Connect with us

Cultura

Seminarului Eminescu, ediția a XI-a, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 17-18 mai 2024, ediția a XI-a a Seminarului Eminescu.

La seminar vor participa studenți și profesori de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Ovidiu” din Constanța, Universitatea din Oradea, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova), „Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano (Italia).

Pe 17 mai, ora 10.00, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (Memorialul Ipotești / Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) va deschide lucrările seminarului. În continuare, lector univ. dr. Gina Puică (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) va prezenta secțiunea „Cărți fundamentale”, având ca temă „Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut, iar prof. dr. Angela Vasilovici („Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano) va susține conferința „Explorări în pagini de arhivă: Fondul Rosa del Conte ca sursă și spațiu de cercetare”. Seminarul „Cugetările sărmanului Dionis, de Mihai Eminescu” va fi coordonat de conf. univ. dr. Adrian Jicu (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), iar conferința „Scrisoarea norodului moldovenesc Marelui Stalin” va fi susținută de lect. superior Anatol Moraru (Universitatea „Alecu Russo” din Bălți). Va urma atelierul de lucru intitulat „Cum se mai scrie critica literară astăzi?”, coordonat de prof. univ. dr. Daniela Petroșel (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), și seminarul „Rosa del Conte, Eminescu sau despre Absolut” (un capitol), coordonat de lector univ. dr. Gina Puică (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava).

Activitățile din prima zi se vor încheia cu lecturi ale poeților Ion Mureșan și Nichita Danilov, la care sunt invitați să participe toți iubitorii de poezie, activitatea având caracter deschis.

A doua zi a seminarului, 18 mai, va debuta cu o conferință prezentată de prof. dr. Angela Vasilovici („Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano), cu titlul La originile unui eminescolog de excepție. Rosetta del Conte și pasiunea pentru limba și literatura română”. Va urma seminarul „Melancolie, de Mihai Eminescu”, coordonat de lector univ. dr. Anca Tomoioagă (Universitatea din Oradea)

Manifestarea se va încheia cu dezbateri finale și vizitarea municipiului Dorohoi.

Publicitate

 

Publicul interesat de activitățile propuse este invitat să asiste la ateliere, conferințe, discuții, conform programului, care poate fi consultat pe: http://www.eminescuipotesti.ro/

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rusia și Ucraina, mai aproape de PACE ca niciodată în ultimii ani. Putin propune negocieri directe la Istanbul

Publicat

Publicitate

După trei ani de conflict devastator, Rusia și Ucraina par, pentru prima dată, mai aproape de o posibilă cale diplomatică.

Astăzi, duminică, președintele rus Vladimir Putin a declarat că este pregătit pentru negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” cu Ucraina, propunând ca acestea să aibă loc pe 15 mai, la Istanbul, relatează agerpres.ro. Propunerea a fost făcută public în cadrul unei declarații susținute la Kremlin, în prezența jurnaliștilor internaționali.

Inițiativa vine în contextul în care Ucraina și aliații săi europeni au cerut, sâmbătă, o încetare completă a focului pentru 30 de zile, începând de luni, 12 mai. Deși Putin a refuzat instituirea unui armistițiu înainte de negocieri, el a lăsat deschisă posibilitatea unei „veritabile încetări a focului”, care să fie agreată în cadrul discuțiilor și respectată de ambele părți.

La Kiev, președintele Volodimir Zelenski a salutat deschiderea Rusiei față de ideea de a opri războiul, însă a insistat că primul pas trebuie să fie o încetare a focului imediată, „deplină, de durată și credibilă”. El a adăugat că Ucraina este pregătită pentru orice format de negociere, dacă Moscova demonstrează sinceritate.

În paralel, liderii Franței, Germaniei, Marii Britanii și Poloniei, reuniți la Kiev, au susținut apelul la pace și au avertizat că refuzul Rusiei de a răspunde favorabil va atrage sancțiuni coordonate cu SUA.

Pe fondul acestor mișcări diplomatice intense, semnalele transmise duminică arată o schimbare de ton rară. În ciuda continuării luptelor pe linia frontului, spirala violenței ar putea fi, în sfârșit, oprită. Pașii mici spre dialog sunt, pentru moment, cel mai clar semn că drumul spre pace nu mai pare imposibil.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii botoșăneni, în mijlocul tinerilor: Alege un viitor sigur în echipa noastră! Campanie de promovare a carierei militare

Publicat

Publicitate

Profitând de vremea frumoasă de sâmbătă după-amiază și de atmosfera animată de la Zilele municipiului Botoșani, jandarmii botoșăneni au fost prezenți în mijlocul tinerilor cu un mesaj clar și motivant: „Alege un viitor sigur în echipa noastră!”.

Activitatea face parte din campania națională de promovare a carierei în Jandarmeria Română și vizează atragerea de candidați pentru instituțiile de învățământ militar care pregătesc ofițeri și subofițeri jandarmi, a anunțat într-un comunicat IJJ Botoșani.

Pe lângă dialogurile directe cu adolescenții curioși sau dornici de afirmare într-un cadru disciplinat și valoros, jandarmii au distribuit pliante informative referitoare la admiterea în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și în școlile de subofițeri de la Fălticeni și Drăgășani. Au fost oferite detalii și despre instituțiile militare de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale care pregătesc personal pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Tinerii interesați au fost îndrumați către site-ul oficial al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani – www.jandarmeriabotosani.ro, secțiunea „Carieră”, unde pot consulta anunțul de concurs și toate informațiile necesare pentru înscrierea în sesiunea de recrutare, care este deschisă până pe 18 mai.

Jandarmii le-au vorbit celor prezenți nu doar despre condițiile de admitere, ci și despre avantajele unei cariere în acest domeniu: evoluție profesională, stabilitate, diversitate de specializări – de la ordine publică și pază, la logistică, IT, financiar, resurse umane sau relații publice. De asemenea, au fost prezentate și exigențele legale ale profesiei, într-un demers sincer și transparent.

Campania „Alege un viitor sigur în echipa noastră!” se va derula pe tot parcursul anului 2025, fiind desfășurată atât în licee, cât și în spațiul public, în cadrul misiunilor curente, printr-un contact direct cu tinerii care pot deveni viitorii jandarmi.

Publicitate

Obiectivul este clar: recrutarea unei resurse umane de calitate, bine informate și motivate să contribuie activ la misiunile Jandarmeriei Române, în sprijinul cetățenilor și al ordinii publice.

Citeste mai mult

Eveniment

Viața merge mai departe și fără politică: Costel Șoptică, reales președinte al AJVPS Botoșani

Publicat

Publicitate

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) din Botoșani are, în mod oficial, o nouă conducere – una care vine, de fapt, cu continuitate. În cadrul Adunării Generale desfășurate ieri, fostul lider al PNL Botoșani, Costel Șoptică a fost reales în funcția de președinte al organizației, primind pentru a doua oară votul de încredere al colegilor săi.

Evenimentul a reprezentat nu doar un moment de alegere, ci și de bilanț. În fața celor prezenți, Costel Șoptică a prezentat raportul de activitate al Consiliului de Conducere din ultimii patru ani, subliniind acțiunile concrete întreprinse pentru protejarea fondurilor de vânătoare și pescuit, combaterea braconajului și respectarea legislației de mediu.

„Viziunea mea rămâne ferm orientată către protejarea fondurilor cinegetice și piscicole, lupta neîntreruptă împotriva braconajului — fenomen față de care avem toleranță zero”, a explicat președintele AJVPS. Acesta a mulțumit tuturor instituțiilor partenere pentru colaborare și implicare, subliniind că legea trebuie aplicată cu rigoare și fără excepții.

În planul pentru următorii patru ani, Șoptică a punctat ca priorități dezvoltarea sustenabilă a activităților de vânătoare și pescuit, consolidarea parteneriatelor cu autoritățile de mediu, dar și intensificarea măsurilor pentru protejarea biodiversității.

„Susțin o abordare responsabilă, care să asigure păstrarea și valorificarea patrimoniului natural al județului nostru pentru generațiile viitoare. Natura are nevoie să fie protejată și îngrijită, iar AJVPS Botoșani va continua să fie un partener activ în acest efort”, a adăugat Costel Șoptică.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: George Simion sau Nicușor Dan. Care este favoritul caselor de pariuri

Publicat

Publicitate

Casele de pariuri funcționează tot mai des ca un barometru informal al opțiunilor electorale, oferind o perspectivă interesantă asupra tendințelor de vot – chiar dacă acuratețea predicțiilor nu este garantată, relatează alba24.ro. Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, programat pe 18 mai, cotele afișate de bookmakeri indică o competiție strânsă între cei doi candidați rămași în cursă.

George Simion, candidatul susținut de partidul AUR, este considerat favorit în confruntarea decisivă cu Nicușor Dan, independent și actual primar general al Capitalei. Potrivit caselor de pariuri, Simion are cele mai mari șanse să ajungă la Cotroceni, însă ecartul dintre cei doi s-a redus pe parcursul săptămânii.

Dacă în seara de marți cota lui George Simion era de 1,50 față de 2,50 pentru Nicușor Dan, joi raportul a devenit 1,77 la 2,00, iar sâmbătă seara, diferența a rămas relativ constantă: Simion – 1,70, Dan – 2,10. Aceste variații indică o ușoară schimbare de percepție în rândul pariorilor, posibil influențată de dezbateri, apariții publice sau evoluția campaniei.

Un detaliu aparte îl reprezintă cotele pentru votul din diaspora. În mod surprinzător, George Simion este cotat ca mare favorit în afara țării, cu o cotă de doar 1,11, în timp ce adversarul său are o cotă de 5,55 – o estimare care contrazice, de altfel, tendințele clasice ale electoratului român din străinătate.

Se pot face pariuri inclusiv pe prezența la vot. Casele de pariuri indică o probabilitate ridicată ca turul al doilea să atragă o participare mai scăzută, cota pentru o prezență redusă fiind de 50.

Rămâne de văzut dacă și de această dată cotele reflectă fidel rezultatul final sau dacă ne așteaptă o nouă surpriză electorală, așa cum s-a întâmplat în noiembrie 2024, când victoria lui Călin Georgescu nu a fost anticipată de niciun bookmaker.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending