Originar din orașul Listra din Licaonia (Asia Mică), Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol îl numește în nenumărat rânduri “fiul său”, alteori “fratele său”. În Epistola către Corinteni scrie: “…Pentru aceea chiar am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul…” (I Cor. IV, 16-17). În Epistola a II-a către Corinteni (I, 1) și în cea către Coloseni (I, 1) îl numește “fratele său”.

În timpul când Sfântul Apostol Pavel a fost pentru prima oară în Listra, Timotei era un copil și neputând să călătorească, Sfântul Apostol Pavel l-a lăsat acasă în grija unor dascăli iscusiți. Dar după câțiva ani, pornind Sfântul Pavel în călătoria a II-a apostolică, adică între ani 49-54, însoțit de Sila, a venit din nou în Listra și l-a luat și pe Timotei cu el la apostolie. Din Listra au trecut în Macedonia (anul 52). Au propovăduit în Filipi, în Tesalonic și Bereea. Timotei a rămas aici ca să întărească pe credincioși în sfânta învățătură. După aceea a fost trimis de Sfântul Pavel la Tesalonic să mângâie și să încurajeze pe cei de acolo. Cea mai târziu s-a întâlnit cu dascălul său în Corint și s-au dus la Ierusalim, apoi la Efesunde au stat mai bine de doi ani.

Cum creștinii din Corint aveau nevoie de ajutor în păstrarea credinței, Timotei a fost trimis la ei. Întâlnindu-se iarăși în Troada, s-au întors în Palestina. De data aceasta, Sfântul Apostol Pavel a fost prins în Cezareea și trimis la Roma. Timotei l-a însoțit și la Roma. După ce Sfântul Ioan Evanghelistul, primul Episcop al Efesului, a fost alungat de împăratul Domitian în insula Patmos, Sfântul Timotei a devenit episcopul Efesului.

La data de 22 ianuarie 97 păgânii din Efes l-au ucis pe Sfântul Apostol Timotei cu pietre, primind astfel cununa muceniciei. În anul 356, sfintele lui moaște au fost duse în Constantinopol de Sfântul Artemie Duxul, din porunca împăratului Constantin, și au fost puse în Biserica “Sfinților Apostoli”, împreună cu ale Sfinților Luca și Andrei.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului de autostradă Târgu Frumos – Târgu Neamț din Autostrada Unirii (A8), care are o lungime de 27 de kilometri. Valoarea proiectului, de aproximativ 6 miliarde de lei (fără TVA), este asigurată prin Programul Transport.

Pentru etapa de proiectare sunt alocate 10 luni, iar pentru cea de execuție a lucrărilor sunt alocate 36 de luni (46 de luni în total).

Pe traseul acestui nou tronson de autostradă vor fi construite: 4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri și 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri.

“Vor fi construite două noduri rutiere, unul la Târgu Frumos, pe DN28B, și unul la Pașcani, pe DJ208, care vor asigura conexiuni suplimentare cu municipiul Botoșani. Acestea vor completa nodurile rutiere realizate prin sectorul din Autostrada A7, Pașcani – Suceava. Municipiul Botoșani va fi conectat la A7 prin Drumul Expres Botoșani – Suceava (la Salcea), DN29 (la Dumbrăveni), DJ208C (la Roșcani), DJ208I/DJ208 (la Dolhasca)”, a transmis senatorul PSD Doina Federovici.

Cel de-al treilea nod al tronsonului de autostradă Târgu Frumos – Târgu Neamț va fi realizat la Moțca, pe DN28A.

Ofertele pot fi depuse până pe 24 martie.

Senatorul PSD Doina Federovici, a mai adăugat că, de asemenea, a fost desemnat constructorul pentru cel mai greu sector din Autostrada Unirii – Lotul 2 din secțiunea montană: Pipirig – Leghin. Ca și sectorul Leghin – Târgu Neamț, acest lot va fi construit de o asociere condusă de firmele constructorului român Dorinel Umbrărescu.

Asocierea câștigătoare are la dispoziție un an pentru realizarea proiectului tehnic și 36 de luni pentru construirea propriu-zisă a celor 19,3 kilometri de autostradă. Este un sector greu, care necesită realizarea a 7 tuneluri, 46 de poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct având o lungime de 428 de metri. Valoarea contractului se ridică la 2,7 miliarde de lei fără TVA.

Tot UMB va deschide, în luna februarie, primul șantier de pe Autostrada A8, pe sectorul II, Leghin – Târgu Neamț, după ce domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat autorizația de construcție. Acest sector de 30 de kilometri va trebui finalizat în următorii doi ani.

Sectorul ardelean al Autostrăzii A8, Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, se află în proiectare, constructorul Nurol Insaat ve Ticaret urmând a începe și el în acest an lucrările de execuție.

Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de peste 304 kilometri (de la Târgu Mureş la Ungheni) şi va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, care se află în etapa de proiectare, urmând a demara în acest an execuția, a mai adăugat sursa citată.

Aproape 900.000 de mașini Citroën și DS din toată Europa sunt chemate în service din cauza unor probleme tehnice. Sunt vizate defecte descoperite de experți.

Problemele sunt cauzate de airbag-uri defecte și sunt necesare reparații urgente.

Companiile franceze Stellantis- Citroën și DS Automobiles cheamă sute de mii de mașini în service pentru reparații, potrivit Mediafax. Primul lot de peste 100.000 de mașini din Franța, Italia, Spania și Portugalia a îndeplinit deja procedura.

La sfârșitul lunii ianuarie în service vor ajunge alte 98.000 de vehicule, dintre care 73.000 din Franța, au anunțat marți reprezentanții grupului Stellantis, potrivit Le Figaro. Ei au explicat că vehiculele sunt periculoase din cauza airbag-urilor defecte.

Campania va include numeroase mașini din Germania, Austria, Ungaria, Moldova, Elveția, Ucraina și Irlanda.

În următoarele săptămâni, vor fi rechemate mașini și din alte state. În total, vor ajunge în service peste 869.000 de vehicule, dintre care 400.000 în Franța.

sursă imagine: citroen.ro

Cine sunt copiii care abandonează școala? Ce provocări au ei și familiile lor și cum îi poate sprijini școala? Care sunt primele semne că un copil este în risc de abandon școlar și cum ajută practic un asistent social? Ioana Câtea, Coordonator SOS Serviciul de Asistență Comunitară Brașov, Elisa Ștefan și Giuliana Negulescu, asistenți sociali SOS, Serviciul de Asistență Comunitară București, și sociologul Claudia Petrescu răspund la aceste întrebări într-un interviu pentru Edupedu.ro și oferă exemplul programului Meniul Zilei de Mâine, prin care copii care părăsiseră anterior sistemul de învățământ au revenit pe băncile școlii și își continuă studiile, scrie EDUPEDU.

• 104 copii din familii vulnerabile, din comuna Vulcan, județul Brașov, aflați în risc de abandon școlar sau care au abandonat școala, sunt sprijiniți de SOS Satele Copiilor prin programul Meniul Zilei de Mâine, dezvoltat de Sphera Franchise Group și brandurile din portofoliul său (KFC, Pizza Hut și Taco Bell).
• Intervențiile sunt personalizate pentru fiecare familie și includ acordarea de burse școlare, suport pentru renovarea spațiilor de locuit, sprijinirea părinților în găsirea unor surse stabile de venit, asigurarea unei alimentații adecvate, acces la servicii medicale și consiliere psihologică

Parteneriatul școală-familie-asistenți sociali, cheia succesului în prevenirea abandonului școlar

Interviu cu sociologul Claudia Petrescu

Rep.: Avem o rată de părăsire timpurie (abandon școlar) foarte mare. Dincolo de cifre, cine sunt copiii care abandonează școala?

Claudia Petrescu: Conform mai multor studii recente, inclusiv cele realizate de UNICEF în colaborare cu Institutul de Științe ale Educației și cercetări independente, de regulă, cei care abandonează școala sunt copiii din familii sau grupuri dezavantajate economic, copiii cu dizabilități, copiii din mediul rural și copiii romi. Trebuie precizat că, în cazul copiilor romi, nu etnia în sine este cauza abandonului, ci faptul că se află la intersecția mai multor dezavantaje – sărăcie, mediul familial, comunități marginale etc. 

La aceștia se pot adăuga și copiii din familii care se confruntă cu violență, abuzuri, cei cu părinți plecați în străinătate, cei care au diverse adicții.

Practic, se poate spune că cei care abandonează sunt copiii care nu au mijloace materiale pentru a frecventa școala și se simt excluși, dar și cei care nu au sprijin pentru a își face temele și a putea înțelege conținutul predate, cei care au probleme emoționale sau prezintă dizabilități psihice sau fizice.

Rep.: În ce context social, economic și educațional trăiesc ei și familiile lor?

Claudia Petrescu: Cei mai mulți dintre cei care abandonează școala sunt din familii aflate în sărăcie sau risc de excluziune socială. De obicei, contextul economic în care trăiesc acești copii și familiile lor este unul caracterizat de insuficiența veniturilor pentru cheltuielile de bază, de lipsa unor bunuri de folosință îndelungată (ex. mașină de spălat, frigider), de șomajul părinților și/sau de implicarea copiilor în realizarea diverselor munci în gospodărie sau îngrijirea altor membri ai familiei.

În același timp, o parte dintre ei vin din familii disfuncționale – familii caracterizate de violență domestică, lipsa unui părinte sau a ambilor etc. În multe cazuri, acești copii provin din contexte educaționale în care valorizarea educației este scăzută, în condițiile în care părinții au un nivel redus de studii, fapt ce face dificilă acordarea de sprijin în realizarea temelor și înțelegerea conținuturilor predate.

În același timp, contextul social în care trăiesc acești copii prezintă provocări legate de locuirea precară (ex. aglomerarea locativă, lipsa utilităților, lipsa spațiilor de studiu), de suportul redus din partea familiei, uneori chiar de violență familială, de accesul deficitar la servicii sociale de suport.

Rep.: Ce provocări au copiii și familiile lor care duc, într-un final, la abandon școlar?

Claudia Petrescu: Principalele provocări sunt legate de lipsa resurselor materiale de bază care să le permită achiziționarea celor necesare pentru participarea școlară, cum ar fi îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, hrană.

Pentru cei aflați la distanțe mai mari de unitățile de învățământ (în special cei din mediul rural), o provocare majoră o reprezintă lipsa resurselor materiale pentru navetă sau plata chiriei la căminele liceelor.

Lipsa sprijinului pentru realizarea temelor și înțelegerea conținutului predat este o altă provocare majoră care face ca acești copii să obțină rezultate școlare slabe și, în timp, să se simtă marginalizați și să abandoneze școala.

Stima de sine scăzută rezultată din capacitatea redusă de a obține rezultate școlare foarte bune este un alt factor care duce la abandonul școlar.

Rep.: Cum poate școala ajuta copiii și familiile?

Claudia Petrescu: Ajutorul din partea școlii trebuie să vină pe mai multe direcții. Cel mai important ajutor este oferit prin cadrele didactice care aplică principiile educației incluzive și reușesc să atragă și să mențină copiii din familii/ grupuri vulnerabile în școală. Ei sunt unii dintre cei mai importanți actori în integrarea acestor copii în risc de abandon în colectivul clasei și în școală.

În al doilea rând este componenta de suport material care în parte este oferit prin bursele sociale și oferirea de vouchere pentru rechizite sau achiziționarea acestora, decontarea costurilor navetei.

Apoi sunt utile programele de tip „Școală după școală”, care să ofere suport pentru realizarea temelor și o masă.

O a patra direcție este legată de suportul emoțional și consilierea vocațională care se face prin consilierii școlari și psihologi, dar care trebuie dezvoltată prin reducerea numărului de copii de care acest personal trebuie să se ocupe. Pentru copiii cu dizabilități, școala poate ajuta prin oferirea de programe și personal de sprijin.

O direcție de acțiune trebuie să vizeze cooperarea mai bună cu familia, realizată și prin educație parentală sau sesiuni de consiliere.

Și mai este nevoie de o cooperare mai bună a școlii cu ceilalți actori locali care oferă servicii pentru copii – medicii de familie sau unitățile medicale, direcțiile de asistență socială și organizațiile neguvernamentale.

Rep.: Care sunt principalele bariere în comunicarea dintre școală și familiile vulnerabile la nivel național?

Claudia Petrescu: Principalele bariere în comunicarea dintre școală și familiile vulnerabile sunt legate pe de o parte de capacitatea redusă a cadrelor didactice de a aplica principiile educației incluzive și de a înțelege că educația nu este doar pentru elite și nu vizează obținerea de rezultate școlare bune, ci dobândirea de competențe, iar pe de altă parte de nivelul de educație redus și valorizarea scăzută a educației de către familiile vulnerabile care face să fie dificilă comunicarea cu ele.

Interviu cu Elisa Ștefan și Giuliana Negulescu, asistenți sociali SOS, Serviciul de Asistență Comunitară București

Rep.:  Care sunt primele semne că un copil este în risc de abandon școlar?

Elisa Ștefan și Giuliana Negulescu: Primele semne că un copil se află în risc de abandon școlar pot fi :

• absențele școlare nemotivate în mod repetat,
• note scăzute,
• semne de oboseală cronică (adoarme în bancă),
• victimă a bullyingului din partea colegilor sau anumitor adulţi din cadrul şcolar,
• semne care indică stare de depresie,
• deprivare severă de resurse de bază care să îi ajute să meargă cu drag şi încrezător la şcoală: rechizitele școlare, articole vestimentare potrivite vârstei şi sezonului, încălțăminte potrivită, accesul la mijloacele de transport către şcoală,
• uneori chiar interesul scăzut al părinților pentru educația școlară a copiilor, fapt ce descurajează sau îngreunează traseul educaţional al acestora.

Rep.: Ce face, practic, un asistent social pentru un copil aflat în risc de abandon școlar sau care a abandonat școala, pentru părinții săi și pentru comunitate?

Elisa Ștefan și Giuliana Negulescu: Atunci când observă semne care pot conduce la abandon şcolar, asistentul social evaluează situaţia într-un mod holistic și, în funcție de elementele identificate (context, istoric familial, factori cauzali, factori protectivi etc), stabilește un plan de intervenție. Intervenţia presupune o strânsă colaborare atât cu familia, cât şi cu şcoala sau cu alţi actori sociali din comunitate.

Dacă vorbim despre un copil care a abandonat școala și nu se poate înscrie la învățământul cu frecvență, asistentul social sprijină familia în procesul de înscriere a copilului în programul școlar A doua Șansă.

În cazul unui copil care este în abandon școlar, asistentul social oferă atât copilului, cât și adulților răspunzători de el consiliere privind importanța educației în viața copilului, organizează activități pentru creșterea motivației pentru învățare (cluburi de lectură, excursii tematice etc.), mediază relația dintre familie și școală, sprijină familia cu materiale necesare pentru reluarea studiilor (rechizite, îmbrăcăminte) și, în cazul în care există posibilitatea, se oferă burse școlare, prin care familia să poată asigura nevoile copilului legate de participarea școlară (rechizite şi materiale didactice, pachet pentru școală, transport etc).

Deoarece, pe lângă factorii din plan individual sau familial, în unele cazuri, o influență asupra participării școlare o are chiar mediul şcolar, asistentul social trebuie să urmărească şi aceste aspecte. Legătura dintre asistentul social şi cadrele didactice este una necesară şi extrem de benefică, astfel încât fiecărui copil să îi poată fi asigurat un cadru potrivit în sensul în care acesta să se simtă integrat, ascultat, înţeles şi sprijinit atunci când are nevoie.

Rep.: Cum construiți încrederea cu familiile care inițial sunt reticente la colaborare?

Elisa Ștefan și Giuliana Negulescu: În activitatea unui asistent social, relația cu beneficiarul este unul dintre cele mai importante aspecte care poate asigura reușita unei intervenții. De aceea, în acest scop este acordat timp suficient, astfel încât familia să poată căpăta încredere în informațiile care vin dinspre asistentul social şi totodată în acesta, în calitate de specialist care poate oferi sprijin familiei.

Există situaţii în care la început familiile sunt mai reticente sau chiar se tem că asistentul social le va lua de fapt copiii. Şi, atunci, se întăreşte faptul că, prin serviciile noastre, dorim să îi sprijinim să îşi păstreze copiii alături şi să reuşească să îşi îmbunătăţească situaţia familială, să capete mai multe informaţii şi resurse astfel încât să îşi poată creşte şi îngriji copiii cât mai bine posibil.

În timp, observând că este tratată cu respect, empatie, cu răbdare, fără a fi blamată ori judecată pentru situaţia în care se află, dar totodată că se discută şi despre drepturi şi responsabilităţi, de ambele părţi, familia iniţial mai temătoare începe să capete încredere şi să colaboreze în direcţia de acţiune de comun acord stabilită.

Rep.: Ne puteți oferi câteva exemple despre cum poți vorbi cu un părinte? 

Elisa Ștefan și Giuliana Negulescu:

– Cunoaşteţi situația școlară a copilului?

– Mergeți la şcoală pentru a vorbi cu profesorii acestuia? Cât de des?

– Sunteți mulțumit de rezultatele școlare ale copilului dumneavoastră?

– Vă asigurați că acesta își face temele și învață pentru a doua zi?

– De ce ați avea nevoie în acest moment pentru ca situația familiei dumneavoastră să se îmbunătățească?

În discuțiile cu părinții, asistentul social folosește un limbaj adaptat nivelului de înțelegere al acestora. Chiar dacă asistentul social impune anumite limite, pentru a nu se depăși relația profesională, discursul acestuia este bazat pe empatie și respect față de beneficiar folosind fraze precum:

Care este părerea dumneavoastră cu privire la situația X ?

Dumneavoastră cum credeți că putem rezolva situația X ?

Interviu cu Ioana Câtea, Coordonator SOS Satele Copiilor, Serviciul de Asistență Comunitară Brașov

Rep.: Din experiența organizației, care sunt elementele cheie pentru un parteneriat de succes între școală și familie?

Ioana Câtea: Comunicarea constantă și deschisă: organizarea de întâlniri periodice între profesori, părinți și asistenți sociali pentru a discuta despre progresul elevilor (cu accent pe sensibilizarea cadrelor didactice cu privire la atitudinea acestora raportată la nevoile familiilor vulnerabile/aflate în dificultate).

Sprijin personalizat: Identificarea nevoilor specifice ale fiecărei familii și implicarea asistenților sociali pentru a facilita accesul la resurse (consiliere, sprijin financiar etc.).

Implicarea părinților în educație: Crearea unor activități interactive (workshop-uri, ateliere, ședințe tematice, consiliere socială) care să ajute atât părinții, cât și copiii să înțeleagă importanța educației, inclusiv monitorizarea atentă și constantă a situației educaționale.

Rep.: Cum ați adaptat programul la nevoile specifice ale comunității din Vulcan?

Ioana Câtea: Prin integrarea realităților economice și sociale. Având în vedere rata șomajului și migrația economică, programul include sprijin pentru familiile defavorizate prin burse educaționale sau ajutoare materiale pentru rechizite/materiale educaționale, auxiliare/echipare corespunzătoare cu îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate sezonului.

• Facilitarea accesului la servicii de consiliere psihologică (prin contract de prestări servicii): Intervenții dedicate familiilor afectate de stres economic sau conflict pentru a asigura un mediu familial mai stabil.
• Realizarea ședințelor de informare și consiliere socială privind importanța educației, a menținerii relațiilor de colaborare cu profesorii/școala.
• Stimularea motivației școlare prin consiliere socială a copilului/tânărului prin organizarea de ateliere/cluburi de lectură.

• Asigurarea resurselor necesare în vederea frecventării cursurilor școlare cu referire la achitarea contravalorii costului de transport (în situația tinerilor înscriși în cadrul programului remedial „A doua șansă”),
• Facilitarea accesului la diferite oportunități de finanțare (meditații la diferite materii în funcție de nevoile identificate) pentru stimularea participării școlare și îmbunătățirea rezultatelor școlare.
• Identificare și suport în accesarea serviciilor de tip „A doua șansă/frecvență redusă”, inclusiv în procesul de înscriere în sistemul de învățământ obligatoriu: grădiniță, școală primară și gimnazială, dar și în cel facultativ, după caz (ciclul liceal, unități de învățământ superior etc).