Connect with us

Eveniment

„Sechestrați” de polițiștii locali. Mai mulți tineri din Botoșani au sunat la 112 și au cerut ajutor. Firul întâmplării

Publicat

Publicitate

Sâmbătă noapte, în jurul orei 01:35 a.m., ofițerul de serviciu din cadrul instituției a preluat o sesizare telefonică din partea unui cetățean care reclama faptul că, în fața unui bar situat pe strada Cuza Vodă nr. 19, un grup de tineri tulbura ordinea și liniștea publică.

Patrula auto direcționată în zonă a constatat că cele sesizate se confirmă, depistând două persoane de sex masculin care se manifestau gălăgios prin strigăte și larmă. La solicitarea îndreptățită a polițiștilor locali de a-și declina identitatea, aceștia au refuzat, motiv pentru care au fost conduși la sediul Poliției Locale pentru stabilirea identității.

La sediul instituției, aceștia au refuzat în continuare să se legitimeze, apelând serviciul de urgență 112 și spunând că sunt sechestrați. La fața locului, au sosit două echipaje de la Poliția Municipiului Botoșani care au constatat că cele sesizate nu se confirmă, precizând că vor fi sancționați contravențional pentru apelarea nejustificată a organelor de ordine.

Persoanele în cauză, doi bărbați cu vârsta de 25, respectiv 37 de ani, au fost sancționate
contravențional pentru refuz de legitimare și tulburarea ordinii și liniștii publice cu amendă în
cuantum total de 1.100 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Bicicliști amendați pentru că au încălcat regulile de circulație

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale bicicliștilor.

 

Activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc ridicat de producerea accidentelor, 10 biciliști fiind suprinși de polițiști încălcând regulile de circulație.

 

Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânără depistată la volan deși nu avea acest drept

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au oprit pentru control,  pe D.E. 58, în localitatea Coșula, un autoturism, condus de o tânără, din județul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valid,  dreptul de conducere fiind suspendat pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care și ambulanța de terapie intensivă mobilă, dar și una aparținând SAJ.

Aceștia au constat faptul că nu erau victime încarcerate. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Când începe și cât durează vacanța de vară 2025. Două categorii de elevi iau vacanța mai repede

Publicat

Publicitate

Anul școlar 2024–2025, structurat de Ministerul Educației în cinci module de cursuri alternate cu cinci perioade de vacanță, se apropie de final. Elevii se pregătesc acum pentru cea mai așteptată perioadă: vacanța de vară.

Vacanța de vară 2025 începe sâmbătă, 21 iunie 2025, și se încheie duminică, 7 septembrie 2025, durând astfel aproximativ două luni și jumătate.

Data de 8 septembrie (luni) va fi așadar prima zi de școală a anului 2025-2026.

Asta prevede Ordinul Ministerului Educației pentru structura anului școlar 2024-2025.

Când începe și cât durează vacanța de vară 2025: excepții

Există însă și două excepții. Elevii din anii terminali (clasele a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral) termină cursurile mai devreme și au o vacanță de vară începând chiar înainte.

Conform aceluiași Ordin, cursurile pentru clasa a XII-a (liceal zi) și a XIII-a (frecvență redusă) se încheie la 6 iunie 2025, iar pentru clasa a VIII-a la 13 iunie 2025.

Publicitate

Structura anului școlar 2025-2026: Anul școlar 2025–2026 va începe oficial pe 8 septembrie 2025 pentru toți elevii și copiii din grădinițe.

Cursurile se vor desfășura pe parcursul a 36 de săptămâni și se vor încheia la data de 19 iunie 2026 pentru majoritatea elevilor.

Structura anului este împărțită tot în cinci module de învățare, alternate cu perioade de vacanță.

Anul școlar 2025 – 2026. Calendarul modulelor de cursuri:

  • Modulul 1: 8 septembrie – 24 octombrie 2025
  • Modulul 2: 3 noiembrie – 19 decembrie 2025
  • Modulul 3: 8 ianuarie – până la o dată variabilă, stabilită de inspectoratele școlare – 6, 13 sau 20 februarie 2026
  • Modulul 4: începe în 16, 23 februarie sau 2 martie (în funcție de decizia județeană) și se încheie pe 3 aprilie 2026
  • Modulul 5: 15 aprilie – 19 iunie 2026

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending