Connect with us

Eveniment

Sfânta și Marea Miercuri, pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului

Publicat

Publicitate

Se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului ca simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.

† Tot miercuri, în ziua de 12 Nissan, după calendarul evreiesc, Mântuitorul a fost vândut de Iuda Iscarioteanul, pentru suma de 30 de arginţi (Matei 26, 14-15; Marcu 14, 10; Luca 22, 3-6).

 

Femeia păcătoasă era deznădăjduită de viața ei. Însă era încredințată pentru calea către mântuire. Dragostea către Iisus îi arăta calea adevăratei libertăți. Aflând că Mântuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir înmiresmat, de mare preț, ca sa-l toarne pe capul lui Iisus Hristos, iar cu parul capului ei ștergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului. „Fiind Iisus in Betania, in casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, si l-a turnat pe capul Lui, pe când ședea la masa. Si văzând ucenicii, s-au maniat si au zis: De ce risipa aceasta? Caci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii sa se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Caci lucru bun a făcut ea față de mine. Caci pe săraci totdeauna ii aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ca ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți sa-mi dați si eu Îl voi da in mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginti” (Matei 25, 6-15).

 

 Miercurea Mare ne apropie si mai mult de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a rânduit sa luam aminte in aceasta zi la doua exemple. Primul exemplul al păcătoasei desfrânate, înstrăinate de Dumnezeu care aducând in aceasta zi, cu mare căință, smerenie si cu multe lacrimi, mir de mare preț si ungându-L pe Hristos, devine mironosița. Al doilea exemplu, al lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul care, deși apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astăzi, pentru treizeci de arginti fariseilor si cărturarilor ce voiau sa-L ucidă. Vânzarea lui Iuda a făcut ca, mai târziu, Sfânta Tradiție a Bisericii sa rânduiască ziua de miercuri ca zi de post, alături de vineri, ziua in care Iisus a fost răstignit, acestea fiind cele doua zile ale săptămânii in care creștinii postesc de-a lungul întregului an.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Și-a legat mama cu cabluri și nu i-a permis să plece. Isprava unui tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani. Polițiștii l-au reținut la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis, sâmbătă, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 5 iulie a.c., în timp ce se afla împreună cu mama sa,  la domiciliul comun, pe fondul unei discuții în contradictoriu, ar fi imobilizat-o pe aceasta, , pentru o perioadă scurtă de timp, în care nu i-a permis să părăsească locuința. Pentru comiterea faptei, tânărul s-a folosit de niște cabluri, creându-i leziuni victimei.

Ulterior comiterii faptelor, tânărul bănuit de comiterea acestora a părăsit domiciliul, fiind identificat în municipiul Dorohoi. Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Citeste mai mult

Eveniment

Cea mai mare alcoolemiei din acest week-end, a fost înregistrată în municipiul Botoșani. Un șofer din Coșula a bătut recordul

Publicat

Publicitate

Cea mai mare alcoolemiei din acest week-end, a fost înregistrată în municipiul Botoșani, respectiv, 1, 69 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul auto a fost reținut de polițiști

La data de 6 iulie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Pacea, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Coșula.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Patriarhia Română: Apel la sprijin în vreme de caniculă

Publicat

Publicitate

Patriarhia Română face un apel către toate eparhiile să ofere sprijin în vreme de caniculă să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă și să permită tuturor persoanelor afectate de căldură să petreacă o clipă de liniște la umbră.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis luni AGERPRES, apelul este adresat în contextul actual al temperaturilor extrem de ridicate înregistrate la nivel național.

De asemenea, unitățile bisericești care dispun și de servicii medicale sunt îndemnate să le pună la dispoziția celor afectați de caniculă.

În regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, se vor săvârși și rugăciunile ‘la vreme de secetă’, care vor fi citite în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu, ‘Care ne dă la vreme ploaie’ (Ieremia 5, 24), să ne trimită cele de folos spre ajutor, sănătate și mântuire, mai transmite Patriarhia Română.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod roșu de căldură persistentă, valabilă duminică și luni, în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 10:00, va fi Cod roșu în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, fenomenele vizate fiind: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Angajarea răspunderii Guvernului (procedură)

Publicat

Publicitate

Guvernul Bolojan își angajează răspunderea în Parlament la 7 iulie, ora 15:00, pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului bugetar. Ședința plenului reunit al Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online.

În intervalul 4-7 iulie, Camera Deputaților și Senatul au fost convocate în sesiune extraordinară, pentru desfășurarea procedurii referitoare la angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare. Până la 7 iulie, la ora 8:00, deputații și senatorii au putut depune amendamente la proiect. Ulterior, va avea loc o ședință de Guvern pentru analizarea amendamentelor depuse.

Asumarea răspunderii are loc după ce executivul a avizat la 4 iulie primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului. Între măsurile incluse în acest prim pachet se află:
* creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%;
* creșterea cotei reduse de TVA, de la 5% și 9%, la 11%;
* majorarea cu 10% a accizelor pentru alcool, carburanți și țigări;
* introducerea contribuției la sănătate pentru pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei etc.

Al doilea pachet de măsuri fiscale va viza pensiile speciale, companiile de stat, instituțiile autofinanțate și reforma administrației locale. Se așteaptă ca acest al doilea pachet să fie adoptat tot prin asumarea răspunderii, cel mai târziu în toamnă.

***
Angajarea răspunderii Guvernului este o procedură prin care, pentru a face față unei situații deosebite ce necesită măsuri urgente, dar care sunt de competența Parlamentului, Guvernul urmărește adoptarea unor proiecte de lege prin cererea sprijinului legislativului, se arată în volumul ‘Constituția României revizuită. Comentarii și explicații’ (Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, 2004).

În Constituția României se arată că executivul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege (art. 114).

Publicitate

Primul pas în procedura de asumare a răspunderii îl reprezintă întocmirea de către Guvern a unui proiect de lege sau program.

Pentru a declanșa procedura de angajare a răspunderii, este nevoie de convocarea Camerei Deputaților și Senatului în ședință comună (art. 13 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului). Proiectul de lege sau de program al Guvernului este prezentat Birourilor Permanente reunite ale celor două camere, care stabilesc un termen în care parlamentarii pot depune modificări.

Urmează prezentarea proiectului sau programului de către prim-ministrul României în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. După prezentarea făcută de către premier începe să curgă un termen de trei zile în care se poate introduce o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Conform art. 114, alineat 2 din Constituție, Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată de majoritatea deputaților și senatorilor (majoritate absolută). În situația în care moțiunea este votată, atunci Guvernul se consideră demis, iar proiectul de lege rămâne neadoptat (art. 114 din Constituție).

În situația în care Guvernul nu a fost demis prin moțiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern (art. 114 din Constituție).

În acest context, procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, adică nu prin dezbaterea legii în cadrul procedurii legislative ordinare, ci prin dezbaterea unei problematici politice legate de rămânerea la guvernare sau demiterea Guvernului, se mai arată în volumul ‘Constituția României revizuită. Comentarii și explicații’.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1557 din 18 noiembrie 2009, modalitatea simplificată de legiferare prin angajarea răspunderii poate fi folosită numai atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obișnuită sau de urgență nu mai este posibilă.

Angajarea răspunderii Guvernului – potrivit art. 114 din Constituție – reprezintă o procedură complexă ce implică raporturi de natură mixtă, deoarece, pe de o parte, prin conținutul său este un act ce emană de la executiv, și, pe de altă parte, prin efectul său, fie produce un act de legiferare, fie se ajunge la demiterea Guvernului. La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obișnuită sau în procedura de urgență nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgență, se mai arată în decizia amintită.

Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Altfel, nu se justifică recurgerea de către Guvern la procedura angajării răspunderii asupra proiectului de lege, mai stabilește Curtea în Decizia nr. 1557 din 18 noiembrie 2009. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending