Connect with us

Actualitate

Sancțiuni aspre pentru drifturi. Alte reglementări noi cu privire la circulația pe drumurile publice

Publicat

Publicitate

La data de 31 ianuarie a.c. au intrat în vigoare o parte dintre noile reglementări privind circulația pe drumurile publice, scopul acestora fiind reducerea evenimentelor rutiere, prin înăsprirea pedepselor și majorarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce pentru anumite categorii de fapte.

 Astfel, ca element de noutate, au fost introduse sancțiuni mai aspre pentru derapajele controlate (drifturi), acestea fiind definite în textul de lege ca fiind comportamente agresive în trafic și constau în :

-întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;

-pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;

-realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia.

Sancţiunea pentru adoptarea acestui comportament este amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;

Publicitate

Precizăm faptul că reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule se aplică doar în cazul în care au fost săvârșite contravenții,( cu excepția celor privind consumul de alcoool, nerespectarea regulilor  la trecerea la nivel cu calea ferata, circulația nejustificată  a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor),  nu și în cazul în care conducătorul auto estre cercetat ca urmare a unui accident de circulatie, iar evenimentul  rutier s-a produs din cauza încălcării unei reguli de circulatie pentru care legea prevede si suspendarea dreptului de a conduce.

De asemenea, nu se aplică reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce  în cazul infracțiunilor în care s-a dispus o măsura de clasare, renunțare la urmărirea penală, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei.

Precizăm faptul că testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce,  se poate susține, în municipiul Botoșani, două zile pe săptămână, respectiv Marți la ora 14:00 și Vineri la ora 10, la școala de șoferi, care are sediul pe strada Octav Onicescu.

 

De asemenea, dintre modificările noi, amintim :

– majorarea sancţiunii contravenţionale complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile, la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;

– trecerea într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

– se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

 

 

 

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Gmail în alertă: Contul dvs. ar putea fi în pericol. Cum poți verifica și securiza. Zeci de milioane de parole au fost expuse

Publicat

Publicitate

Zeci de milioane de conturi Gmail ar putea fi vulnerabile, după ce o bază uriașă de date cu parole furate a ajuns în spațiul public. Experții în securitate cibernetică avertizează că aproximativ 48 de milioane de utilizatori Gmail se numără printre potențialele victime, în contextul în care atacurile informatice vizează tot mai des platformele cu cei mai mulți utilizatori la nivel global, scrie alba24.ro.

Una dintre aplicațiile utilizate zilnic de milioane de utilizatori din întreaga lume este Gmail. Acest serviciu s-a poziționat ca platforma de e-mail preferată a majorității utilizatorilor care folosesc Google ca motor de căutare pe internet.

Trebuie să fim conștienți că infractorii cibernetici nu își aleg victimele la întâmplare, ci în funcție de oportunitate, scrie El Economista.

Cu alte cuvinte, atacatorii se vor îndrepta întotdeauna către locurile în care există mai mulți utilizatori. Vor merge către mai mulți bani în circulație și mai multe posibilități de a încasa bani. În cazul Gmail există peste 2,5 miliarde de utilizatori care sunt potențiale victime.

Nu este vorba de un atac nou. Însă recent a fost detectată publicarea unei baze de date care conținea peste 149 de milioane de nume de utilizator și parole unice ale persoanelor din întreaga lume. Reprezintă un total de 96 GB de date de autentificare neprelucrate.

Printre acestea se remarcă datele de acces ale aproximativ 48 de milioane de conturi Gmail. Potrivit experților, „aceste date reprezintă o colecție de înregistrări infostealer. Sunt date de autentificare colectate de pe dispozitive personale de către malware terță parte, care au fost adăugate de-a lungul timpului”.

Publicitate

Cum să ne protejăm împotriva acestei amenințări:

  • Schimbați-vă parola de acces.
  • Activați verificarea în doi pași (2FA): utilizați Google Authenticator sau Passkeys.

Cum verifici dacă contul tău gmail este afectat

Închideți sesiunile active: în setările de securitate Google, verificați lista „Dispozitivele dvs.” și deconectați-vă de pe orice dispozitiv pe care nu îl recunoașteți sau pe care nu îl mai utilizați.

Verificarea de securitate Google: accesați myaccount.google.com/security-checkup. Google vă va marca cu roșu dacă detectează că parola dvs. actuală a fost filtrată într-o bază de date publică.

Citeste mai mult

Eveniment

O zonă din Dorohoi a rămas fără apă. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că în data de 27 ianuarie 2026 se vor executa lucrări de remediere a unei avarii survenite la rețeaua de alimentare cu apă, situată pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Dorohoi.

Pe durata acestor intervenții, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pentru în intervalul orar 09:00-14:00, pentru utilizatorii ce locuiesc pe străzile: Alexandru Ioan Cuza, Grigore Ghica, Poștei, cât și pe străzile adiacente.

Pentru a evita disconfortul generat de lipsa apei, recomandăm consumatorilor afectați

să își asigure rezerve minime de apă pentru uz casnic pe durata întreruperii.

Citeste mai mult

Administratie

Gaz pentru comuna Roma și investiții majore: Contracte de 9,5 milioane lei semnat de Cosmin Cîșlariu la Ministerul Dezvoltării

Publicat

Publicitate

Comuna Roma intră într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce primarul Cosmin Cîșlariu a semnat, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Proiectul, în valoare de 9,5 milioane de lei, este finanțat prin Programul Național Anghel Saligny și este considerat unul dintre cele mai importante demersuri de modernizare pentru comunitatea locală.

Introducerea gazelor naturale în Roma răspunde unei nevoi reale a locuitorilor și va aduce un plus semnificativ de confort, dar și de atractivitate pentru comună, în perspectiva următorilor ani. Rețeaua de gaze este văzută de administrația locală ca un pas esențial pentru creșterea calității vieții și pentru stimularea investițiilor.

Tot în cursul aceleiași zile, primarul Cosmin Cîșlariu a depus cererea de finanțare pentru reabilitarea Bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Roma, un proiect estimat la aproximativ 4 milioane de lei. Investiția vizează protejarea patrimoniului local și consolidarea rolului social și comunitar al lăcașului de cult.

În paralel, la nivelul Ministerului Dezvoltării au continuat discuțiile tehnice privind construirea unei noi grădinițe în localitatea Teioasa. Proiectul, evaluat la peste 2,5 milioane de lei, are ca obiectiv crearea unor condiții moderne și sigure pentru copiii din comună.

Edilul a subliniat că Ministerul Dezvoltării rămâne un partener solid pentru administrațiile locale care vin cu proiecte bine pregătite și documentații clare. În acest context, primarul a mulțumit public doamnei senator Doina Federovici pentru sprijinul acordat la semnarea contractului de finanțare.

„În timp ce alții aleg scandalul, eu îmi păstrez direcția și responsabilitatea față de locuitorii comunei Roma”, a transmis primarul Cosmin Cîșlariu, care a mai adăugat că va continua să folosească toate instrumentele administrative disponibile pentru a îmbunătăți nivelul de trai în comunitate.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Orașele Ștefănești, Săveni și 23 de comune au rămas pentru două zile fără apă. De vină ar fi o avarie

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că, începând de astăzi, 27 ianuarie 2026, pentru o perioadă estimată de 48 de ore, furnizarea apei potabile este sistată ca urmare a unei avarii apărute la conducta cu diametrul de 400 mm, în zona Barajului Stânca-Costești, conductă prin care se asigură transportul apei brute către Stația de pompare.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, precum și din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubeni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții operatorului de apă botoșănean.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending