ mai mare să ofere cadouri părinţilor (70%) sau prietenilor (48% vs. 22% total eşantion), în timp ce persoanele mature de peste 45 ani oferă într-o mai mare măsură cadouri copiilor (76%).

Cei mai mulţi dintre români declară că vor aloca un buget similar celui de anul trecut pe produse alimentare cu ocazia sărbătorilor de Paşte (51%), în timp ce 24% vor aloca un buget mai mic.

În contextul scumpirilor accentuate de la lună la lună, în ambele scenarii, românii vor avea o masă de Paşte diferită în acest an, fie că ne referim la reducerea numărului de produse cumpărate sau la alegerea celor mai mici preţuri.

Pe de altă parte, un sfert dintre români (25%) declară că bugetul familiei alocat produselor alimentare pentru sărbătorile de Paşte va fi mai mare anul acesta prin comparaţie cu anul trecut.

Studiu: 75% dintre români vor avea mese de Paşte mai puţin îmbelşugate anul acesta. 36% dintre români au declarat că vor creşte bugetul cu un procent între 10% şi 20%

36% dintre români au declarat că vor creşte bugetul cu un procent între 10% şi 20%, în timp ce 31% dintre cei intervievaţi au menţionat creşteri ale bugetelor alocate între 20% şi 30%.

Referitor la principalele categorii de produse alimentare pe care românii intenţionează să le achiziţioneze, aceştia consideră că vor aloca într-o mai mare măsură bugete mai generoase pentru legume/ zarzavaturi (31%), carne (29%), lactate/brânzeturi (27%), ouă (24%) şi băuturi alcoolice (16%).

Îndeptându-ne atenţia către locaţiile preferate de unde vor achiziţiona aceste categorii de produse, hipermarketurile/ supermarketurile sunt cele mai populare – băuturi alcoolice (73%), carne (61%), lactate/ brânzeturi (56%), ouă (49%), legume/ zarzavaturi (44%).

Cumpărăturile din piaţă sau direct de la producători sunt următoarele în topul preferinţelor românilor, în special pentru legume, zarzavaturi (44%), lactate, brânzeturi (33%) şi ouă (27%).

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic amestec/ De ieri și de mâine,/ O piatră e sâmburul lumii/ Viu încă? Sensul chircit ce rămâne/ Omphalos și mugur din care întreg/ Universul ucis/  Va mai crește o dată/ Când zeu-mpărțit?/  Între pietre egal/ Se va strânge-ntr-o baricadă.”). În acest context ni-am amintit că am în bibliotecă un volum de poezii al lui Dumitru Necșanu intitulat „Omphalos” ( Editura „Axa”, Botoșani, 2007).

Dumitru Necșanu a debutat cu placheta „Vânătoare de frig” (1979), „Omphalos”, al doilea în cronologia aparițiilor, este și cel care l-a impus ca poet pur-sânge al literaturii române. Au urmat volumele „Labirintul gol”(2009), apoi reluarea volumului de debut, „Vânătoarea de frig” (2011), adus la calitatea de antologie. Urmează volumul „Paing” (2013), volum care îl impune și ca membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

 Revenind la „Omphalos”, oricât aș încerca să mă îndepărtez de Ana Blandiana, după citirea acestei cărți nu pot să nu  sesizez acel sentiment al înnoptării. Acel  permanent refugiu în noapte cu scopul de a redescoperi acolo poezia, armonizată cu definiția dată de Gellu Naum („acea vietate de noapte cu ochi de pisică, cu simțuri la pândă, agilă, elastică, lucidă”) precum și cu sine însuși („singurătatea – animal plăpând” sau „mă bântuie pustiitul lor întuneric”). Însă Dumitru Necșanu speră la mai mult, să redescopere lumina pe calea exemplificată de „lichtung”-ul lui Heidegger, adică să descoperi licăririle dosite („noaptea ascunde galopul unor aburinde stele”), să le înlături ascunzătorile pentru a  le releva valoarea spirituală și a-l supune unei binefăcătoare abluțiuni. Poemele sunt rezultatul unor experimente de disecție a nopții („noaptea e sângele pietrei” „obrazul livid al nopții”, „fântâna unei nopți”, „noaptea rupe malul luminii”, „coasa iute a nopții”, „nopți ruginite”, „subpământurile nopții”, „noaptea roade cântecul”, „turmele nopții” etc.). Experimentul poetic al lui Dumitru Necșanu, pentru că întregul volum este un experiment ce nu-l putem încadra ușor, se produce  pe durata a două nopți, aspect delimitat în volum de două capitole a câte 18 poeme,  intitulate chiar astfel: „prima noapte” și „a doua noapte”.  Poetul supune experimentului său o „familie” poetică („sora noastră piatra/ și fratele nostru soarele/ dragostea noastră marea/ și carnea noastră pământul/ durerea noastră pasărea/ și sângele nostru cuvântul”) pornind de la „noiembrie”  ca lună ce duce spre întuneric: „cum să fii vesel când calul tău moare/ când soarele tău se înfășoară pe iarba/ arsă de ploi iar iubita/ pleacă plutind într-o vorbă// nu îți mai îngădui forma flăcării/ sau a plânsului limpede/ de trece înecat un zeu/ vameșul se crede nebun iar copacii/ cad precum grâul/ sub coasa iute a nopții// și/ ca să prinzi ultima/ caleașcă spre tine însuți/ trebuie să lași mai întâi să treacă/ noiembrie” („să treacă noiembrie”.  Așteptând această trecere, Dumitru Necșanu  se pregătește  apelând la un fel de teurgie personală prin exerciții de derelativizare a timpului, de invocare a gândurilor ca aștri negri, de un fel de cenzurare a conștiinței, toate subordonate unei geometrii în mișcare  a înconjurului: („o lamă de cuțit/ soarele alunecă pe ea/ soarele botezat noiembrie/ soarele botezat muiere fățarnică/ soarele ca o osie/ soarele crai îmbrăcat în vești/ alunecă spre miazănoapte// dar miazănoaptea rămâne locului/ înșelată se lasă/ abandonată se lasă/ a opta mare minune/ și-a optsprezecea/ șade ascunsă încă acolo/ pe lama cuțitului numit orizont” („lama de cuțit”).

Dumitru Necșanu nu este de acord cu o filozofie care se tot propagă, aceea că n-ar trebui să căutăm un centru special, el fiind oriunde, pe când marginea nicăieri. De aceea el și-a ales ca centru  Omphalos-ul din Delphi, locul unde Zeus a așezat piatra, la care speră să ajungă cândva, când se va întâmpla să fie „intrarea în primăvară” („nostalgic se rup de mine/ săptămânile acestui an alungat/ din toate turmele nopții// ieșirea din somn/ se lasă așteptată – intrarea/ în primăvară s-a făcut/ cu uneltele ascuțite de lună fără/ spaimă trec prin efluviile acestor/ galaxii anonime// undeva/ dincolo de vârstele lumii semn/ aștept despre voința aproapelui”). Coperta a patra este înnobilată de un punct de vedere al lui Gellu Dorian din care rețin: „Și această primă carte confirmă că poezia lui a învins erodarea pe care timpul o face asupra poeziei multor poeți”.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Echipajele au constatat că incendiul se manifesta la partea din față a autoturismului și au acționat prompt pentru limitarea propagării flăcărilor, reușind să împiedice extinderea focului la întregul vehicul.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, nefiind înregistrate persoane rănite.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric, însă circumstanțele exacte vor fi stabilite în urma verificărilor efectuate de specialiști.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, casa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând pericolul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea focului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la imobilele învecinate. Intervenția este în desfășurare, echipajele lucrând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending