Connect with us

Eveniment

Secretele bunicilor: Cum pregătești o omletă de post

Publicat

Publicitate

În Postul Paștelui mulți dintre români aleg să postească și, deși pare o perioadă dificilă, se poate trece cu bine peste cele 40 de zile, iar acest lucru datorită nenumăratelor rețete de pe internet.

Una dintre rețetele interesante este omleta de post, așa cum o făceau bunicii noștri, și care, deși nu necesită ouă sau lapte pentru preparare, este deosebit de gustoasă și bogată în proteine.

Ingrediente

– 100 de grame de făină de năut

– 50 de grame de brânză tofu tăiată sub formă de cubulețe

– 40 de grame de făină de porumb

Publicitate

– 250 de mililitri de apă

– câteva linguri de ulei de măsline

– o jumătate de ceapă

– usturoi tocat

– pătrunjel

– ardei iute

– sare, după gust

Mod de preparare

Se încinge uleiul de măsline într-o tigaie, se rumenește ceapa tocată și se adaugă brânza tofu. Mai departe, se adaugă câteva linguri de apă și un praf de sare. Se lasă brânza tofu să se gătească pe foc mic, circa 15 minute. După ce a trecut un sfert de oră, se adaugă usturoiul tocat, pătrunjelul și ardeiul iute și se oprește focul.

Se amestecă făina de porumb cu cea de năut. Se adaugă puțină apă și se amestecă bine până se obține un aluat cremos. Se pune în aluat o lingură de ulei de măsline și brânza tofu, apoi se adaugă în tigaie și o lingură de ulei, iar după ce tigaia s-a încins, se toarnă compoziția. Acum, omleta de post va fi gata în 10 minute. Spor la treabă și poftă bună!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Accident spectaculos la Trușești: O mașină s-a răsturnat pe cupolă după ce a lovit un autoturism parcat

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc în această seară pe drumul național DN 29D, la ieșirea din localitatea Trușești spre Gorbănești. O mașină s-a răsturnat pe cupolă după ce a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Echipajele de intervenție au constatat că nu existau persoane încarcerate. Șoferul autoturismului, un bărbat de 38 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale evenimentului.

Reprezentanții ISU Botoșani reamintesc conducătorilor auto importanța prudenței la volan, a adaptării vitezei la condițiile de drum și a respectării regulilor de circulație, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident pe strada Pacea din Botoșani: Mamă și un copil de 6 ani, transportați URGENT la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe strada Pacea din municipiul Botoșani, unde două autoturisme s-au ciocnit violent.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în autoturisme nu a rămas încarcerată. Două persoane – o femeie de 26 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 6 ani – au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

DSVSA Botoșani ar putea fi integrat într-un proiect româno-ucrainean pentru modernizarea laboratoarelor și siguranța alimentară

Publicat

Publicitate

Cooperarea româno-ucraineană în domeniul sanitar-veterinar ar putea fi extinsă prin noi proiecte comune, unul dintre acestea vizând direct Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani.

O delegație a ANSVSA, condusă de președintele Alexandru Nicolae Bociu, a efectuat joi o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei Isaccea – Orlivka, în regiunea Odesa, pentru consolidarea colaborării cu serviciile veterinare din Ucraina.

Discuțiile au vizat armonizarea certificatelor sanitare, schimbul de experiență privind vaccinurile utilizate în sectorul avicol și monitorizarea transporturilor de animale și produse alimentare.

Totodată, în cadrul dialogului bilateral, a fost amintit proiectul „Border Laboratory Initiative for Safety & Security”, aflat în evaluare, care ar urma să fie derulat între DSVSA Botoșani și Laboratorul Regional Zakarpatia, cu un buget de peste 740.000 de euro.

Proiectul ar contribui la modernizarea laboratoarelor sanitar-veterinare, creșterea capacității de testare și consolidarea cooperării transfrontaliere între România și Ucraina.

„Parteneriatul dintre serviciile veterinare din cele două țări este esențial pentru siguranța alimentară și sănătatea publică. Prin dialog și proiecte comune, construim încrederea necesară unui sistem de control eficient și transparent”, a transmis președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, citat de agerpres.ro.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Gulioaia va fi sfințită de Mitropolitul Teofan. Moment de aleasă bucurie pentru oamenii din Dângeni

Publicat

Publicitate

Întreaga comunitate din satul Gulioaia, comuna Dângeni, trăiește zile de profundă emoție și împlinire duhovnicească. Duminică, 19 octombrie 2025, va avea loc slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, un eveniment mult așteptat de credincioșii locului.

Slujba de sfințire va fi oficiată, începând cu ora 08:15, de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Este un moment cu totul special, care încununează ani de efort, credință și dăruire ai comunității parohiale din Gulioaia.

Noua biserică, ridicată cu trudă și speranță, devine acum un loc de rugăciune, lumină și comuniune pentru toți cei care i-au fost aproape. După slujba de sfințire, potrivit tradiției, credincioșii vor putea intra și se vor putea închina în Sfântul Altar, un gest cu semnificație aparte, rezervat doar zilelor de târnosire.

„Această zi este o binecuvântare pentru întreaga noastră comunitate. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit ridicarea bisericii și au fost alături de noi în credință și rugăciune”, a transmis preotul paroh Ureșiu Mihai, cel care a coordonat cu devotament lucrările și pregătirile pentru marele eveniment.

Slujba de sfințire a bisericii din Gulioaia reprezintă nu doar o sărbătoare locală, ci și o mărturie a credinței vii care unește oamenii din satele botoșănene. Această zi aduce aminte de rădăcini, de liniște și de puterea rugăciunii care leagă sufletele în aceeași nădejde.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending