Connect with us

Eveniment

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ: Semnificațiile fiecărei zile până la Duminica Tomii

Publicat

Publicitate

Săptămâna Luminată începe după ziua de Paște și Învierea Domnului și se termină cu Duminica Tomii. Fiecare dintre aceste zile are semnificații aparte pentru credincioși.

În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită (în grecește Diakaimsimos) pentru că întreaga creație este reînnoită prin Domnul Iisus Hristos.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile la Pogorârea Duhului Sfânt. Această sărbătorire include și obiceiul creștinilor de a se saluta cu cuvintele-mărturisire ”Hristos a înviat”, urmată de răspunsul ”Adevărat a înviat”.

Se spune că în a doua zi de Paşti se vor deschide portile iertării și ale raiului. Astfel, cei care mor în cea de-a doua zi de Paşte nu mai trec prin Judecata de Apoi.

În biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii.

Săptămâna Luminată

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazmă şi să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasca pentru vestirea Învierii.

Publicitate

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Săptămâna Luminată 25-30 aprilie – Program liturgic – Catedrala Încoronării Alba Iulia

Luni, 25 aprilie   SFINTELE PAŞTI (ZIUA A II-A) – Sf. Mare Mc. Gheorghe

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (predică Pr. Silviu Florea)
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Marţi, 26 aprilie – SFINTELE PAŞTI (ZIUA A III-A)

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (predică Pr. Lucian Colda)
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Miercuri, 27 aprilie – Sf. Sfințit Mc. Simeon (harți)

  • ora 7.00-8.00 – Utrenia
  • ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Joi, 28 aprilie – Sf. Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia

  • ora 7.00-8.00 – Utrenia
  • ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie

Vineri, 29 aprilie – IZVORUL TĂMĂDUIRII (harți)

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (predică Pr. Oliviu Botoi)
  • ora 12.00-12.30 – Sfinţirea apei (Aghiasma mică)
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Sâmbătă, 30 aprilie – Sf. Apostol Iacov al lui Zevedeu

  • ora 7.00-8.00 – Utrenia
  • ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un tânăr de 21 de ani a vrut să înșele vigilența vameșilor din Punctul de Frontieră Rădăuți-Prut

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

 

În data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 09.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut– ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, având imprimate datele și fotografia sa. Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control este un permis fals, care nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic.

Tânărul a declarat polițiștilor de frontieră că nu ştia că documentul este fals, fiind convins că este autentic.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 32 de ani din Ungureni a fost salvat de la moarte de polițiștii care au intervenit în forța

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au fost apelați prin apel 112, de către un tânăr, de 32 de ani, din comuna Ungureni, care le-a spus că intenționează șă-și ia viața.

Polițiștii s-au deplasat la locuința apelantului, unde au identificat-o pe mama sa, tânărul aflându-se într-o cameră ce era asigurată pe interior. Acesta a refuzat accesul în camera a forțelor de ordine.

Polițiștii au încercat să discute cu tânărul, însă acesta era într-o stare de agitație, iar la un moment dat, din cauză că s-au auzit zgomote din camera în care se afla, au forțat ușa de acces și l-au găsit în timp ce încerca să-și ia viața.

Forțele de ordine l-au eliberat din ștreangul pe care și-l improvizase și i-au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajului medical. În acest moment, tânărul este în afara oricărui pericol și primește ajutor de specialitate.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Daruri de la pompieri pentru mai mulți bunici din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Sărbătorile de Iarnă se apropie, dar pentru mulți părinți și bunici care locuiesc singuri nu mai au farmec. Fără colindători, fără brad împodobit, masă bogată și oameni dragi alături, doar amintirea Crăciunurilor de altădată, când casa era plină de râsete și lumină, mai încălzesc atmosfera. Deși nu rostesc cu glas tare, toți visează la o vorbă bună sau un gest de omenie care să le aducă aminte nu sunt uitați.

Casele unor bunici din municipiul Dorohoi au prins, astăzi viață. Îmbrăcați în uniforme, care simbolizează nu doar siguranța, ci și speranța, pompierii de la Detașamentul Dorohoi, le-au trecut pragul. Alimentele dăruite au însemnat pentru bătrâni mai mult decât hrană.

„Pentru un om bătrân ca mine, cel mai mare dar nu sunt doar alimentele, ci faptul că cineva și-a amintit de mine. Nu mai sunt singur”, a spus unul dintre bătrânii vizitați.

Pompierii din Dorohoi au adus un strop de bucurie și în casele a două mame care își cresc singure patru, respectiv trei copii.

Aceste povești sunt doar câteva din multele misiuni frumoase realizate de pompieri care, dincolo de intervențiile lor obișnuite, aleg să aducă lumină și căldură în casele celor care au cel mai mult nevoie. Gesturile lor arată că înseamnă mai mult decât cadouri materiale – ele înseamnă umanitate, bunătate și grijă față de cei mai vulnerabili membri ai comunității.

Pompierii nu sunt doar salvatori în situații de urgență; ei sunt, mai presus de toate, oameni cu suflet mare, care, chiar și în cele mai grele momente, găsesc timp să dăruiască speranță.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Corul VOIEVODUL din Parohia Cătămărăști Deal a câștigat Trofeul Festivalului Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”, de la Coșula

Publicat

Publicitate

După o absență de un an, Festivalul Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”, a readus emoția și vibrația bucuriei nașterii Mântuitorului printr-un buchet de colinde tradiționale și religioase oferite de toți cei prezenți pe scena Centrului Cultural din Coșula.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, a căutat toate soluțiile posibile desfășurării acestui festival și printr-o mână de oameni dedicați a reușit să renască și să ducă această tradiție mai departe.

Momente de înălțare spirituală, de rugăciune cântată  au transformat scena în fereastră către trecut, readucându-se în atenție colinde vechi, costume tradiționale autentice, ceea ce ne confirmă conservarea și promovarea valorilor artistice spirituale ale strămoșilor noștri.

Totodată  s-a oferit concurenților și oportunitatea de a interpreta noi creații, ceea ce dă posibilitatea ca tradiția să fie adaptată la vremurile noastre însă fără a-i știrbi autenticitatea.

Centrul Cultural Coșula reprezentat prin domnul Nicolae Șchiopu a fost mai mult decât o gazdă primitoare. Ne-au oferit o parte din sufletele lor generoase creând dintr-o sală de spectacol un cămin cald, un cadru de poveste în care Maica Domnului a putut să renască pe Fiul ei.

O misiune dificilă a avut juriul care a evaluat prestațiile concurenților. Ei au urmărit atât autenticitatea colindelor, căt și calitățile intepretative, corectitudinea lingvistică, dificultatea repertoriului, etc.

Publicitate

Toți participanții au fost felicitați pentru pregătirea temeinică și pentru grija deosebită pe care coordonatorii o implementează copiilor, tinerilor și chiar adulților de a aduce colindul ca pios omagiu celei ce ne-a adus mântuirea prin nașterea Pruncului Iisus.

Trofeul festivalului a fost câștigat de un cor pe 3-4 voci condus de Pr. Emanoil Vasile Crețu din Cătămărăști-Deal. Președinta juriului lect. univ. dr. Gabriela Pepelea a ținut să aprecieze acuratețea, omogenitatea și nuanțele date de corul „Voievodul”  și a evidențiat profesionalismul părintelui în arta dirijatului.

Premiul I  – Grupul  „Sf. Ierarh Nicolae”, Botoșani, coordonator – Gabriel Azamfirei

Premiul I  – Grupul „Flori de mai”, Todirești Iași, coordonator –  Oana Gabriela Damaschin

Premiul al II – lea – Ansamblul folcloric „Brăduleț” , Dorohoi, coordonator – Lavinia Strugariu

Premiul al II – lea – Grupul „Cetinioară din Scobinți” , Scobinți, Iași, coordonator – Mariana Moruzi

Premiul al III – lea – Grupul „Voces Angelicae” Săveni, Botoșani – dirijor Maria Macuc

Premiul a III – lea Corul cadrelor didactice al Liceului Tehnologic „Ștefan cel mare și sfânt”, Vorona, Botoșani, dirijor – Andreea Amaricăi

Premiul special – Grupul de copii al Șc. primare Mănăstireni, Botoșani, coordonator –  Gabriela Zăiceanu

Premiul special – „Pescărușii Suliței”, Sulița, Botoșani, coordonator – Adrian Ursache

După înmânarea premiilor s-a servit masa la Mănăstirea Coșula unde Părintele Stareț, Calinic Chirvase, ne-a pregătit o agapă pentru cei aproximativ 200 de participanți, ne-a ghidat în muzeul care găzduiește o parte din tezaurul care s-a păstrat de pe timpul domnitorului Ștefan cel Mare, cel care a și construit Mănăstirea.

Cu sufletul înduhovnicit, cu bucurie și cu recunoștință s-a încheiat cea de-a XII – a ediție a Festivalului Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!” 2024.

(Comunicat de presă)

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending