Connect with us

Administratie

Senatorul Cristian Achiței: A sosit momentul să ne ocupăm extrem de serios de modernizarea și consolidarea DN 29 Botoșani-Săveni

Publicat

Publicitate

„A sosit momentul să ne ocupăm extrem de serios de modernizarea și consolidarea Drumului Național DN 29 Botoșani-Săveni!”, spus în interpelarea sa, adresată ministrului Transporturilor privind expertiza tehnică și rezolvarea unor probleme punctuale pe acest drum național.

În timp ce modernizarea DN 29D Botoșani-Ștefănești s-a încheiat, urmând ca în cel mai scurt timp să se facă oficial recepția lucrărilor, iar modernizarea DN 28B Botoșani-Tg. Frumos se apropie la rândul ei de fazele sale finale, alte drumuri naționale din județul Botoșani au nevoie de lucrări de întreținere, reparații, reabilitare sau chiar modernizare.

 

„Este și cazul Drumului Național DN 29 Botoșani-Săveni, care se degradează în ritm accelerat în ultima perioadă din multiple cauze, inclusiv devierea traficului greu pe durata modernizării DN 29D Botoșani-Ștefănești sau intensificarea traficului spre și dinspre Ucraina prin vama de la Rădăuți Prut, ca urmare a războiului cu Rusia. Am constatat personal de-a lungul ultimelor luni degradarea tot mai accentuată a acestui drum național. A sosit momentul să ne ocupăm extrem de serios de modernizarea și consolidarea Drumului Național DN 29 Botoșani-Săveni!

Este și motivul pentru care mi-am intensificat eforturile în vederea remedierii temeinice, în timp util, a problemelor de pe DN 29 Botoșani-Săveni de către Ministerul Transporturilor, prin CNAIR și DRDP Iași. Săptămâna trecută i-am adresat ministrului de resort o interpelare (video 1) și două întrebări (video 2) referitoare la rezultatele expertizei contractate pentru Drumul Național DN 29 Botoșani-Săveni, respectiv la rezolvarea punctuală a problemelor grave înregistrate în două zone ale acestui drum: una, între km 49+900 – km 50+100, afectată de calamități, iar a doua, între km 58+300 km 58+800, unde circulația se desfășoară pe o singură bandă, ca urmare a alunecărilor de teren (vezi album foto!).

În calitate de reprezentant al botoșănenilor în Parlamentul României, am fost și sunt în continuare extrem de implicat în tot ceea ce are legătură cu infrastructura rutieră a județului, esențială, din punctul meu de vedere, nu doar pentru confortul cetățenilor, ci și pentru dezvoltarea economică a zonei, pentru crearea de noi locuri de muncă și creșterea în ansamblu a nivelului de trai pentru toți locuitorii județului, a spus senatorul Cristian Achiței.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

20 iulie – zi de sărbătoare: Peste 140.000 de români își celebrează onomastica de Sfântul Ilie

Publicat

Publicitate

Sfântul Ilie Tesviteanul, una dintre cele mai importante sărbători ale verii în calendarul ortodox, este prăznuit duminică, 20 iulie. Cu această ocazie, peste 140.000 de români își serbează onomastica, informează alba24.ro. Așadar, cui îi poți spune „La mulți ani”?

Potrivit celor mai recente date furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, majoritatea sărbătoriților sunt bărbați care poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia.

În tradiția populară, Sfântul Ilie este considerat un personaj puternic, stăpân al fulgerelor și ploilor. Astfel, nu este neobișnuit ca această zi de vară să fie însoțită de fenomene meteo spectaculoase, cum ar fi: tunete, fulgere și ploi torențiale, interpretate ca semne ale prezenței sale cerești.

Sfântul Ilie este o figură simbolică puternică în creștinism: singurul proroc căruia i s-a dat, potrivit tradiției, puterea dumnezeiască de a „închide și a deschide cerurile”.

Nume de bărbați sărbătorite pe 20 Iulie

  • Ilie,
  • Eliade,
  • Elias,
  • Elie,
  • Elis,
  • Ilia,
  • Iliev,
  • Ilieş,
  • Iliuş,
  • Iliuţă,
  • Lică.

Nume de femei sărbătorite pe 20 Iulie

  • Ilinca,
  • Eliana,
  • Elis,
  • Ilia,
  • Iliana,
  • Ilincuţa/Ilincuta,
  • Iliuţa,
  • Lia,
  • Lica.

Sfântul Ilie. Superstiții

De asemenea, de Sfântul Ilie se ține cont de următoarele superstiții:

  • nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină), îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri și mere la biserică spre binecuvantare și se împart de pomană;
  • oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;
  • se duc berbecii la berbecar;
  • dacă tună, vor fi merele și alunele viermănoase;
  • dacă plouă, va ploua 20 de zile;
  • se spune că dacă porți ramuri de salcie, te ferești de trăznete;
  • vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;
  • oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu;
  • dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;
  • fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

Citeste mai mult

Eveniment

MAE: Atenționare de călătorie în Bulgaria – oprirea temporară a circulației rutiere a autocamioanelor de peste 20 de tone în 9 regiuni

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va fi oprită pe anumite secțiuni rutiere din regiunile Vidin, Pleven, Veliko Târnovo, Stara Zagora, Ruse, Razgrad, Șumen și Târgoviște.

Potrivit unui comunicat al MAE, aceste măsuri restrictive, care au fost luate pe fondul temperaturilor ridicate, nu se vor aplica autostrăzilor și drumurilor expres, ci doar pe secțiunile de drumuri de categoria I, II și III.

‘În cazul înregistrării de temperaturi de peste 38 de grade și de prognoză meteorologică de tip cod portocaliu, autocamioanele vor aștepta în afara carosabilului în locuri stabilite fără a împiedica circulația rutieră’, mai precizează sursa citată.

Conform MAE, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va fi întreruptă pe secțiuni de drum astfel:

– Drumul I-2 Ruse – Varna, pe segmentele rutiere situate în regiunile Ruse, Razgrad și Șumen – de la km 12 până la km 146;

 Drumul I-3 Byala – Botevgrad pe segmentul rutier Kozar Belene – Pleven – Radomirtsi, pe teritoriul regiunilor Veliko Târnovo și Pleven – de la km 7 până la km 135;

Publicitate

– Drumul I-5 Ruse – Veliko Târnovo – Debeleț pe segmentul rutier de la km 6 până la km 115 și pe traseul de la linia de demarcație cu regiunea Gabrovo, prin pasul Șipka, până la satul Byal Izvor – de la km 170 până la km 266, pe teritoriul regiunilor Ruse, Veliko Târnovo și Stara Zagora;

– Drumul I-6 pe segmentul Kalofer – Kazanlâk – Nikolaevo – de la km 276 până la km 352, pe teritoriul Stara Zagora;

– Drumul II-66 Stara Zagora – Chirpan pe secțiunea de la satul Bogomilovo până la intersecția rutieră către autrostrada Trakia în zona satului Svoboda – de la km 72 până la km 91, precum și drumul III-63 pe secțiunea Chirpan – Tselina – de la km 0 până la km 15;

– Drumul II-55 pe segmentul rutier Debeleț – Predela – Pasul Republica/Mishemorkov Han – Lagerite – Zlatirat – Gurkovo și Stara Zagora;

– Drumul I-4 pe segmentele rutiere Novo Selo – Veliko Târnovo și Moravița și între joncțiunea rutieră pentru Cherepcha și intersecția rutieră Velokopitovo în regiunile Veliko Târnovo, Șumen și Târgoviște;

– Drumul I-7 Silistra – Șumen pe teritoriul regiunii Șumen – între km 56 și km 189;

– Drumul I-1 Vidin – Montana, la intrarea în Bulgaria pe la Podul Dunării dinspre Calafat.

‘Măsurile descrise nu se aplică autocamioanelor care transportă mărfuri perisabile, încărcături cu regim de temperatură, animale vii, încărcături periculoase și autocamioanelor specializate pentru ecarisaj’, mai arată sursa citată.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758, mai transmite MAE. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Rovinieta se scumpește din 1 septembrie 2025: Tarife majorate și sancțiuni mai dure pentru șoferi

Publicat

Publicitate

Începând cu 1 septembrie 2025, șoferii care circulă pe drumurile naționale vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru rovinietă. Noile tarife vin la pachet și cu amenzi mai usturătoare pentru cei care nu achită taxa de drum.

Autoritățile au anunțat modificări semnificative în sistemul de tarifare, în conformitate cu noile reglementări europene. Scumpirile vor afecta atât autoturismele, cât și vehiculele de transport marfă sau pasageri.

Mai mult, șoferii care circulă fără rovinietă valabilă riscă amenzi considerabil mai mari, în încercarea de a descuraja încălcarea legii.

Rămâne de văzut cum vor reacționa conducătorii auto la aceste schimbări, însă un lucru e cert: drumurile devin mai costisitoare.

Citeste mai mult

Eveniment

Localitățile: Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Răuseni se află sub COD GALBEN de instabilitate atmosferică

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, până la ora 19:15.

Sunt vizate localitățile: Flămânzi, Frumușica, Prăjeni și Răuseni.

Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula 10…15 l/mp, grindină (până la 2 cm) și
descărcări electrice.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

https://fiipregatit.ro/ghiduri/inundatii-despre-8-9#despre-33

https://fiipregatit.ro/ghiduri/furtuna-despre-8-6#siguranta-in-caz-de-furtuna-23

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending