Connect with us

Eveniment

Săptămâna prevenirii criminalităţii: Astăzi despre siguranța în mediul online, lecție predată elevilor Colegiului „A.T Laurian ”

Publicat

Publicitate

A patra zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii 2022 a fost dedicată siguranței în mediul online, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a criminalității fiind alături de elevii Colegiului Naţional AT Laurian Botoșani , în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare.

Provocările mediului virtual au reprezentat subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei,evitarea răspunderii la mesaje de tip phishimg, a întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Activitatea a fost derulată în parteneriat cu reprezentanţi ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, adolescenților fiindu-le prezentate câteva metode de victimizare în cazul traficului de persoane: recrutarea în mediul online și metoda ”loverboy” .

RECOMANDĂRI PENTRU COPII
 Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
 Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
 Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;
 Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!
 Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
 Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată în Parlament: Aluzii la caviar, șampanie, bere la PET și cartofi

Publicat

Publicitate

Parlamentarii AUR vor prezenta joi, 10 iulie, de la ora 10:00, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Documentul este susținut de așa-numitul pol suveranist din Parlament, format din AUR, SOS, POT și mai mulți parlamentari neafiliați, proveniți din foste partide suveraniste, scrie alba24.ro.

Moțiunea este intitulată: ”Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”

Opoziția a inițiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.

Pentru a fi finalizată această procedură, sesiunea extraordinară a Parlamentului s-a prelungit până pe 14 iulie, dată la care va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură, semnată de parlamentari AUR, S.O.S. România, POT și neafiliați.

 

Semnatarii moțiunii de cenzură susțin că Guvernul ‘a uzurpat puterea legitimă și a batjocorit voința de reprezentare a poporului român’ și, ca urmare, ‘trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos și toxic’.

Publicitate

Comparație între bere la PET și șampanie scumpă

‘Imaginați-vă următoarea scenă: la un separeu mare, într-un restaurant de lux, clienții beau și mănâncă, șampanie scumpă, vită Wagyu, caviar și fumează trabucuri cubaneze. Afară, pe terasă, un alt grup mănâncă cartofi prăjiți și beau bere la PET. La final, după o petrecere lungă, vine nota de plată, la separeu.

E uriașă. Mesenii simandicoși se uită lung la notă și îi spun chelnerului, fără să clipească, să o trimită la masa de pe terasă, să o plătească cei de acolo… Asta a fost condiția României în ultimii ani! Și nouă, românilor de pe terasă, ne-a fost trimisă nota de plată uriașă consumată de guvernanții din separeu’, se arată în textul moțiunii.

Moțiunea trece în revistă, începând cu 2019 până în prezent, măsurile luate de Guvernele aflate la Palatul Victoria.

‘Guvernanții (…) tocmai ne-au servit un nou pachet de creșteri fiscale. Totul pentru un singur scop sacru, să-și păstreze neatins dezmățul cheltuielilor pe care ei înșiși le fac cu banii noștri! Nu puteți voi plăti cât putem noi cheltui. Aceasta este deviza așa-ziselor reforme ale statului’, afirmă inițiatorii moțiunii.

Conform acestora, ‘dacă proasta guvernare ar fi fost sport olimpic, actualii guvernanți ar fi ocupat în totalitate podiumul rușinii’, iar ‘olimpicii la proba de proastă guvernare’ vin să ceară românilor să plătească ‘incompetența, excesele de risipă’ ale guvernărilor Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu.

Guvernul comaparat cu piromani

‘Piromanii care au dat foc țării vin să ne ceară acum și bani pentru extinctor. Haideți să luăm pe rând măsurile cinice pe care le impune Executivul condus de Ilie Bolojan prin actualul proiect al Legii austerității – o creație apărută din neant, fără vreo minimă transparență, fără consultare reală, fără vreo urmă de rușine sau de remușcare. Guvernul ne-a pregătit un adevărat șoc economic, impus peste noapte, în mijlocul verii, ignorând orice aparență de predictibilitate, se mai susține în moțiune.

Executivul a avizat vinerea trecută primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, iar luni și-a asumat răspunderea în Parlament pe acest proiect. Cele mai importante măsuri prevăzute în acest pachet sunt impunerea a două cote de TVA de 11 și 21%, majorarea accizelor pentru alcool, carburanți și țigări, precum și introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Deficitul comercial a crescut cu 16,4% în primele cinci luni (statistică)

Publicat

Publicitate

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele cinci luni din acest an a crescut cu 16,4% față de perioada similară a anului trecut și a ajuns la 14,32 miliarde de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate joi.

În perioada ianuarie – mai 2025, exporturile FOB au însumat 39,47 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 53,79 miliarde euro.

Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47% la export și 35,7% la import) și alte produse manufacturate (27,8% la export și 28,1% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 28,22 miliarde euro la expedieri și de 38,79 miliarde euro la introduceri, reprezentând 71,5% din total exporturi și 72,1% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada ianuarie – mai 2025 a fost de 11,26 miliarde euro la exporturi și de 15 miliarde euro la importuri, reprezentând 28,5% din total exporturi și 27,9% din total importuri.

În luna mai 2025, exporturile FOB au însumat 8 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,73 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,73 miliarde de euro.

Publicitate

Față de luna mai 2024, exporturile din luna mai 2025 au crescut cu 10,6%, iar importurile au crescut cu 5%.

Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional. AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025 au fost publicate. Niciun candidat nu a obținut media generală 10

Publicat

Publicitate

Notele finale, după soluționarea contestațiilor, sunt disponibile pe site-ul oficial evaluare.edu.ro.

În județul Botoșani, procentul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 este de 75,42%, în ușoară creștere față de rezultatele inițiale (75,4%). Niciun candidat nu a obținut media generală 10.

Rezultatele pe discipline:

  • Limba și literatura română: 2776 de elevi (82,47%) au obținut note ≥ 5; doi dintre ei au primit nota 10.

  • Matematică: 2255 de elevi (67,05%) au luat note ≥ 5; nouă elevi au obținut nota maximă.

După afișarea rezultatelor inițiale, în județul Botoșani au fost depuse 252 de contestații: 143 la Limba română și 109 la Matematică. Comparativ, anul trecut au fost înregistrate 457 de contestații.

Publicitate

În perioada 3–5 iulie 2025, 482 de lucrări au fost vizualizate de candidați: 262 la Limba română și 220 la Matematică.


Admiterea la liceu 2025
Evaluarea Națională reprezintă forma de evaluare externă a competențelor dobândite în învățământul gimnazial. Media de admitere în clasa a IX-a este media aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele susținute.

Calendarul admiterii:

  • 10 iulie: Afișarea ierarhiei județene a mediilor pe site-ul admitere.edu.ro.

  • 14–21 iulie: Completarea fișelor de înscriere de către absolvenți și părinți, în prezența diriginților. În aceeași perioadă, elevii care optează pentru un alt județ trebuie să completeze și să transmită fișele conform procedurilor stabilite de Comisia Națională de Admitere.

  • 23 iulie: Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, dar și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la începerea anului școlar 2025–2026.

  • 24–29 iulie: Depunerea dosarelor de înscriere la liceele în care elevii au fost repartizați.

  • 30 iulie și 1 august: Soluționarea situațiilor speciale la nivelul comisiilor județene/comisiei municipiului București.

  • 1–19 august: A doua etapă a admiterii, pentru candidații nerepartizați din seria curentă și din seriile anterioare eligibile.


„Afișarea notelor finale reprezintă un moment important pentru fiecare absolvent de gimnaziu. În baza acestor rezultate, urmează înscrierea la liceu, în funcție de opțiunile fiecărui candidat. Le urez tuturor mult succes la admitere!
Mulțumesc colegilor implicați în comisiile de examen și evaluare pentru efortul și profesionalismul dovedit.”
Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general al IȘJ Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție, șoferi! O porțiune de stradă din municipiul Botoșani va fi închisă circulației rutiere

Publicat

Publicitate

O porțiune de stradă din municipiul Botoșani va fi închisă circulației rutiere.
Tronsonul de pe strada Petru Rareș, cuprins între intersecțiile cu Calea Națională și strada Pod de Piatră, va fi restricționat traficului auto după ce o porțiune de asfalt s-a degradat din cauza neîntreținerii corespunzătoare a rețelei de apă.
În urmă cu 10 zile, Primăria Municipiului Botoșani a semnalat operatorului Nova Apaserv o avarie produsă în zona fostei Goldana, însă nu au avut loc intervențiile necesare, operatorul motivând că în zona indicată nu ar fi rețea de apă.
Pe fondul precipitațiilor abundente de astăzi dar și din lipsa intervențiilor operatorului Nova Apaserv, avaria s-a degradat și s-a surpat o porțiune de asfalt iar circulația rutieră nu se mai poate desfășura în condiții de siguranță. „Împreună cu colegii de la Poliția Locală și Serviciul Rutier, am luat decizia de a închide această porțiune de drum până la remedierea situației”, a precizat viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu.
Adresăm un apel conducătorilor auto să utilizeze rute alternative pe perioada lucrărilor de reabilitare a zonei menționate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending