Connect with us

Actualitate

Se majorează valoarea tichetelor de masă, de la 1 august. O nouă majorare a fost decisă pentru începutul anului 2024

Publicat

Publicitate

Tichetele de masă se majorează de la 1 august 2023 la 35 de lei și de la 1 ianuarie 2024 la 40 de lei, au anunțat reprezentanții Guvernului. 

Prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu a avut loc luni, la Palatul Victoria, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali, au transmis reprezentanții Guvernului, într-un comunicat transmis Alba24.

La ce sumă ajunge valoarea tichetelor de masă majorate

Reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei.

În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.

Creșterea nivelului de trai, reducerea inflației, asigurarea stabilității economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanțate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuțiilor între reprezentanții Guvernului și partenerii sociali.

”Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele și patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor.

Publicitate

Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică.

Vom menține liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru țara noastră.

În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai.

Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Consultările Guvernului cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor vor continua atât în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, cât și la nivelul ministerelor.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Femeie de 91 de ani, salvată din flăcări, la Avrămeni. Incendiul i-a făcut scrum casa

Publicat

Publicitate

Intervenție dificilă a pompierilor de la Săveni, în această seară, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni. Apelul la 112 a fost făcut de un vecin, care a semnalat faptul că, în interiorul casei afectate de flăcări, se află o persoană greu deplasabilă.

 

La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Până la sosirea salvatorilor, femeia de 91 de ani a fost evacuată din locuință de către vecini. Aceasta a fost evaluată la fața locului de echipajele medicale deoarece suferise un atac de panica, ulterior fiind transportată la spital.

 

Publicitate

Intervenția a fost una dificilă deoarece incendiul se manifesta generalizat la una dintre camere și o bucătărie de vară. Salvatorii au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință și la o anexă din imediata vecinătate. A fost înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul clădirii fiind scoase patru butelii.

Cel mai probabil, incendiul a pornit în jurul coșului de fum neprotejat termic de materialele combustibile.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult

Cultura

Festivalul Filmului European (FFE) ajunge pentru al treilea an consecutiv la Botoșani

Publicat

Publicitate

Festivalul Filmului European revine la Botoșani pentru al treilea an consecutiv

Între 22 și 25 mai 2025, cinefilii din Botoșani sunt invitați la Cinema Unirea pentru o nouă ediție a Festivalului Filmului European (FFE). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, iar intrarea este liberă la toate proiecțiile.

Ediția din acest an propune o selecție de 10 filme europene, curatoriată de Cătălin Olaru, directorul artistic al festivalului. Programul cuprinde filme de familie, documentare și lungmetraje de autor, provenite din diverse colțuri ale Europei.


📅 PROGRAM FFE | 22–25 mai 2025
📍 Cinema Unirea, Botoșani
🎟️ Acces gratuit


🔵 JOI, 22 mai
19:00Julie nu vorbește / Julie Keeps Quiet / Julie zwijgt
🎬 Regia: Leonardo van Dijl
🎞️ Belgia, Suedia | 2024 | 97’
📌 Gala de deschidere


🔵 VINERI, 23 mai
15:00Vestita invazie a urșilor în Sicilia
🎬 Regia: Lorenzo Mattotti
🎞️ Franța, Italia | 2019 | 82’ | Film de familie

Publicitate

17:00Femei pe fugă / Gone Running
🎬 Regia: Gábor Herendi
🎞️ Ungaria | 2024 | 105’

19:00Oase și nume / Bones and Names
🎬 Regia: Fabian Stumm
🎞️ Germania | 2023 | 104’


🔵 SÂMBĂTĂ, 24 mai
15:30Dilili la Paris / Dilili in Paris
🎬 Regia: Michel Ocelot
🎞️ Franța, Germania, Belgia | 2018 | 95’ | Film de familie

17:30Dahomey
🎬 Regia: Mati Diop
🎞️ Franța, Senegal | 2024 | 68’ | Documentar

19:00Terapie de familie / Family Therapy
🎬 Regia: Sonja Prosenc
🎞️ Slovenia, Italia, Norvegia, Croația, Serbia | 2024 | 122’


🔵 DUMINICĂ, 25 mai
15:00Și porcii merg în Rai / Even Pigs Go to Heaven
🎬 Regia: Goran Dukić
🎞️ Croația, Macedonia | 2022 | 86’

17:00Niciodată să nu spui niciodată / Never Say Never
🎬 Regia: Branislav Misík
🎞️ Slovacia, Cehia | 2023 | 104’

19:00Limbă străină / Foreign Language
🎬 Regia: Claire Burger
🎞️ Franța, Germania, Belgia | 2024 | 105’

 

Detalii despre filme pe: https://ffe.ro/2025/program-filme/?locatie=boto%C8%99ani

Citeste mai mult

Eveniment

Un ied jucăuș, căzut într-o fântână dezafectată, a fost salvat de pompieri, la Vlăsinești

Publicat

Publicitate

Incidentul a avut loc în această după amiază în localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești. Micul aventurier păștea în curtea unei gospodării al cărei proprietar nu era acasă. Ajuns pe fântână, capacul din lemn a cedat sub greutatea animalului, iar acesta s-a prăbușit în gol aproximativ opt metri. Un vecin, martor la întâmplare, a încercat să îl salveze, dar neavând mijloacele necesare, a apelat la sprijinul salvatorilor botoșăneni.

 

Un echipaj din cadrul Stației Săveni s-a deplasat de urgență la fața locului, iar cu ajutorul kitului de salvare din medii ostile, un pompier a coborât în fântână și a reușit extragerea iedului în siguranță, acesta fiind predat cu bine la suprafață.

Operațiunea a durat aproape jumătate de oră, iar animalul a fost predat proprietarului.

 

Felicitări echipei de intervenție pentru promptitudine, profesionalism și grija față de fiecare viață.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

DNA cere înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul expertului Radu Judele

Publicat

Publicitate

DNA a solicitat înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul expertului Radu Judele, inculpat alături de Dumitru Buzatu într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție.

La termenul care a avut loc luni la Tribunalul Vaslui a fost vizionată o înregistrare de la termenul anterior, în care se vede cum, în fața sălii de judecată, inculpatul Radu Judele s-a apropiat de un martor cu care nu avea voie să comunice și a vorbit cu acesta pentru scurt timp, instanța urmând să se pronunțe marți cu privire la înlocuirea controlului judiciar.

‘Doar am salutat. Nu mi-am imaginat că s-ar putea interpreta. Consider că a fost o întâlnire accidentală în fața sălii de judecată’, a afirmat Radu Judele în fața instanței.

Procurorul DNA a precizat că întâlnirea celor doi a durat aproximativ 30 de secunde, motiv pentru care nu s-ar putea considera că a fost una accidentală. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a invocat faptul că inculpatul a inițiat întâlnirea și că ar fi avut astfel o atitudine sfidătoare față de organele judiciare.

Avocatul Liviu Bran consideră că inculpatul Radu Judele nu a greșit cu nimic salutând martorul din dosar și a subliniat că întâlnirea a avut loc în cadrul procesului, pe holul tribunalului, lucru care nu ar trebui să ridice vreo suspiciune.

‘Nu s-a întâlnit în alt cadru decât cel procesual. (…) Suntem oameni, nu animale, ne salutăm. Cred că încă suntem normali din toate punctele de vedere. A spune că acest om a încălcat o dispoziție printr-un simplu salut este absurd. Are dreptul la viață, la demnitate, nu putem să-i călcăm acest drept’, a afirmat apărătorul lui Judele.

Publicitate

Liviu Bran a solicitat, totodată, ca ședințele următoare din dosar să fie secrete și a invocat presiunea mediatică în acest caz, cererea fiind respinsă de judecător.

La solicitarea unuia dintre avocații lui Dumitru Buzatu, instanța a interzis publicarea de către reprezentanții mass-media a unor informații importante din declarațiile pe care martorii din dosar le dau în fața instanței, invocând faptul că prezentarea unor astfel de date în presă ar putea influența martorii audiați ulterior.

AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending