Connect with us

Eveniment

Serviciile medicale pentru persoanele neasigurate vor fi decontate de stat. Vezi ce analize poți face și în ce condiții

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege adoptat luni de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, prevede că persoanele neasigurate beneficiază de aceleaşi servicii ca şi cei asigurați, pentru efectuarea testării aferente virusului hepatic B, C şi/sau HIV. De asemenea, au acces la terapiile specifice, relatează Agerpres.

Actul normativ de aprobare a Ordonanţei Guvernului 37/2022 referitor la reforma în domeniul sănătăţii a fost aprobat cu 223 voturi pentru, 4 contra şi 5 abţineri.

Servicii medicale pentru neasigurați

Prin ordonanţă se stabileşte modificarea pachetului minimal de servicii care se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat, prin completarea cu servicii medicale de asistenţă medicală primară.

Fondurile necesare pentru plata acestor noi servicii medicale vor fi suportate prin transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS).

Compensarea medicamentelor imunologice

Publicitate

Potrivit unui amendament adoptat, medicamentele imunologice pot fi compensate din FNUASS în conformitate cu normele metodologice de aplicare ce vor fi emise în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii. Sumele vor fi asigurate prin transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii către FNUASS.

Gradul de compensare şi segmentele populaţionale beneficiare se stabilesc prin norme.

Testare pentru persoanele neasigurate

Totodată, conform unui alt amendament, persoanele neasigurate beneficiază de aceleaşi servicii ca şi persoanele asigurate în vederea efectuării testării pentru virusul hepatitic B, virusul hepatitic C şi/sau HIV. Acestea beneficiază ulterior de acces la terapiile specifice din cadrul programelor naţionale de sănătate sau a programelor terapeutice derulate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Fondurile necesare pentru plata acestor servicii medicale se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii sub formă de transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Centre pentru vaccinare, diagnostic, tratament

Potrivit proiectului, în situaţiile de risc biologic şi epidemiologic, Ministerul Sănătăţii poate dispune organizarea, la nivelul unităţilor sanitare, a farmaciilor comunitare/oficinelor comunitare rurale sau în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, a unor centre care furnizează servicii de vaccinare, diagnostic, evaluare şi tratament.

Finanţarea cheltuielilor cu medicamentele va fi asigurată din bugetul Ministerului Sănătăţii. Se clarifică totodată modul de decontare a medicamentelor pentru bolnavii care sunt eligibili la tratament în străinătate.

Salariile directorilor de la institutele de resort

Un alt amendament introdus de deputaţi prevede că salariile directorilor INSP şi INMSS nu pot fi mai mici decât cele ale medicilor din subordine, majorat cu 10%, respectiv cu 7,5%.

„Salariul de bază pentru funcţia de director general din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 10%.

Salariul de bază pentru funcţia de director general adjunct din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 7,5%”, prevede textul adoptat.

De asemenea, salariul de bază pentru funcţia de director centru naţional/director/şef centru din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 5%, mai relatează Agerpres.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Lucrări de pietruire realizate în funcție de condițiile meteorologice, la Vorona

Publicat

Publicitate

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, administrația locală din Comuna Vorona a demarat în aceste zile lucrări de întreținere și pietruire a drumurilor sătești, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic și de a asigura accesul în siguranță către gospodării.

Reprezentanții Primăriei precizează că intervențiile sunt realizate etapizat, în funcție de priorități și de condițiile meteorologice, astfel încât lucrările să fie eficiente și durabile.

Condițiile meteo, factor decisiv în execuția lucrărilor

Autoritățile locale atrag atenția asupra unor aspecte tehnice importante privind pietruirea drumurilor în perioadele ploioase sau cu umiditate ridicată:

  • Sol instabil în condiții de ploaie: atunci când pietrișul este așternut pe un teren îmbibat cu apă, stratul de bază devine moale, iar materialul se poate afunda în noroi, fără a forma o fundație solidă și rezistentă.

  • Probleme de drenaj: aplicarea pietrișului pe teren umed poate afecta scurgerea naturală a apei, favorizând apariția denivelărilor și a gropilor într-un timp scurt.

  • Intervenții în condiții optime: lucrările pot fi realizate și în condiții de umiditate redusă sau ploi ușoare, însă doar acolo unde există deja un strat de fundație stabil, bine compactat anterior.

    Publicitate

Potrivit administrației locale, scopul este ca fiecare intervenție să aibă un rezultat durabil, evitând risipa de materiale și costuri suplimentare pentru reparații ulterioare.

Apel la înțelegere din partea cetățenilor

Primăria face apel la răbdare și înțelegere din partea locuitorilor, subliniind că echipele vor interveni ori de câte ori este nevoie, în funcție de evoluția vremii și de starea drumurilor.

„Ne dorim să oferim condiții cât mai bune de circulație pentru toți cetățenii comunei. Intervențiile vor continua pe măsură ce vremea va permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Citeste mai mult

Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending