Connect with us

Eveniment

Șapte militari americani de la Baza Deveselu, implicați într-un accident rutier. Maşina în care se aflau s-a răsturnat

Publicat

Publicitate

Șapte militari americani au fost implicați, miercuri seara, într-un accident rutier produs pe un drum din județul Olt. Maşina cu 8+1 locuri în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, după ce şoferul a pierdut controlul volanului.

Accidentul a avut loc pe șoseaua de centură a municipiului Caracal. Cinci dintre militari au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.

„La data de 29 noiembrie 2023, în jurul orei 18,10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția VO 6 G cu Drumul Comunal 147, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism de 8+1 locuri, în care se aflau șapte persoane, la intersecția VO 6 G cu Drumul Comunal 147, din municipiul Caracal, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Cinci dintre pasageri au fost răniți în accident, fiind transportați la Spitalul Municipal Caracal. Starea acestora nu ar fi una gravă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, urmând a fi înaintate unității de parchet competentă cu soluționarea cauzei”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CFR Călători avertizează asupra subfinanțării din 2025, care riscă să afecteze transportul public

Publicat

Publicitate

CFR Călători reclamă subcompensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători.

‘Situația prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autoritățile în domeniu reprezintă o radiografie a situației financiare existente în acest moment prezentând, în același timp, provocările reale cu care se confruntă compania’, se arată într-o postare pe site-ul societății feroviare.

CFR Călători intenționează, de asemenea, prin prezentarea acestei situații, a coopta toate autoritățile cu implicații în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul subcompensării serviciului public.

‘Astfel, acordarea unei compensații pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decat o provocare și ar putea conduce în final la apariția unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentuată aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat și adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative’, se scrie în comunicatul societății.

CFR Călători susține că modificările legislative în zona facilităților de transport acordate în învățământul superior au condus la reducerea veniturilor obținute din facilitățile de călătorie acordate acestei categorii sociale.

În concluzie, arată CFR Călători, este imperativ necesar ca valoarea compensației totale anuale cât și a compensației unitare aferente serviciului public în anul 2025 sa nu aibă valori sub nivelul anului 2024.

Publicitate

‘Avem convingerea că se vor găsi, in cel mai scurt timp posibil, căile de depășire a acestei situații astfel încât serviciul public să cunoască o îmbunătățire vizibilă și nicidecum o înrăutățire, cu atât mai mult cu cât in exploatarea comercială se regăsesc deja primele unitățile de material rulant modernizate/achiziționate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență’, se precizează în punctul de vedere al CFR Călători.

Guvernul a aprobat, pe 22 mai, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători ‘C.F.R. Călători’ – S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

În bugetul de venituri și cheltuieli pe 2025 al CFR Călători sunt prevăzute investiții de peste 790 milioane lei, în creștere cu circa 52% față de cele preliminate la sfârșitul anului 2024. ‘Societatea estimează venituri totale în valoare de peste 3,7 miliarde lei și cheltuieli totale în valoare de peste 3,6 miliarde lei, iar rezultatul brut programat pentru anul 2025 în valoare de 15 milioane lei’, preciza atunci Guvernul.

AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Absolvenții din 2025 interesați de piața muncii pot beneficia de primă de inserție sau indemnizație de șomaj. Iată cum

Publicat

Publicitate

Absolvenții din 2025 pot opta pentru primă de inserție sau indemnizație de șomaj. Află cum poți beneficia de aceste drepturi. Prima de inserție este prevăzută de art.731  din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, scrie alba24.ro.

În temeiul art.731 din lege, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare la data încadrării.

În 2025 ajunge la 1.980 de lei.

  • Important: de stimulent de inserție pot beneficia mai multe categorii. Detalii AICI.

Prima de inserţie se acordă în două tranşe, astfel:

a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;

b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare

Publicitate

Prima de inserţie se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– La data absolvirii studiilor absolventul nu are raport de muncă sau de serviciu

– Absolventul este înregistrat în evidenţele agenţiei în termen de 60 zile de la absolvire

– Încadrarea în muncă a absolventului este în termen de 60 zile de la data absolvirii, ulterior înregistrării la agenţie

– Nu a mai fost angajat după data absolvirii studiilor la un alt angajator

– Angajarea este cu normă întreagă, conform prevederilor legale şi pe o perioadă mai mare de 12 luni

– Absolventul se încadrează la angajator cu care nu a fost în raport de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani

– Absolventul se încadrează  la angajatori care nu au obligaţia, potrivit legii, de a-l angaja.

Primă de inserție sau indemnizație de șomaj pentru absolvenții din 2025

Absolvenții pot opta pentru șomaj. ANOFM anunță că absolvenții instituțiilor de învățământ beneficiază de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

b) sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

Pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, absolvenții prevăzuți la lit.a) trebuie să se înregistreze, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, în evidențele AJOFM sau a unui furnizor acreditat, pentru căutarea unui loc de muncă.

â

Actele necesare înregistrării în evidenţele AJOFM:

  • actul de identitate
  • actele de studii și de calificare în original
  • curriculum vitae, întocmit conform modelului comun aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae
  • declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 11 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu nr. 286/17.02.2020 privind modificarea şi completarea Procedurii de primire şi de soluţionare a cererilor de loc de muncă sau indemnizaţie de şomaj, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 85/2002.
     

Citeste mai mult

Eveniment

Eliminarea pensiilor speciale pentru corupți: Propunere legislativă pentru stoparea privilegiilor acordate condamnaților

Publicat

Publicitate

USR propune eliminarea pensiilor speciale pentru corupți: Proiect de lege în Parlament pentru tăierea privilegiilor condamnaților definitiv. Un deputat USR a depus în Parlament un nou proiect legislativ care urmărește eliminarea pensiilor speciale pentru persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție, scrie scrie alba24.ro.

Inițiativa este descrisă ca un gest de „bun-simț și justiție publică”, menit să restabilească încrederea în instituțiile statului.

Ce prevede propunerea legislativă
Potrivit proiectului de lege:

Orice persoană condamnată definitiv pentru fapte de corupție își va pierde automat dreptul la pensia specială.
Decizia de pierdere a pensiei va fi menționată expres de judecător în sentința definitivă.
Dacă sentința este anulată ulterior, persoana va fi repusă automat în drepturi.
Guvernul va transmite anual Parlamentului un raport privind toate sentințele definitive care au dus la pierderea pensiilor speciale.

Măsura nu se aplică retroactiv, respectând astfel principiile constituționale și jurisprudența Curții Constituționale a României, care a interzis tăierea retroactivă a pensiilor speciale.

Toate categoriile vizate, inclusiv magistrații

Publicitate

Inițiativa se deosebește de alte proiecte similare prin aria largă de aplicare:

Se aplică tuturor beneficiarilor de pensii speciale: parlamentari, magistrați, militari, polițiști, diplomați, foști angajați SRI etc.

Vizează atât faptele de corupție din Codul Penal, cât și cele din legi speciale precum Legea 78/2000.

„Scopul acestui demers este de a transmite un semnal clar că privilegiile speciale nu pot fi păstrate de cei care au trădat încrederea statului și a societății”, a declarat inițiatorul proiectului de lege, deputatul Ștefan Tanasă.

Pușcăriași cu pensii speciale

Tema pensiei speciale pentru condamnații penal este una sensibilă și de mare interes public. În trecut, mai multe persoane aflate în închisoare pentru corupție au continuat să beneficieze de pensii de serviciu, unele chiar de peste 10.000 lei lunar.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Municipiul Dorohoi rămâne în continuare fără apă. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani revine cu informații suplimentare privind sistarea furnizării apei potabile și informează consumatorii că, din cauza imposibilității de a asigura un debit suficient pentru alimentarea întregului sistem, va fi necesară întreruperea furnizării apei potabile începând din seara de 14 iunie 2025 și în municipiul Dorohoi, pentru o perioadă estimată de 24 ore.

Această măsură este necesară pentru refacerea stocurilor din rezervoarele de înmagazinare și stabilizarea presiunii în sistemul de alimentare. Inițial s-a încercat menținerea alimentării municipiului Dorohoi, însă consumul ridicat și rezervele insuficiente au impus extinderea întreruperii.

Estimăm că, după cele 24 de ore necesare refacerii stocurilor și echilibrării sistemului, vom putea relua alimentarea cu apă în condiții optime de siguranță pentru întreaga zonă supusă restricțiilor.

Rămân afectate în continuare localitățile: Dealu Mare, Broscăuți, Corlăteni, Șendriceni, cărora li se adaugă temporar și municipiul Dorohoi.

„Ne cerem scuze pentru diconfortul creat și mulțumim pentru răbdare și înțelegere”, a transmis conducerea operatorului de apă botoșănean.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending