Preparatele tradiționale românești sunt printre cele mai delicioase din lume. Drept dovadă stau și rețetele vechi din zonele etnografice consacrate, unele dintre ele cu origini pierdute în negura vremurilor. O parte dintre acestea au fost redescoperite și chiar publicate, scrie ADEVĂRUL. 

Mâncarea românească este printre cele mai bune din lume 

Gastronomia românească se pierde în negura vremurilor și a suferit influențe numeroase de la multe neamuri care au intrat în contact cu poporul nostru. Românii au reinterpretat multe rețete învățate de la alții și le-au dat o notă personală sau pur și simplu au inovat cu ce aveau prin bătătură sau prin împrejurimi. Radu Anton Roman, cunoscutul jurnalist, scriitor și realizator TV pasionat de gastronomia românească a scos la lumină o serie de rețete românești autentice, foarte vechi și delicioase, tocmai din zona Bucovinei. Trei dintre acestea sunt efectiv unicat și pe cale de dispariție, dacă nu cumva s-au și pierdut între timp.

Bunătăți din cinci cărnuri

Sarmalele sunt un adevărat brand al gastronomiei românești. Chiar dacă împrumutate ca denumire și concept de pe la turci și în general popoarele Asiei, românii le-au reinterpretat și reinventat de-au devenit un preparat cu adevărat românesc. La granița dintre Maramureș și Bucovina, în zona pasului Prislop, Radu Anton Roman găsise în peregrinările sale o rețetă de sarmale cum greu mai găsești. Preparatul este denumit „cuiburi de cinci” și este o delicatesă de cuib cu cinci sarmale, din cărnuri diferite, neamestecate.

În cartea sa „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, Radu Anton Roman ne dezvăluie povestea dar și rețeta acestui „cuib” de sarmale. „ În Bucovina muntoasã, spre Prislop, se fac sarmalele sarmalelor! Nici o terfeloagã cum e asta a mea nu le-a povestit, decât pe sărite și pe sponci, din cauză că se fac rar și cu cheltuială foarte mare. Dar la Cârlibaba, în casa doamnei Mariana, inginer Epaminonda Amăriuței, am mâncat, acum vreo doi ani, cu ocaziunea unui botez de o sutã de persoane – suntem pe Bistrița Aurie! – ceva ce nici românii cei mai perverși n-au putut inventa: sarmale din cinci cărnuri diferite, neamestecate între ele și încuibate în foi de varză!”, povestește Radu Anton Roman în „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”.

Propriu-zis fiecare „cuib” conține cinci sarmale, fiecare sarma din aceea construcție culinară este făcută dintr-un tip diferit de carne. Adică într-un „cuib” se găsește o sarma cu carne de gâscă, una cu carne de pasăre, alta cu carne de vită, sarma cu porc și una de curcan. Fiecare tip de sarma, dincolo de carnea diferită din compoziție se prepară cu ingrediente aparte. De exemplu,  pentru cea din carne de gâscă, pe lângă carnea propriu-zisă se folosesc ouă, o ceapă mare, ardei gras, mărar, untură de gâscă, sare și piper, miez de pâine înmuiat în lapte, și igredientul de rezistență, pastrama afumată tocată de gâscă. La sarmaua de porc, gospodina se rezumă la carnea tocată de porc, slănina afumată, cele patru linguri de orez, cepele și condimentele necesare, adică sare, piper și boia. La sarmaua de vițel se mai adaugă și un pic de cimbru, iar la cea de curcan, pătrunjel tocat, se revine cu pâine înmuiată în lapte dar și o linguriță de unt. În cele din urmă la sarmau cu carne de găină, musai un clapon gras, se mai adaugă și suc de roșii dar și niște căței tocați de usturoi.

Definitivarea unei delicatese fără seamăn

După ce s-a pregătit umplutura pentru fiecare tip de sarma în parte, se trece la învelire. Pentru asta sunt necesare cinci căpățâni de varză, evident pentru fiecare tip de carne în parte. Radu Anton Roman, preciza că tocătura, în vremuri de demult se făcea din cuțit, adică să se simtă bucata de carne în gură. Foile de varză se opăresc iar mai apoi se umplu sarmalele. „Se opăresc și se umplu vârfuri subțiri de foaie de varză, rotunjind sărmăluțe mici, mai moi cele cu orez, mai îndesate cele cu miez de pâine.”, precizează Radu Anton Roman, în lucrarea amintită.

După ce s-au învelit toate sărmăluțele, bine puse pe categorii, în funcție de tipul de carne, se ansamblează cuiburile. Adică se pune câte o sărmăluță din fiecare categorie, într-o foaie mare de varză.

Alături de ele, în același pachet se bagă și  slănină afumată dar și o bucată de frunză de dafin. Apoi se leagă fiecare cuib cu ață, în cruce, ca să nu se desfacă. După care se toacă toată varza rămasă. Se pun cuiburile într-o oală mare de lut, în prealabil unsă cu unt sau untură. Merge și ulei. Se face întâi un pat din varza tocată, peste care se așează primul rând de cuiburi. Între primul și al doilea rând de cuiburi se mai pune un pic de varză tocată, foi de dafin și crenguțe de cimbru. Se repetă operațiunea până la umplerea oalei. Deasupra se pune ultimul strat de varză. În oală se toarnă zeamă de varză dar și vin, amestecate cu suc de roșii și pastă de ardei. Oala se acoperă și se dă la foc mic. În nordul tradițional, se dădea la cuptorul de lut. Se fierb minim trei ore. Aceste delicatese se servesc cu belșug de smântână. În lucrarea sa, Radu Anton Roman recomandă fie un vin aromat de Cotnari, o busuioacă, fie o Fetească Neagră de Uricani.

ADEVĂRUL