Connect with us

Actualitate

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul

Publicat

Publicitate

Sfântul Ignatie (†107) a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117) şi a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. A fost aşezat episcop în Antiohia Siriei, cetate unde ucenicii Domnului s-au numit pentru prima dată creştini.

Tradiţia Bisericii spune că el ar fi fost copilul acela pe care Domnul Iisus Hristos l-a luat în braţe şi a zis ucenicilor Săi: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte” (Matei 18, 3-5). Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia (mergând la război împotriva parţilor), Sfântul Ignatie a fost prins şi pentru că a mărturisit cu mult curaj credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos, a fost chinuit îndelung.

Arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, legat şi păzit de 10 ostaşi. Pe drum, a întărit în dreapta credinţă Bisericile prin care trecea, şi îi ieşeau înainte creştini de pretutindeni, ca să îi arate dragostea şi preţuirea lor, precum se vede din cele şapte „Epistole” ce ne-au rămas de la el. În Roma a fost aruncat în arenă şi a fost sfâşiat de lei, rămânând din trupul său numai oasele cele mari. Pe acelea creştinii le-au luat şi le-au dus în Antiohia. Pentru marea lui dragoste pentru Hristos i s-a spus „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”.

Pe vremea lui Heraclie, împăratul Bizanţului, căzând Antiohia în mâinile arabilor, moaştele Sfântului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma şi se află acolo, în Biserica Sfântului Clement.

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Ateliere moderne la Liceul din Vorona: Cum au transformat fondurile europene liceul într-un spațiu de formare adaptat vremurilor

Publicat

Publicitate

Vorona arată încă o dată că, atunci când fondurile europene sunt folosite cu cap, rezultatele chiar se văd. Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” a ridicat ștacheta învățământului de specialitate după ce a finalizat proiectul „Dotări moderne pentru învățământul profesional și tehnic”, finanțat prin PNRR, în valoare de 1.085.182,20 lei – bani investiți în spații care, până nu demult, abia făceau față nevoilor elevilor.

Prin această investiție, trei dintre atelierele esențiale pentru pregătirea profesională au fost complet transformate: laboratorul de informatică, atelierul pentru specializarea Turism și alimentație și atelierul de Horticultură. Fiecare spațiu a fost dotat cu echipamente IT performante, mobilier modern și materiale de specialitate, aducând școala într-o zonă în care practica nu mai înseamnă improvizație, ci profesionalism.

Elevii găsesc acum în ateliere un mediu actual, apropiat de standardele din companii, ceea ce îi ajută nu doar să înțeleagă meseria, ci și să se pregătească pentru piața muncii, care cere competențe digitale, adaptare și practică reală. Profesorii vorbesc despre un plus evident în dinamica orelor, iar atmosfera din laboratoare a devenit una în care elevii vin cu plăcere, nu din obligație.

Modernizarea a schimbat și percepția asupra liceului: de la o instituție rurală cu resurse limitate, la un spațiu educațional modern, unde tehnologia și practica merg mână în mână. Este un exemplu despre cum pot fi folosiți banii europeni pentru a rezolva probleme concrete și pentru a ridica standardele de pregătire profesională.

Atelierele sunt acum pregătite să primească elevii de la Turism și alimentație și Horticultură în cele mai bune condiții, cu echipamente care permit o învățare reală, aplicată. Pentru comunitatea din Vorona, proiectul reprezintă una dintre cele mai vizibile transformări din ultimii ani și un semn că investițiile europene, gestionate corect, pot schimba cu adevărat fața educației.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

„Pinocchio” vine din nou la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

Publicat

Publicitate

Micuții botoșăneni pot viziona la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” spectacolul  „Pinocchio”, Carlo Collodi în această săptămână, în zilele de joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 18:00 şi duminică, 30 noiembrie 2025, de la orele 11:00 şi 12:30 . Adaptarea, dramatizarea şi regia artistică Valentin Dobrescu, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Alin Macovei Moraru.

Din distribuție fac parte îndrăgiții actori: Adelina Cojocariu, Pavel Petrași, Cosmin Tanasă, Renata Voloșcu, Andrei Bordianu, Anamaria Chelaru și Andrei Iurescu

«Povestea lui Pinocchio, atât de cunoscută celor mari si celor mici, vă invit să o priviți așa cum am văzut-o eu, care am trecut deja prin vârstele voastre.  Și veți vedea că toate peripețiile, întâmplările, încercările, mai mult sau mai puțin amuzante, de care va avea parte păpușa de lemn, pot să ni se întâmple și nouă tuturor în drumul spre a deveni ,,OAMENI”» Valentin Dobrescu, regizor artistic.

 

Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani.

 

Publicitate

Preţ bilet 20 lei

 

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere spectacolului.

 

Citeste mai mult

Eveniment

AJPIS Botoșani a alimentat peste 27.000 de conturi pentru plata facturilor la energie

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 27.646 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin acordat pentru achitarea facturilor de energie electrică aferente lunii octombrie 2025. Valoarea totală a acestor plăți este de 1.382.300 de lei.

 

Beneficiarii care au primit sumele în conturile de mandat pentru plata facturilor se pot prezenta la oficiile poștale cu factura emisă de furnizorul de energie și pot utiliza banii pentru plata consumului de energie electrică din această perioadă.

 

Reamintim că, sprijinul financiar se acordă până la 31 martie 2026, astfel că cererile pentru tichetul de energie se pot depune oricând, online (EPIDS) sau fizic, la primării și oficiile poștale. La achitarea facturii în oficiile poștale nu trebuie prezentat tichetul, ci factura emisă de furnizorul de energie electrică.

Pentru informații suplimentare și asistență privind procesul de solicitare și utilizare a tichetului de energie, beneficiarii pot contacta Call-center-ul ANPIS la 021.9309.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Colocviul comemorativ „Nicolae Iorga – 85 de ani de la trecerea în eternitate”, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian”

Publicat

Publicitate

Muzeul Judeţean Botoşani organizează joi, 27 noiembrie 2025, ora 13.00, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian”, colocviul comemorativ „Nicolae Iorga – 85 de ani de la trecerea în eternitate”.

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea cărții Contribuții la Bio-Bibliografia Nicolae Iorga (1995-2025), autor prof. dr. Dan Prodan.

Vor susține intervenții: Violeta Damaschin – președintele Asociației Culturale „Nicolae Iorga” Botoșani, col (r.) dr. Sergiu Balanovici, prof. dr. Dan Prodan și George Arhip – muzeograf, Casa Memorială „Nicolae Iorga” Botoșani.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Asociația Culturală „Nicolae Iorga” Botoșani și Colegiul Național „A.T. Laurian”, cu participarea elevilor coordonați de prof. Mihaela Ciobanu și prof. Sorin Nistorică.

 

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending