Connect with us

Eveniment

Sâmbătă – zi de doliu național. Drapelul României, arborat în bernă

Publicat

Publicitate

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc.

Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în acest sens.

‘Aprobăm o zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală și căldura arătată permanent românilor. Ca orice creștin am simțit că prezența sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate’, a precizat premierul, la începutul ședinței de Guvern.

Prin urmare, sâmbătă, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

Drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum și în aeroporturi, porturi, gări și autogări; ca pavilion pe navele de orice fel și pe alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Publicitate

Posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură urmează să își adapteze programul în mod corespunzător.

Funeraliile Papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, vor avea loc sâmbătă dimineața, în Piața Sfântul Petru de la Vatican. Acesta va fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Decembrie debutează cu vreme caldă: Temperaturi de toamnă și episoade scurte de ploi și ninsori

Publicat

Publicitate

Vremea până la mijlocul lunii decembrie: după două zile mai reci, temperaturile vor urca din nou la maxime de 14 până la 18 grade. Și începutul iernii 2025-2026 va fi mai cald decât de obicei.

 
Potrivit prognozei meteo, vremea se răcește în perioada 18-19 noiembrie. Ulterior, maximele vor urca până la 14-18 grade. Vor fi însă mari diferențe de la o regiune la alta, până la finalul lunii noiembrie. Sunt anunțate perioade cu ploi și chiar ninsori, în 18-19 noiembrie și după 21 noiembrie.

Luna decembrie începe cu temperaturi de 8-10 grade Celsius. Perioade cu ploi și ninsori vor fi din 6-7 decembrie. În vest, vor fi ploi în prima săptămână din decembrie.

Temperaturile scad la 4-6 grade și minime negative după 7 decembrie. Noi zile cu ploi sunt anunțate din 15 decembrie.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, până în 15 decembrie.

Vremea în săptămâna 17-23 noiembrie

Publicitate

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud-est.

Cu excepția regiunilor nord-estice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în sud-vestul teritoriului.

Vremea în săptămâna 24-30 noiembrie

Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Vremea în săptămâna 1-7 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Vremea în săptămâna 8-15 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Citeste mai mult

Eveniment

Mare bucurie la biserica din satul Tudor Vladimirescu: Fiul părintelui paroh, micuțul Teofan, va fi încreștinat de Întâistătătorul Moldovei

Publicat

Publicitate

Duminică, 23 noiembrie 2025, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani, se pregătește pentru o zi încărcată de har și binecuvântare. Comunitatea va trăi un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuit de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care va oficia Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul căreia va fi oficiată Taina Sfântului Botez.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji împreună cu un sobor de preoți și diaconi, aducând în mijlocul oamenilor mângâierea și lumina rugăciunii.

„Cu aleasă bucurie, vă invităm la Sfânta Liturghie Arhierească şi Taina Sfântului Botez care vor fi oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul acestor momente de rugăciune și bucurie, toți cei prezenţi sunt invitaţi să participe la agapa frăţească, ca semn al comuniunii şi al dragostei creştine”, a transmis pr. Felix-Petru Prisecariu, parohul comunității din Tudor Vladimirescu.

Momentul central va fi botezul unui prunc ce poartă nume cu rezonanță cerească: Teofan, fiul părintelui paroh Felix-Petru Prisecariu și al prezbiterei Elena-Paula, care mai au încă doi copii, Parascheva de 5 ani și Pantelimon de 3 ani. În fața Sfântului Altar, pr. Mardar Călin și prezbitera Georgiana, din Parohia Călărași, vor mărturisi pentru cel mic, devenind pentru el părinți spirituali și călăuze în viața de credință.

Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești este formată din 132 de familii ortodoxe, însumând 520 de persoane.

Preotul paroh Felix-Petru Prisecariu, s-a născut în zona Hârlăului. A fost hirotonit preot în anul 2019, pe seama unei parohii din Palanca, Republica Moldova, la granița cu Ucraina spre Odessa. Doi ani a slujit apoi la Mănăstirea Sfântul Nicolae Lacuri, Deleni-Harlau, iar de la 1 aprilie 2024 este numit preot în parohia Tudor Vladimirescu, Albești, Botoșani.

Publicitate

Preoteasa, Elena-Paula, este educatoare și a fost directorul Casei de Cultură în parohia în care a activat.

 

Citeste mai mult

Eveniment

O femeie din Botoșani, dată dispărută în Germania. Familia cere ajutorul populației

Publicat

Publicitate

O femeie în vârstă de 38 de ani, originară din orașul Flămânzi, județul Botoșani, a fost dată dispărută după ce familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea de la începutul lunii noiembrie. Turcu Ramona-Marina, cetățean român stabilit temporar în orașul Mannheim, Germania, nu a mai putut fi contactată de rude din data de 11 noiembrie 2025, moment în care telefonul său mobil ar fi devenit inaccesibil.

Potrivit apropiaților, femeia plecase în Germania pentru a munci, menținând legătura constantă cu familia până la data dispariției. Membrii acesteia au alertat autoritățile și au solicitat sprijinul comunității pentru găsirea Ramonei-Marina.

Semnalmente:
– Înălțime: aproximativ 1,60 m
– Greutate: 55 kg
– Constituție: atletică
– Păr: negru
– Ochi: căprui
– Semn particular: o cicatrice vizibilă pe obrazul stâng

Familia din Flămânzi face apel la oricine ar putea furniza informații despre locul în care s-ar putea afla femeia. Orice detaliu poate fi esențial în sprijinul anchetei autorităților germane și române.

Citeste mai mult

Cultura

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Georgică Manole – Costel Zăgan

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, joi, 20 noiembrie 2025, începând cu ora 10.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii noiembrie sunt poeții botoșăneni Georgică Manole și Costel Zăgan.

Întâlnirea va avea loc la Școala Gimnazială „Teofil Vâlcu” Hănești și va fi moderată de Lucia Țurcanu. Intrarea este liberă.

 

GEORGICĂ MANOLE (n. 26 octombrie 1952, Popești Vrancea) este poet, prozator, epigramist, publicist. A absolvit Facultatea de Matematică și Fizică a Institutului Pedagogic din Suceava. A fost profesor de matematică.

              A debutat publicistic în 1970, cu poezie, în revista „Milcovul”. Cinci ani mai târziu, și-a publicat prima proză scurtă în revista „Flacăra”. Debutul editorial s-a produs abia în 1996, cu volumul de satire și epigrame „Logica lui Masajust” (Editura Moldoprint). Au urmat volumele: „Antigeometria tristeții” (poezii, Editura Moldoprint, 2001), „Aici… Acolo… Dincolo. Eseu despre antigeometrie” (Editura Agata, 2002), „Ierbarul cu… arici. Eseu despre antimanagement” (Editura Agata, 2003), „Clopotul lui Gauss” (poezii, Editura Agata, 2005), „Idei la firul ierbii” (eseuri, comentarii, Editura Agata, 2009), „Viața în interval” (eseuri, Editura Agata, 2012), „Ideea ca obsesie; dialoguri 1” (Editura Agata, 2015), „Buzunarul cu idei” (cronici, comentarii, recenzii, Editura Stef, 2016), „Lecturi la post-restant” (recenzii, comentarii, cronici, Editura Stef, 2020), „Printre dicționare” (Editura Stef, 2022).

Georgică Manole colaborează cu versuri, proză, cronici literare, interviuri, eseuri, articole de specialitate în numeroase publicații locale și naționale. A fost redactor-șef al revistei „Luceafărul” din Botoșani.

Publicitate

COSTEL ZĂGAN (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu, Albești, Botoșani) este poet și prozator. A absolvit Liceul „A.T. Laurian” din Botoșani și Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. A fost profesor de limba și literatura română.

A debutat editorial în 2005, cu volumul de poezie „Hiperbole blitz” (Editura Axa), urmate de: „Cezeisme” (Editura Axa, 2008), „Gravitația sufletului” (publicat online, 2012), „Erezii second hand” (Editura Axa, 2014), „Nepotul lui Kafka” (Editura eCREATOR, 2024). Este autorul romanului cibernetic „Deșertul de catifea” (Editura Axa, 2015).

Costel Zăgan publică poezii, aforisme, epigrame în revistele „Colloquium”, „Convorbiri Literare”, „Intertext”, „Poezia”, „Hyperion”, „Timpul”, „Absolut Cultural”.

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending