Connect with us

Eveniment

Se caută preoți pentru două parohii din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Mitropolia Moldovei și Bucovinei are două parohii vacante în județul Botoșani (mediul rural) unde se pot transfera doar preoţi din Arhiepiscopia Iașilor, care întrunesc condițiile statutare de transfer.

În județul Botoșani sunt menționate două parohii care au nevoie de preot și anume  „Sfântul Nicolae” din localitatea Crasnaleuca, 170 familii . „Sfântul Nicolae” din localitatea Rădeni, comuna Frumușica 324 familii, potrivit comunicatului Arhiepiscopiei Iașilor, semnat de preotul Andrei Atudori, consilier al sectorului administrativ-bisericesc.

Condițiile statutare de transfer pentru numirea şi transferarea clerului în mediul rural: • Numirea şi transferarea preoţilor şi a diaconilor la parohii se fac prin concurs (cf. art. 123 alin. (3) din Statut). • Pentru a putea fi numiţi, candidaţii la posturile de preot şi diacon trebuie să corespundă condiţiilor canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti (art. 123 alin. (4) din Statut). • Preoţii care solicită transferul sunt datori să aibă cel puţin cinci ani de la ultimul transfer (HSS nr. 3228/10 mai 1991 şi art. 124 alin. (2) din Statut). La transferul de la o parohie la alta în mediul rural se va ţine cont de studii, notarea administrativă şi activitatea candidaţilor, precum şi de situaţia misionară din teren (cf. HSS nr. 3228/10 mai 1991). • În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se prezintă candidaţi care întrunesc condiţiile prevăzute la aliniatul precedent, pot fi numiţi şi absolvenţi de seminar care au susţinut examenul de capacitate (art. 124 alin. (3) din Statut). Media generală de candidare la transferare a preoţilor şi diaconilor (din mediul rural şi urban) rezultă din ultima medie la acelaşi nivel de studii (doctorat, admisibilitate, masterat, licenţă în teologie, diploma de seminar), adunată cu media notărilor administrative pe ultimii cinci ani, cu media examenului de definitivat, gradul II sau gradul I (ultimul absolvit) şi împărţite la trei (HSS nr. 3228/10 mai 1991).

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Festivalul Filmului European (FFE) ajunge pentru al treilea an consecutiv la Botoșani

Publicat

Publicitate

Festivalul Filmului European revine la Botoșani pentru al treilea an consecutiv

Între 22 și 25 mai 2025, cinefilii din Botoșani sunt invitați la Cinema Unirea pentru o nouă ediție a Festivalului Filmului European (FFE). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, iar intrarea este liberă la toate proiecțiile.

Ediția din acest an propune o selecție de 10 filme europene, curatoriată de Cătălin Olaru, directorul artistic al festivalului. Programul cuprinde filme de familie, documentare și lungmetraje de autor, provenite din diverse colțuri ale Europei.


📅 PROGRAM FFE | 22–25 mai 2025
📍 Cinema Unirea, Botoșani
🎟️ Acces gratuit


🔵 JOI, 22 mai
19:00Julie nu vorbește / Julie Keeps Quiet / Julie zwijgt
🎬 Regia: Leonardo van Dijl
🎞️ Belgia, Suedia | 2024 | 97’
📌 Gala de deschidere


🔵 VINERI, 23 mai
15:00Vestita invazie a urșilor în Sicilia
🎬 Regia: Lorenzo Mattotti
🎞️ Franța, Italia | 2019 | 82’ | Film de familie

Publicitate

17:00Femei pe fugă / Gone Running
🎬 Regia: Gábor Herendi
🎞️ Ungaria | 2024 | 105’

19:00Oase și nume / Bones and Names
🎬 Regia: Fabian Stumm
🎞️ Germania | 2023 | 104’


🔵 SÂMBĂTĂ, 24 mai
15:30Dilili la Paris / Dilili in Paris
🎬 Regia: Michel Ocelot
🎞️ Franța, Germania, Belgia | 2018 | 95’ | Film de familie

17:30Dahomey
🎬 Regia: Mati Diop
🎞️ Franța, Senegal | 2024 | 68’ | Documentar

19:00Terapie de familie / Family Therapy
🎬 Regia: Sonja Prosenc
🎞️ Slovenia, Italia, Norvegia, Croația, Serbia | 2024 | 122’


🔵 DUMINICĂ, 25 mai
15:00Și porcii merg în Rai / Even Pigs Go to Heaven
🎬 Regia: Goran Dukić
🎞️ Croația, Macedonia | 2022 | 86’

17:00Niciodată să nu spui niciodată / Never Say Never
🎬 Regia: Branislav Misík
🎞️ Slovacia, Cehia | 2023 | 104’

19:00Limbă străină / Foreign Language
🎬 Regia: Claire Burger
🎞️ Franța, Germania, Belgia | 2024 | 105’

 

Detalii despre filme pe: https://ffe.ro/2025/program-filme/?locatie=boto%C8%99ani

Citeste mai mult

Eveniment

Un ied jucăuș, căzut într-o fântână dezafectată, a fost salvat de pompieri, la Vlăsinești

Publicat

Publicitate

Incidentul a avut loc în această după amiază în localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești. Micul aventurier păștea în curtea unei gospodării al cărei proprietar nu era acasă. Ajuns pe fântână, capacul din lemn a cedat sub greutatea animalului, iar acesta s-a prăbușit în gol aproximativ opt metri. Un vecin, martor la întâmplare, a încercat să îl salveze, dar neavând mijloacele necesare, a apelat la sprijinul salvatorilor botoșăneni.

 

Un echipaj din cadrul Stației Săveni s-a deplasat de urgență la fața locului, iar cu ajutorul kitului de salvare din medii ostile, un pompier a coborât în fântână și a reușit extragerea iedului în siguranță, acesta fiind predat cu bine la suprafață.

Operațiunea a durat aproape jumătate de oră, iar animalul a fost predat proprietarului.

 

Felicitări echipei de intervenție pentru promptitudine, profesionalism și grija față de fiecare viață.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

DNA cere înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul expertului Radu Judele

Publicat

Publicitate

DNA a solicitat înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul expertului Radu Judele, inculpat alături de Dumitru Buzatu într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție.

La termenul care a avut loc luni la Tribunalul Vaslui a fost vizionată o înregistrare de la termenul anterior, în care se vede cum, în fața sălii de judecată, inculpatul Radu Judele s-a apropiat de un martor cu care nu avea voie să comunice și a vorbit cu acesta pentru scurt timp, instanța urmând să se pronunțe marți cu privire la înlocuirea controlului judiciar.

‘Doar am salutat. Nu mi-am imaginat că s-ar putea interpreta. Consider că a fost o întâlnire accidentală în fața sălii de judecată’, a afirmat Radu Judele în fața instanței.

Procurorul DNA a precizat că întâlnirea celor doi a durat aproximativ 30 de secunde, motiv pentru care nu s-ar putea considera că a fost una accidentală. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a invocat faptul că inculpatul a inițiat întâlnirea și că ar fi avut astfel o atitudine sfidătoare față de organele judiciare.

Avocatul Liviu Bran consideră că inculpatul Radu Judele nu a greșit cu nimic salutând martorul din dosar și a subliniat că întâlnirea a avut loc în cadrul procesului, pe holul tribunalului, lucru care nu ar trebui să ridice vreo suspiciune.

‘Nu s-a întâlnit în alt cadru decât cel procesual. (…) Suntem oameni, nu animale, ne salutăm. Cred că încă suntem normali din toate punctele de vedere. A spune că acest om a încălcat o dispoziție printr-un simplu salut este absurd. Are dreptul la viață, la demnitate, nu putem să-i călcăm acest drept’, a afirmat apărătorul lui Judele.

Publicitate

Liviu Bran a solicitat, totodată, ca ședințele următoare din dosar să fie secrete și a invocat presiunea mediatică în acest caz, cererea fiind respinsă de judecător.

La solicitarea unuia dintre avocații lui Dumitru Buzatu, instanța a interzis publicarea de către reprezentanții mass-media a unor informații importante din declarațiile pe care martorii din dosar le dau în fața instanței, invocând faptul că prezentarea unor astfel de date în presă ar putea influența martorii audiați ulterior.

AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la ieșirea din municipiul Botoșani. Un bărbat de 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe DE 58, la ieșirea din municipiul Botoșani. Evenimentul a avut loc în urmă cu puțin timp, după ce autocisterna în care se afla, s-a răsturnat.

La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum și un echipaj SMURD. Până la sosirea forțelor de intervenție, colegul nostru, plt. adj. șef Valentin Obreja, aflat în apropierea accidentului, a acordat primul ajutor medical șoferului. Victima a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending