Connect with us

Eveniment

Scandal și bătaie de la o fată, într-un bar din Botoșani. Șase tineri au fost reținuți

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a șase tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 21 de ani, din comuna Albești și Răuseni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 2022, un tânăr de 21 de ani, din comuna Albești, ar fi pipăit o minoră, fără voia acesteia,  în timp ce se aflau într-un local public din comuna Todireni.

În apărarea victimei au intervenit patru tineri, care o însoțeau, iar în urma unui schimb de replici cu tânărul de 21 de ani, între aceștia a avut loc o altercație, context în care și-au adresat reciproc amenințări cu acte de violență și și-au aplicat lovituri.

Ulterior, pe fondul aceluiași conflict, între tânărul de 21 de ani, însoțit de un altul de 18 ani, ambii din comuna Albești și grupul format din patru tineri, din comuna Răuseni, a avut loc o altercație, în drumul public din fața clubului, din comuna Todireni, împrejurare în care s-au lovit reciproc și au provocat scandal, comportament care a indignat persoanele prezente.

Cei șase tineri implicați în altercație au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și tulburare ordinii și liniștii publice.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Actualitate

S-a atribuit contractul pentru ultimul lot al Autostrăzii A7 Pașcani – Suceava: Umbrărescu va construi încă 29 de kilometri de autostradă

Publicat

Publicitate

Câștigătorul contractului pentru construcția ultimului lot al Autostrăzii Pașcani – Suceava (A7) a fost desemnat oficial astăzi, vineri, 11 aprilie, a anunțat Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, Cristian Pistol.

Antreprenorul român Spedition UMB, deținut de Dorinel Umbrărescu, a obținut contractul în valoare de 2,86 miliarde de lei (fără TVA), suma fiind alocată pentru proiectarea și execuția a 29 de kilometri de autostradă.

Potrivit Ministerului Transporturilor, contractul include o perioadă de 6 luni pentru proiectare, urmată de 24 de luni pentru execuția lucrărilor. Acest nou segment – Lotul 2 – se va întinde între Nodul Rutier Roșcani și estul municipiului Suceava, unde se va conecta cu tronsonul Suceava – Siret.

Pe traseul lotului vor fi realizate 44 de structuri, dintre care două sunt considerate de complexitate tehnică ridicată: un pod cu lungimea de 845,10 metri peste Râul Siret și DJ208C, respectiv un pasaj peste calea ferată CF511, în lungime de 625,10 metri.

După cum a explicat Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, Cristian Pistol, un element cheie al acestui lot îl reprezintă construirea unui nod rutier în zona de est a municipiului Suceava, care va permite conexiunea directă cu Aeroportul Internațional Suceava și cu DN29, printr-un drum de legătură.

În total, pe acest tronson vor fi amenajate trei noduri rutiere: Nodul Roșcani, care va asigura accesul la autostradă, Nodul Dumbrăveni, situat la intersecția cu DJ208B (Verești – Dumbrăveni), și Nodul Aeroport Suceava.

Publicitate

Totodată, contractul mai prevede construirea a două parcări de scurtă durată și două spații de servicii, fiecare dintre acestea fiind echipate cu infrastructura necesară pentru minimum opt stații de încărcare a vehiculelor electrice.

Finanțarea lucrărilor este asigurată prin Programul Transport 2021–2027, iar semnarea contractului se va putea face peste zece zile, în absența eventualelor contestații.

După finalizarea acestui ultim tronson, întreaga autostradă Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de 62 de kilometri, parte integrantă din Autostrada Moldovei (A7), care va lega nordul țării de Capitală, contribuind decisiv la dezvoltarea infrastructurii din regiunea Moldovei.

Citeste mai mult

Eveniment

Salariul mediu net a crescut în februarie. Iată domeniile cu cele mai mari câștiguri

Publicat

Publicitate

Salariul mediu net a ajuns la 5.351 lei în luna februarie 2025, înregistrând o creștere de 23 de lei (+0,4%) comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai mari creșteri salariale au fost consemnate în sectorul fabricării produselor din tutun (+33,9%) și în cel al activităților auxiliare pentru intermedieri financiare, asigurări și fonduri de pensii (+30,2%), scrie alba24.ro.

Câștigul salarial mediu brut a fost 8.932 lei, cu 22 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2025, scrie Agerpres.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activitățile de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (11.619 lei) și în fabricarea produselor din tutun (10.860 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (3.263 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.345 lei).

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 9,7%.

Indicele câștigului salarial real a fost 104,5% în luna februarie 2025 față de luna februarie 2024. Indicele câștigului salarial real a fost 99,5% în luna februarie 2025 față de luna ianuarie 2025. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 249,3%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2025.

„În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației”, precizează INS.

Publicitate

În luna februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, nivelul câștigului salarial mediu net a fost influențat, în aproape egală măsură, atât de creșteri, cât și de scăderi. Astfel, creșterile câștigului salarial mediu net din activitățile sectorului economic au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu sau prime pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum și de realizările de producție ori încasările mai mari (în funcție de contracte/proiecte).

În ce domenii au fost înregistrate cele mai semnificative creșteri
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 33,9% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 30,2% în activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii.

Totodată, au fost creșteri între 6,5% și 12,5% în fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice.

Alte creșteri, între 2,5% și 6%, au fost consemnate în alte activități extractive, cercetare-dezvoltare, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), construcții, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații), silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), transporturi pe apă.

Scăderi ale câștigului salarial
Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna ianuarie 2025 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 12,7% în industria metalurgică, respectiv cu 11,5% în extracția minereurilor metalifere; între 4,5% și 8,5% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, extracția cărbunelui superior și inferior, transporturi aeriene, activități de servicii anexe extracției.

Totodată, au fost consemnate scăderi între 2% și 4% în activități de editare, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activități și servicii de decontaminare), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, activități de spectacole, culturale și recreative, fabricarea echipamentelor electrice, depozitare și activități auxiliare pentru transport, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, transporturi terestre și transporturi prin conducte.

În sectorul bugetar, câștigul salarial mediu net a crescut ușor comparativ cu luna precedentă în administrația publică (+0,8%), în timp ce în sănătate și asistență socială (-1,8%), respectiv în învățământ (-1,1%) a înregistrat ușoare scăderi.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Procesiunea de Florii din Dorohoi, Darabani și Săveni, sub lupa jandarmilor

Publicat

Publicitate

În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, împreună cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter promoțional, cultural-artistic, sportiv și religios cu participare numeroasă, organizate în mai multe localități din județ.
De vineri până duminică , între orele 08.00 – 18.00, jandarmii botoșăneni vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale în Piața Revoluției din municipiul Botoșani, la Târgul Produselor Alimentare Locale, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani.

Sâmbătă și duminică, jandarmii vor fi alături de participanții la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, competiție de cros organizată în pădurea Rediu.

Tot sâmbătă, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare în vederea desfășurării în condiții de siguranță și fair-play a meciului de fotbal din Liga a III-a, disputat de echipele Gloria Ultra – F.C.. Bacău pe Baza Sportivă 1 Mai din municipiul Dorohoi, dar vor avea în atenție și zona din apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Botoșani, cu prilejul desfășurării Etapei Interjudețene a Olimpiadei Naționale Corale, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Nu în ultimul rând, jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor veghea la buna desfășurare, din punct de vedere a ordinii și siguranței publice, a procesiunilor prilejuite de sărbătorirea Floriilor în municipiul Dorohoi, orașul Darabani și orașull Săveni.
Având în vedere că circulația autovehiculelor pe traseele de deplasare a pelerinajelor va fi restricționată progresiv de polițiștii rutieri, recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare și înțelegere față de măsurile luate de autorități pentru siguranța participanților.
De asemenea, recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și să solicite sprijinul autorităților în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală și contravențională.

Precizări privind intervalele orare și traseele pelerinajelor de Florii, în ziua de 12 aprilie:
– În municipiul Dorohoi, între orele 13.00 – 15.00, pe traseul: Catedrala ,,Adormirea Maicii Domnului” – str. A.I. Cuza – Pietonalul Grigore Ghica – Bulevardul Victoriei – Aleea Dumbrava – Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”;
– În orașul Darabani, începând cu ora 17.00, pe traseul: Biserica ,,Sfântul Nicolae” – D.N. 29A până la Monumentul Eroilor de lângă Primăria orașului Darabani – D.N. 29A până la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”;
– În orașul Săveni, între orele 12.30 – 13.30, pe traseul: Biserica ,,Sfântul Gheorghe” – str. Dobrogeanu Gherea – str. Tudor Vladimirescu – str. Independenței – str. A.I. Cuza – Biserica ,,Sfântul Nicolae”.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Faza zonală a competiției de Minihandbal „Campion în Școală”, la Săveni

Publicat

Publicitate

Primăria Orașului Săveni, reprezentată de domnul primar Relu Petru Tîrzioru, alături de Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, vă invită să fiți parte dintr-un eveniment sportiv de anvergură – faza zonală a competiției de Minihandbal „Campion în Școală”.

Evenimentul reunește echipe mixte din județele Botoșani, Vaslui, Neamț, Bacău, Iași și Suceava, într-o competiție care pune în valoare energia, fair-play-ul și pasiunea pentru sport a celor mai talentați elevi din regiune.
Parteneri: Clubul Sportiv Unirea Săveni, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Societatea Cultural Artistică Arlechin Botoșani.

Coordonatori:
Prof. Gabriela Răducanu – Director competiție
Cătălin Vasile Ungureanu – Inspector Școlar.

„Susținem cu toată convingerea educația prin sport și ne bucurăm că orașul Săveni este gazda unui astfel de eveniment regional dedicat celor mai talentați și ambițioși tineri handbaliști. Le dorim tuturor mult succes și îi așteptăm pe toți cei care iubesc sportul să fie alături de noi în tribune.”
— Flavius Alin Damean, Consilier în Cabinetul Primarului Orașului Săveni și CEO al Societății Culturale Artistice Arlechin Botoșani

Intrarea este liberă.

Mai multe detalii: www.saveni7days.ro

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending