Connect with us

Actualitate

Sfânta Muceniţă Anisia fecioara

Publicat

Publicitate

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, sfânta ducea o viaţa singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viața ei și prin faptele sale bune. Îi cerceta pe cei săraci, celor din temnițe, pentru credință, le oferea ajutor și avea grijă de bolnavi.

Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, i-a văzut pe păgânii care serbau praznicul Soarelui, cu aducere de jertfe necurate.

Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge: „Stai, fecioară, spune-mi unde mergi?” Ea, văzându-l fără rânduială și fără rușine, l-a socotit o ispită a diavolului și s-a închinat cu semnul Sfintei Cruci. Atunci ostașul împărătesc a întrebat-o: „Cine ești și de unde vii?”.

Anisia fecioara a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage: „Sunt roaba lui Hristos și merg la biserică”. Dar ostașul păgân i-a zis: „Nu te voi lăsa să te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor noștri, căci pe Soare îl cinstim astăzi”.

Atunci, ostaşul, umplându-se de iuțime, a scos sabia și a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă. Aceasta a căzut îndată la pământ și şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Șendriceni! O casă a luat foc, iar proprietarul a încercat să stingă flăcările cu mâinile goale, suferind arsuri

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Pădureni, comuna Șendriceni. Acoperișul clădirii și bunurile dintr-o cameră și un hol au luat foc, cel mai probabil, de la un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Proprietarul, un bărbat în vârstă de 84 de ani, a încercat să stingă flăcările și a suferit arsuri la fața și mâini.

 

Alertați de vecini prin apel la 112, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendriceni au ajuns rapid la fața locului. Bărbatul a fost preluat de cadrele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au acționat rapid și au stins incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locuință sau la alte construcții din gospodărie. Au fost salvate bunurile din două camere, o magazie și o altă casă din apropiere.

 

Publicitate

Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor reguli:

 

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

 

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

 

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Un fals preot din Botoșani, care colecta bani la Mănăstirea Secu, este acuzat de înșelăciune

Publicat

Publicitate

Un fals preot din județul Botoșani, care colecta bani în proximitatea Mănăstirii Secu, este anchetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Bărbatul în vârstă de 46 de ani era îmbrăcat în haine preoțești și a fost prins când lua de la credincioși pomelnice cu bani.

”Asupra sa au fost identificate patru bancnote de 500 euro, având inscripția PROP COPY, două bancnote de 20 lire, cinci bancnote de un dolar, o bancnotă de 100 lei moldovenești, o bancnotă de 200 lei, o pereche de chei auto și patru tuburi cu mir. În interiorul autoturismului au fost identificate 24 de pomelnice cu diferite sume de bani, un spray iritant lacrimogen și două piese de vestimentație preoțească”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Andreea Atomei.

Falsul preot a fost condus la audieri, iar, la final, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele acestuia, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

ANM: Vreme oscilantă și ploi pe arii relativ extinse, în majoritatea regiunilor, în perioada 17 – 30 noiembrie

Publicat

Publicitate
Vremea în România, între 17 și 30 noiembrie, va fi oscilantă, cu ploi pe arii extinse în majoritatea regiunilor, conform prognozei ANM. În primele zile, vremea va fi mai rece, cu temperaturi scăzând sub norma, în timp ce spre finalul perioadei se anunță o încălzire treptată, dar cu instabilitate.
Se așteaptă un număr mare de precipitații, în special în zonele de munte și deal, dar și în regiunile joase.
Detalii prognoză
  • Temperaturi: Vor fi mai scăzute la începutul perioadei, cu valori sub normal, după care se vor înregistra creșteri treptate.
  • Precipitații: Ploi vor cădea pe arii relativ extinse în majoritatea regiunilor, cu o probabilitate mai mare în zonele de munte și deal.
  • Instabilitate atmosferică: Se anunță instabilitate atmosferică, mai ales în a doua parte a perioadei.
Recomandări
  • Verificați prognoza meteo: Este recomandat să verificați prognoza meteo locală pentru a fi la curent cu evoluția vremii.
  • Ajustați-vă activitățile: Planificați-vă activitățile în funcție de condițiile meteo, în special dacă aveți programate călătorii sau activități în aer liber.
  • Pregătiți-vă pentru condiții de iarnă: Fiind în noiembrie, este posibil ca temperaturile să scadă brusc, așa că este recomandat să vă pregătiți pentru condiții de iarnă, inclusiv pentru posibile ninsori sau polei.

Citeste mai mult

Eveniment

Asigurările RCA pentru trotinete și biciclete electrice au devenit obligatorii. Cât costă și ce vehicule sunt exceptate

Publicat

Publicitate

Asigurările RCA pentru trotinete și biciclete electrice au devenit obligatorii. Asigurarea de răspundere civilă obligatorie (RCA) a devenit obligatorie pentru trotinetele electrice și bicicletele electrice începând din 16 noiembrie, scrie alba24.ro.

De asemenea, de la mijlocul lui decembrie, polițiștii rutieri pot aplica și amenzi între 1.000 și 2.000 de lei pentru nerespectarea acestei prevederi.

Asigurările RCA pentru trotinete și biciclete electrice au devenit obligatorii

Legea 181/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, a fost publicată pe 13 noiembrie în Monitorul Oficial și se aplică începând cu 16 noiembrie.

Potrivit noului act normativ, utilizatorii de biciclete electrice și trotinete electrice sunt obligați să încheie un contract de asigurare RCA.

Ce trotinete și biciclete vor avea nevoie de RCA

Nu toate trotinetele electrice vor fi obligate să aibă RCA. Potrivit legii, este considerat vehicul:

  • a) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie, dar care nu se deplasează pe șine, cu:
    • o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau
    • masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h;
  • b) orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat la lit. a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată;
  • c) tramvai;

Astfel, dacă trotineta se încadrează în aceste criterii (viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, greutate proprie mai mare de 25 kg și viteză de peste 14 km/h) este considerată „vehicul motorizat” în sensul legii și trebuie asigurată.

Publicitate

Ce vehicule electrice nu vor avea nevoie de RCA

Modelele ușoare, folosite în oraș la viteze mici, nu intră sub incidența noii reglementări.

Mai exact, trotinetele și bicicletele electrice sunt exceptate de la asigurarea RCA dacă:

  • Trotinete electrice:
    • Viteza maximă prin construcție nu depășește 25 km/h
    • Au 2 – 3 roți și ghidon
    • Sunt pentru o singură persoană
    • Locul șezând este la max. 540 mm înălțime (2 roți) sau 400 mm (3 roți)
    • Au motor electric
  • Biciclete electrice:
    • Sunt propulsate prin pedale cu asistare electrică
    • Motorul electric are putere max. 250 W
    • Asistarea se oprește când ciclistul nu mai pedalează
    • Viteza maximă cu asistare este 25 km/h

Vehiculele care depășesc 25 km/h sau nu se încadrează în parametrii tehnici definiți trebuie omologate, înmatriculate și asigurate RCA, fiind considerate o altă categorie de vehicul.

Asigurările RCA pentru trotinete și biciclete electrice. Cât vor costa

În ce privește prețul unei polițe RCA pentru trotinete electrice, acesta nu a fost încă stabilit. Prețul poate fi influențat de mai mulți factori, inclusiv:

  • Tipul și puterea motorului
  • Vârsta proprietarului
  • Istoricul de daune
  • Scopul utilizării (personal vs. comercial)

În general, costul este mult mai redus decât pentru un autoturism, situându-se de obicei între 100 și 300 de lei pe an, în funcție de riscurile evaluate de asigurator. Pentru utilizarea personală, tariful s-ar putea situa în jurul valorii de 150 lei/an, iar pentru activități comerciale (livrări, închiriere), prețul ar putea fi mai mare.

Ce despăgubiri pot fi acordate în cazul trotinetelor cu RCA

Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:

  • pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei;
  • pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 31.926.210 lei.

Ce va trebui să facă persoanele implicate într-un accident cu trotinetă cu RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară a precizat pentru HotNews.ro că procedura de despăgubire în cazul unui accident în care va fi implicată o trotinetă asigurată RCA nu se schimbă față de actuala legislație.

„Ca și până acum, persoanele prejudiciate se pot adresa asigurătorului persoanei vinovate sau propriului asigurător în cazul în care propriul contract de asigurare RCA acoperă și clauza de decontare directă”, spune ASF.

Amenzi pentru lipsa asigurării RCA în cazul trotinetelor și bicicletelor electrice

Începând cu data de 13 decembrie, polițiștii rutieri vor putea aplica sancțiuni pentru lipsa asigurării RCA pentru biciclete și trotinete electrice.

Pentru astfel de abateri de la noile reguli se vor aplica amenzi situate între 1.000 și 2.000 de lei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending