Connect with us

Eveniment

Se verifică starea adăposturilor de protecţie civilă. Raed Arafat: „Din păcate, unele adăposturi sunt utilizate în alte scopuri”

Publicat

Publicitate

Secretarul de stat din MAI, şeful DSU Raed Arafat a declarat, vineri, la Palatul Victoria, că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă verifică starea adăposturilor de protecţie civilă, el precizând că, din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri. ”Eu locuiesc într-un bloc unde are zonă de boxe şi adăpostul, care e gol, nu e pregătit, a mai arătat Arafat. El a mai spus că, în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate şi redat spaţiului scopul iniţial, arată stiripesurse.ro.

„Inventarierea există, o cunoaştem, vizita a arătat că sunt adăposturi la asociaţiile de proprietari, la autorităţile locale şi un număr de adăposturi care nu au fost predate autorităţilor locale. IGSU lucrează pentru inventarierea acestora”, a spus secretarul de stat, potrivit news.ro.

Raed Arafat a precizat că, ”din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri”.

„Vor trebui refăcute şi va trebui redată destinaţia lor, se ocupă IGSU”, a spus Arafat, adăugând că se vor intensifica controalele, pentru a vedea dacă se respectă regulile pentru care au fost create şi să rămână funcţionale, aşa cum era destinaţia iniţială.

Întrebat câte astfel de adăposturi nu mai respectă scopul iniţial, Raed Arafat a arătat că nu are acest număr.

Sursa: stiripesurse.ro

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COD GALBEN de ninsori viscolite și vânt puternic pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis două atenționări tip cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic pentru județul Botoșani, astfel:

– astăzi, până la 23:00, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va bate cu viteze de 50-70 km/h. Se va depune strat de zăpadă, în general de 5-15 cm.

– de astăzi, de la ora 23:00, până mâine, la ora 15:00, vântul va avea intensificări cu viteze de 50….70 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon etc.

Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi a modului în care evoluează acestea.

Pentru a evita producerea unor evenimente rutiere, vă recomandăm să:

Publicitate

▪️conduceți prudent;
▪️reduceți viteza;
▪️măriți distanța dintre autovehicule;
▪️evitați orice manevră riscantă;
▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția.

Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112.

Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Pomenirea părintelui Ioan Alupoaiei, ctitor al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani, de sărbătoarea Sfântului Ioan

Publicat

Publicitate

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan, la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Botoșani a fost oficiată slujba de pomenire a părintelui Ioan Alupoaiei , ctitorul acestui lăcaș de cult. Părintele paroh Daniel Constantin Țăranu, protopop misionar, a ținut ca la eveniment să participe toți cei care l-au iubit și l-au prețuit pe vrednicul preot. Pomenirea părintelui Ionică a adunat numeroși credincioși, atât din parohie, cât și din alte zone ale municipiului. În mijlocul lor s-au aflat preoteasa Eusebia Alupoaiei și fiica Teofana.

Slujba s-a desfășurat într-un cadru de reculegere, fiind un moment de aducere-aminte a activității și implicării părintelui Ioan în viața comunității. Prezența credincioșilor a confirmat legătura durabilă dintre acesta și enoriașii pe care i-a păstorit.

Printre participanți s-a aflat și un preot venit din Italia, fost coleg de facultate al părintelui Ioan. Cei doi au slujit împreună în anul 2008, păstrând legătura de-a lungul timpului. Preotul se afla întâmplător în Botoșani și nu cunoștea faptul că părintele Ioan trecuse la cele veșnice. Ajuns la Biserica „Izvorul Tămăduirii” înainte de parastasul de la mormânt, auzind menționarea părintelui Ioan de „ctitor al bisericii”, a aflat despre decesul fostului său coleg.

La slujba de pomenire au fost prezenți și botoșăneni veniți din alte cartiere ale orașului, special pentru acest eveniment. Pomenirea părintelui Ioan, săvârșită în zi de sărbătoare, a reprezentat un moment important pentru comunitatea parohială a Bisericii „Izvorul Tămăduirii”.

Părintele Ioan Alupoaiei i-a îndreptat pe cei căzuți, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea. Pe toți i-a strâns ca într-un mănunchi la Sfânta Liturghie în sfânta biserică, îndemnându-i să se împărtășească cât mai des. Era atât de prietenos în relație cu lumea încât dădea impresia că se cunoștea cu toți, deși pe mulți dintre ei îi vedea pentru prima dată.

Fiii săi duhovnicești nu l-au dezamăgit. Au făcut scut în jurul noului preot paroh, Daniel Țăranu, participând în număr mare la toate slujbele din duminici și din sărbători, ca un legământ și o promisiune că vor fi alături de noul lor păstor în împlinirea misiunii destul de dificile pe care a primit-o de la Dumnezeu.

Publicitate

VIDEO: Mariana Boca

Citeste mai mult

Eveniment

Iarna își face simțită prezența: Drumurile din Botoșani, sub monitorizare permanentă

Publicat

Publicitate

În contextul atenționării meteorologice de tip Cod galben de precipitații mixte și depuneri de polei, emisă pentru județul Botoșani și valabilă până astăzi, ora 12:00, circulația pe drumurile naționale și județene se desfășoară în condiții de iarnă.

Până la această oră nu sunt drumuri închise sau blocate.

Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani și Secția Drumuri Naționale Botoșani, la ora 09:00, pe drumurile naționale acționau 36 de utilaje de deszăpezire, iar pe drumurile județene 24 de utilaje.

În intervalul orar 05:00 – 09:00, pe drumurile naționale au fost împrăștiate:
– 118 tone de sare,
– 15 tone de nisip,
– 0,6 tone de clorură de calciu.

Pe drumurile județene au fost utilizate 160 de tone de material antiderapant.

Totodată, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale se acționează cu utilaje pentru menținerea stării de practicabilitate a drumurilor comunale și sătești.

Publicitate

Echipajele de intervenție rămân mobilizate și acționează în permanență pentru menținerea căilor de circulație în condiții de siguranță.

Recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să aibă autovehiculele echipate corespunzător sezonului rece.

Citeste mai mult

Eveniment

Cum pot fi identificate simptomele de hipotermie. Reguli de protecție și prim-ajutor

Publicat

Publicitate

Hipotermia este o stare medicală de urgență. Aceasta se produce atunci când temperatura corpului scade sub 35 de grade. Starea se instalează pe nesimțite, iar semnele pot fi înșelătoare sau ignorate. Fiecare grad care coboară înseamnă risc de infarct mai mare, scrie alba24.ro.

Hipotermia este periculoasă pentru că afectează creierul (persoana devine confuză și chiar își poate pierde conștiența), inima (aritmii, stop cardiac), respirația, capacitatea de autoprotecție.

Hipotermia poate fi identificată din tremuratul intens, pielea rece, palidă, buze care capătă o nuanță vineție, vorbire încetinită, coordonare slabă, potrivit Mediafax.

La bebeluși, hipotermia nu se manifestă neapărat prin tremurături, de aceea, persoanele care-i au în îngrijire trebuie să fie foarte atente.

Recomandări de protejare împotriva hipotermiei

Adulții trebuie să poarte îmbrăcăminte în straturi – un strat de bază, care elimină umezeala, un strat izolator și un strat impermeabil.

Este de evitat purtarea îndelungată a hainelor ude – dacă ți-ai udat hainele afară, este bine să te schibi urgent de ele – umezeala răcește corpul foarte repede.

  • Proteajeză capul, gâtul, mâinile și picioarele – se pierde multă căldură prin ele.
  • Mănâncă regulat și bea lichide calde – energia ajută la producția de căldură.
  • Evită alcoolul în frig – dă falsa senzație de căldură, dar, de fapt, accelerează pierderea ei.
  • Fă pauze la adăpost dacă stai mult în frig.

Cum pot fi protejați copiii de hipotermie

Copiii trebuie îmbrăcați mai gros decât adulții – cu cel puțin un strat în plus.

Publicitate

Nu trebuie să stea mult în frig, mai ales dacă e și vânt, și umezeală.

Trebuie verificat des dacă au mâinile reci sau dacă tremură sau dacă devin apatici sau irascibili.

La bebeluși se verifică ceafa și pieptul, nu mâinile, care sunt adesea reci, chiar dacă bebelușul e bine.

Hipotermia moderată sau severă

Hipotermia moderată se manifestă prin temperatura corpului între 32 și 28 de grade. Poate fi recunoscută dacă tremuratul a dispărut (un simptom foarte periculos), persoana este confuză sau somnolentă, nu vorbește clar, are pulsul și respirația lente.

Hipotermia severă înseamnă o temperatură mai mică de 28 de grade – persoana își pierde conștiența, are o respirație abia perceptibilă, puls foarte slab, rigiditate musculară. În această situație, este risc major de infarct miocardic.

Primul ajutor în caz de hipotermie

  • Persoana se mută într-un loc cald și uscat.
  • I se scot hainele ude.
  • Se înfășoară în pături uscate.
  • Dacă este conștientă, i se dau să bea băuturi calde.
  • Încălzirea să fie treptată.

Ce să NU faci

  • Nu freca energic extremitățile reci.
  • Nu pune persoana direct în baie fierbinte.
  • Nu-i da alcool.

Când să suni la 112

  • Când persoana e confuză, somnolentă sau inconștientă
  • Când tremuratul a dispărut (extrem de grav!)
  • Dacă e copil mic sau vârstnic
  • Dacă temperatura e sever scăzută

Cum identificăm hipotermia la copii, bebeluși și sugari

  • Copilul devine neobișnuit de liniștit sau apatic
  • Nu mai vrea să mănânce
  • Plânge slab sau deloc
  • Are pielea rece pe piept sau spate
  • Nu tremură sau a încetat să mai tremure (atenție: la bebeluși, tremuratul poate lipsi complet, iar la sugari hipotermia poate apărea fără tremurat – un semn foarte important)

Cum te ferești de hipotermie dacă ești șofer și pleci la drum lung

  • Asigură-te cu lichide pentru 24 de ore, cu alimente și cu medicație, dacă este cazul
  • Ar fi bine să ai pături în mașină sau mijloace suplimentare pentru a asigura încălzirea
  • Este bine să eviți imobilizarea prelungită – încearcă o activitate fizică minimal
  • Nu pleca la drum fără să ai rezervorul plin – un rezervor plin poate asigura încălzirea în mașină pentru cel puțin o zi
  • Nu ieși din mașină dacă este viscol și nu știi distanța până la următorul adăpost, pentru că te poți rătăci, iar hipotermia se instalează mult mai ușor dacă e vânt și umezeală
  • Nu lăsa niciodată copiii singuri în mașină

Hipotermia în spațiile închise

  • Menține o temperatură de minimum 21 de grade în locuință sau la locul de muncă
  • Alimentează-te corespunzător și evită alcoolul și sedativele
  • Verifică vârstnicii prin vizite periodice sau măcar un telefon
  • Verifică periodic funcționarea sursei de încălzire (centrală, reșou, sobă)
  • Nu folosi aragazul pentru încălzire

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending