Connect with us

Administratie

Seria investițiilor în transportul public local al municipiului Botoșani continuă

Publicat

Publicitate

Astăzi, la Primăria Municipiului Botoșani au fost semnate noi contracte de achiziție în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani”, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Achiziția s-a realizat pe loturi, contractele recent semnate vizând Lotul 1 (municipiul Botoșani – orașul Bucecea), care prevede 11 autobuze electrice, cu o lungime de 10 metri , 4 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă, în valoare totală de 25,4 milioane de lei.
Pe Lotul 3 (municipiul Botoșani – comuna Curtești – comuna Bălușeni) vor fi achiziționate 27 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri, 9 stații de încărcare rapidă și 27 stații de încărcare lentă, în valoare totală de 63,4 milioane de lei.
Furnizor va fi KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S.

„Această investiție vine în completarea celei din vara acestui an din cadrul aceluiași proiect, prin care am achiziționat 30 de microbuze electrice și tot atâtea stații de încărcare lentă, în valoare totală de 36,5 milioane de lei”, a susținut primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, fiind vorba de Loturile 2, 4 și 5.

Autobuzele vor avea termen de garanție 9 ani și o capacitate de 92 de persoane, din care 26 pe scaune, cu un consum de energie electrică pentru tracțiune de 0,70 kwh/km și o autonomie de 508 km.

Termenul de livrare este de 15 luni.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Taxele judiciare de timbru vor putea fi încasate și în numerar, la ghișeele deschise la instanțele de judecată

Publicat

Publicitate

Taxele judiciare de timbru vor putea fi încasate în numerar la ghișeele deschise la instanțele de judecată din țară, începând din 21 februarie 2025. Legea nr. 324/2024 pentru completarea art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost publicată în Monitorul Oficial pe 23 decembrie, scrie alba24.ro.

Potrivit acesteia, taxele judiciare de timbru vor putea fi încasate în numerar de la debitorul taxei la ghișeele deschise la sediile oricărei instanțe judecătorești. Taxele se transferă, până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare, în contul distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”, al unității administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social.

Noile reglementări vor intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv începând cu data de 21 februarie 2025.

În prezent, taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei, în numerar, prin virament bancar sau printr-un sistem electronic de plată la distanță/online, într-un cont distinct de venituri al bugetului local, „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”, al unității administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operațiunilor de transfer, al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei.

Dacă persoana care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reședința ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plătește în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care se află sediul instanței la care se introduce acțiunea sau cererea.

În cazul în care plata a fost efectuată prin virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit, extrasul de cont emis de instituția de credit plătitoare sau orice alt document care atestă viramentul recunoscut de lege prezumă efectuarea plății, până la proba contrară.

Publicitate

Dacă viramentul bancar a fost efectuat prin ordin de plată electronic, documentul emis de bancă prin care se atestă viramentul prezumă efectuarea plății, până la proba contrară.

Dacă plata a fost efectuată printr-un sistem electronic de plată la distanță/online și confirmarea plății este transmisă de sistemul informatic direct debitorului sau/și instanței de judecată, aceasta prezumă efectuarea plății, până la proba contrară. În toate cazurile, debitorul trebuie să individualizeze dosarul sau cererea pentru care a fost făcută plata.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 40 de ani, din municipiul Botoșani, care s-a urcat beat la volan, scos din trafic la Ibănești

Publicat

Publicitate

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au identificat în trafic, pe drumul national DN 24 A, in comuna Ibănești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Fotografia are caracter generic

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat din Trușești s-a urcat la volan cu toate că nu avea permis. Polițiștii l-au depistat la Lunca

Publicat

Publicitate

În prima zi de Crăciun, polițiștii din Hlipiceni au identificat în trafic, pe drumul public, din comuna Lunca, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Trușesti.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

S-a ales cu dosar penal.

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Trei morţi, între care şi un copil, în maşina care a ars după ciocnirea cu o cisternă, pe DN2 la Suceava

Publicat

Publicitate

Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, relatează agerpres.ro.

Potrivit acestora, printre victimele accidentului de pe raza localităţii Forăşti se află şi un copil.

„Până în momentul de faţă, din autoturism au fost identificate trei victime, respectiv, un bărbat, o femeie şi un copil, toţi trei cu leziuni incompatibile cu viaţa”, au transmis oficialii ISU.

Un grav accident rutier s-a produs, joi, pe drumul naţional DN 2, pe raza localităţii Forăşti din judeţul Suceava. În accident au fost implicate o cisternă care transporta lapte şi un autoturism, acesta din urmă luând foc.

Potrivit poliţiştilor, în primă fază nu se ştia câte persoane se aflau în autoturism în momentul impactului.

„În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat că autocisterna circula pe direcţia Roman către Suceava şi era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se aflau şoferul şi soţia acestuia, care au suferit leziuni minore, fiind transportaţi la o unitate medicală. Autoturismul ar fi circulat din sens opus, însă în momentul impactului a luat foc, până la acest moment incendiul neputând fi stins astfel încât nu se poate preciza cu exactitate numărul victimelor”, au transmis oficialii IPJ Suceava.

Publicitate

Traficul a fost deviat pe rute ocolitoare, cu dirijare prin echipaje de poliţie din cadrul IPJ Iaşi şi IPJ Suceava.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending