Publicitate

O casă din localitatea Pomârla a fost în pericol, în această dimineață, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum.

Apelul a fost făcut de către un vecin care a observat fumul dens. Acesta a sunat imediat după ajutor și a intervenit pentru a-l scoate din locuință pe proprietarul în vârstă de 89 de ani. Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit imediat și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la întreaga locuință. Echipajul SMURD ajuns la fața locului l-a evaluat medical pe proprietar, fără a fi necesar transportul lui la spital.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului

Publicitate

Vă reamintim faptul că în sezonul rece, multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Publicitate

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Publicitate

De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Publicitate

Postul „Naşterii Domnului” sau al „Crăciunului” a fost rânduit de Biserică în vederea pregătirii credincioşilor pentru întâmpinarea cuviincioasă a marelui praznic al naşterii cu trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi cu nădejde a venirii lui Mesia – Izbăvitorul.

Cele dintâi mărturii istorice despre respectarea şi ţinerea acestui post provin încă din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit 9 cuvântări despre acest post, numit în acele vremuri „postul din luna a zecea”. Începând cu anul 1166, Sinodul local din Constantinopol a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în toată Biserica Ortodoxă, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile. Prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Tot aşa şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţă sufletele şi trupurile de păcate şi se învrednicesc să primească prin Sfânta Spovedanie şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat şi născut din Sfânta Fecioară. Postul Naşterii mai simbolizează şi noaptea întunecoasă a Vechiului Testament. Ca fel de postire, postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie – ca şi Postul Sfinţilor Apostoli -, mai puţin riguros decât Postul Mare, având multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin. Sunt mulţi care neglijează acest post sub motivul lucrului greu şi al sărăciei (adică mâncarea de post e mai scumpă).

Publicitate

Dar să-şi aducă aminte aceştia de faptul că Hristos nu s-a ruşinat să se nască într-o iesle pentru noi oamenii, să-şi aducă aminte că astăzi când lumea este tot mai mult clocotită de războaie este tot mai mult nevoie de post şi rugăciune. Fără post şi fără rugăciune nu există fericire nici aici pe pământ şi nici în Împărăţia lui Dumnezeu. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că „acest neam de demoni nu iese decât numai prin post şi rugăciune”. Cine dintre noi nu are necazuri ca să-şi permită să nu respecte acest post?

Cine dintre noi crede că va putea să intre în raiul lui Hristos care s-a născut într-o iesle, fără a-şi umili şi el asemenea lui Hristos sufletul şi trupul prin post? Să nu ne întristăm de vremea postului motivându-ne cu zile de naştere şi petreceri! Gândul la propria moarte şi gândul la naşterea lui Hristos să ne fie călăuză în calea acestui post ca să ajungem în ziua de naştere a lui Hristos să strigăm şi noi împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ  pace între oameni bunăvoire!”

Publicitate

Publicitate

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoţească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să înveţe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind şcoala, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După o scurtă şedere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, şi se stabileşte la schitul Trăisteni – Vrancea, apoi la Mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, aflate sub povaţa duhovnicească a Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, care-l îndrumă şi pe rasoforul Platon.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru timp de patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte monahală în Schitul Sfântul Proroc Ilie, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi. Din pricina asupririi turceşti părăseşte Athosul şi vine în Ţara Românească, la Mănăstirea Vărzăreşti-Vrancea, dar, după o scurtă şedere acolo, trece în Moldova şi se stabileşte, împreună cu toţi ucenicii săi, la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoieşte doisprezece ani, până în 1775. La Dragomirna obştea urma întru totul rânduiala atonită.

Publicitate

Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii greceşti vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (de 626 pagini), adunate de monahul Rafail. În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupaţie austriacă, Sfântul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de ucenici, lăsând la Dragomirna o obşte de 150 de monahi.

În anul 1779, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu. Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mânăstiri unificate, Neamţ şi Secu, Sfântul Paisie a păstrat cu sfinţenie aceeaşi rânduială. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau cei trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. Spovedania fraţilor obştii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiţi, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau şi îndrumau duhovniceşte întreaga obşte, iar marele stareţ supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovniceşti, cât şi în ascultările de obşte, primind pe cei care veneau pentru sfat şi binecuvântare.

Cei neascultători primeau canon şi mustrare părintească. O atenţie deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, şirul traducerilor de la Dragomirna şi Secu. Unii călugări moldoveni, munteni şi ardeleni, fiind buni elenişti, traduceau scrierile Sfinţilor Părinţi din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamţ o adevărată academie patristică şi duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte ţări ortodoxe din acea vreme. Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828 pomenit la 16 august), unul dintre ucenicii săi de la Neamţ. Alt ucenic al său cu viaţă sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, ctitorul Mănăstirii Horaiţa din Moldova, precum şi al bisericii de pe Muntele Tabor, din Ţara Sfântă. Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.

Publicitate

De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulţi dregători, boieri şi chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamţ, dorind să vadă pe acest mare stareţ cu viaţă sfântă. Înrâurirea lui a fost mare asupra multor mănăstiri şi schituri din Moldova şi din Ţara Românească. În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în ziua de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obştea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruşi, ucraineni, greci, bulgari.

Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamţ vin să se închine şi să-i ceară ajutor nu numai credincioşi din România, ci şi din alte ţări ortodoxe.

Publicitate

Publicitate

Astăzi, Cătălin Silegeanu, Prim Vicepreședinte AUR și candidat la Senat, alături de Ariadna Cîrligeanu, candidat la Camera Deputaților, au vizitat piața din Ștefănești, unde s-au întâlnit cu producătorii locali pentru a discuta despre problemele cu care aceștia se confruntă și pentru a le oferi sprijinul necesar.

Cătălin Silegeanu a declarat: „Ne dorim să implementăm un cadru legal care să protejeze acești fermieri autentici de revânzătorii, cunoscuți sub numele de ‘samsari’, care nu produc, ci doar dețin un certificat de producător. Este esențial să asigurăm un mediu echitabil pentru cei care aduc pe piață produse de calitate.”

Ariadna Cîrligeanu a subliniat importanța susținerii micilor producători și a comunităților locale: „Este crucial să sprijinim inițiativele care contribuie la bunăstarea comunităților locale, sprijinind pe cei care muncesc pământul și aduc produse sănătoase pe masa fiecărui consumator.”

Publicitate

În cadrul discuțiilor, comercianții și-au exprimat îngrijorările în legătură cu scăderea puterii de cumpărare, o problemă care afectează activitatea piețelor locale și veniturile producătorilor. „Mulți oameni reușesc să facă cumpărături doar în zilele de salariu, ceea ce împiedică prosperitatea comunităților,” a adăugat Silegeanu.

AUR Botoșani se angajează să rămână alături de micii producători și să promoveze politici care să sprijine sustenabilitatea și dezvoltarea comunităților rurale din România.

CMF 11240014

Publicitate