Connect with us

Eveniment

Sărbătoarea Botezului Domnului: Efective sporite de jandarmi și pentru păstrarea liniștii la lăcașele de cult de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în cooperare cu efective de poliție și celelalte structuri cu atribuții în domeniu și vor fi alături de botoșănenii care se vor aduna în număr mare la lăcașele de cult pentru sărbătorirea Botezului Domnului, a anunțat astăzi Instituția Prefectului de la Botoșani.

Acest lucru după ce Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani a convocat astăzi o ședință operativă cu șefii structurilor MAI din județ, iar la  întâlnirea de lucru au participat Comisar șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, colonel Decebal Muraru – Inspector Șef al ISU Botoșani și Colonel Cristian Boariu – Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

În cadrul ședinței au fost analizate rezultatele măsurilor dispuse de structurile MAI în județul Botoșani, în minivacanța prilejuită de Revelion și au fost trecute în revistă evenimentele publice cu participare numeroasă organizate în următoarea perioadă.

Pentru ca slujba și ceremonialul religios de sfințire a apei de Bobotează să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică, jandarmii vor fi prezenți sâmbătă în proximitatea a 12 biserici din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, unde vor acționa, în cadrul sistemului integrat, împreună cu efective de poliție și pompieri, pentru prevenirea unor eventuale incidente neplăcute.

De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică la hramul bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoșani, dar vor acorda atenția cuvenită și comunităților care duminică,  7 ianuarie, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi.

În această perioadă, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani continuă acțiunile de control în cluburi, supermagazine, unități de cult, de alimentație publică, de turism și agrement din județ și au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dar și modul de exploatare a mijloacelor de încălzire.

Publicitate

”Vom pune un accent crescut pe activitățile de îndrumare și informare preventivă. Totodată le solicit agenților economici să fie mai responsabili, să intre în legalitate și să îndeplinească cerințele de funcționare care stau la baza emiterii autorizațiilor de securitate la incendiu. Acționăm în conformitate cu legislația în vigoare. În structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne sunt profesioniști care cunosc foarte bine legislația în domeniu. Scopul acestor acțiuni de îndrumare și verificare este acela de a preveni incidentele nedorite, iar deficiențele constatate să fie cât mai repede remediate. Facem toate aceste lucruri pentru siguranța cetățenilor”, a transmis prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un erou al badmintonului din Botoșani a plecat dintre noi: Rămas bun, „Profu” Daniel Hrițcu

Publicat

Publicitate

Badmintonul din Botoșani și din întreaga țară își ia astăzi rămas bun de la cel mai mare antrenor pe care aceste meleaguri l-au dat vreodată. Daniel Hrițcu, un Maestru Emerit al Sportului, a lăsat o moștenire de neprețuit în lumea sportului, fiind un mentor deosebit pentru zeci de generații de copii.

Timp de aproape trei decenii, Daniel Hrițcu a fost sufletul secției de badminton a Clubului Sportiv Botoșani. Prin mâinile sale au trecut sute de sportivi care au obținut rezultate excepționale atât pe plan național, cât și internațional.

„Profu”, așa cum era cunoscut și respectat de toți cei care l-au avut ca antrenor, a reușit să modeleze și să șlefuiască talente care au dus numele Botoșaniului și al României pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor.

Fost handbalist, Daniel Hrițcu a ales să își dedice viața badmintonului după încheierea carierei sportive. Chiar dacă drumul său s-a schimbat, pasiunea și devotamentul față de sport au rămas aceleași. A „dat ora exactă” în nenumărate rânduri, prin rezultatele extraordinare obținute de sportivii pe care i-a îndrumat.

„Astăzi, când veștile triste ne aduc în față dispariția sa, întreaga comunitate de badminton din Botoșani și din România este în doliu. Rămas bun, „Profu”! Moștenirea ta va trăi mereu în fiecare sportiv care a avut privilegiul de a te cunoaște și de a învăța de la tine”, au transmis cei care l-au cunoscut și l-au prețuit ăe marele antrenor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 23 februarie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 23 februarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 23 februarie 2025:

Loto 6/49: 23, 43, 21, 32, 1, 49

Loto 5/40: 19, 18, 31, 16, 1, 17

Joker: 42, 14, 6, 44, 40 +9

Noroc: 5 1 9 6 5 0 3

Publicitate

Noroc Plus: 1 2 5 6 6 8

Super Noroc: 1 0 9 8 2 6

Citeste mai mult

Eveniment

Dacă plecați la drum: Transport agabaritic de 788 de tone pe șoselele din România. Este cel mai mare care a traversat țara

Publicat

Publicitate

Transport agabaritic RECORD pentru centrala de la Mintia, adus duminică pe șoselele din România. Ministrul Energiei a declarat că la Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE, relatează alba24.ro.

În aceste zile, la Mintia este adusă o turbină de mari dimensiuni, cu un convoi agabaritic record pentru România.

Centrala ar urma să fie pusă în funcţiune în totalitate în anul 2026.

Imagini cu transportul turbinei de mari dimensiuni, au fost postate duminică de DRPD Timișoara.

Potrivit reprezentanților DRDP Timișoara, duminică dimineață, la ora 9, de la Nădlac DN 7, a pornit cel mai mare transport agabaritic care parcurge vestul țării, un transport lung cât un teren de fotbal.

Publicitate

Utilajul are o greutate de 788 de tone și convoiul care îl transportă are o lungime de 120 de metri.

Destinația finală a acestuia este Termocentrala Mintia.

Citeste mai mult

Eveniment

Liga Profesionistă de Fotbal a modificat ora la care se joacă sâmbătă Universitatea Cluj – FC Botoşani în etapa a 29-a

Publicat

Publicitate

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi că vor avea loc trei modificări în programul etapei a 29-a din Superliga, respectiv la orele de disputare ale meciurile de sâmbătă şi a primului programat duminică, relatează mediafax.ro.

Potrivit sursei citate, programul modificat este următorul:

Vineri, 28 februarie

Ora 17.00 Unirea Slobozia – Oţelul Galaţi

Ora 20.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj

Sâmbătă, 1 martie

Publicitate

Ora 16.00 Universitatea Cluj – FC Botoşani

Ora 19.00 Universitatea Craiova – Farul Constanţa

Duminică, 2 martie

Ora 15.00 Politehnica Iaşi – Petrolul Ploieşti

Ora 20.00 FC Rapid 1923 – FCSB

Luni, 3 martie

Ora 17.00 Gloria Buzău – UTA Arad

Ora 20.00 Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending