Personalul care lucrează cu copii și în preajma acestora, care nu e capabil să respecte și să protejeze drepturile și integritatea acestora, poate fi depistat de timpuriu dacă se constată anumite aspecte care ar putea provoca un abuz, cum ar fi: boli psihice, comentarii negative la adresa copilului, lipsa atașamentului față de copil, violența fizică, etc, arată Organizația Salvați Copiii România.

Organizația atrage atenția că victima unui abuz sexual poate suferi repercusiuni traumatice grave, dacă nu primește ajutor de specialitate, respectiv servicii de consiliere sau de psihoterapie. Având în vederea gravitatea acestei forme de traume, aceste servicii sunt acordate de cele mai multe ori pe o perioadă lungă de timp, mai ales atunci când victima este un copil.

Date statistice:

Dintre cele 13.340 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare comise asupra copilului, în 1.192 de cazuri a fost vorba de abuz sexual, iar în 31 de cazuri de exploatare sexuală a copiilor, potrivit datelor furnizate de ANPDCA, pentru anul  2023 (ianuarie-septembrie 2023). Dacă în ceea ce privește cazurile de abuz fizic și emoțional, repartiția pe sexe este comparabilă, în cazurile de abuz sexual vorbim preponderant de fete: astfel, dintre cele 1.192  de cazuri, 1.062 au fost abuz sexual asupra fetelor.

Studiul național lansat de Salvați Copiii România în anul 2021 arată că aproximativ 3% dintre părinți afirmă că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenți au declarat că au fost obligați să întrețină relații sexuale împotriva voinței lor, situație care confirmă nivelul acut de subraportare a abuzurilor sexuale comise asupra copiilor. Prin comparație cu rezultatele studiului similar din 2013, se remarcă o creștere semnificativă a procentului părinților care recunosc incidența abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%). Totuși, Consiliul Europei estima în 2020, în Raportul referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, că, în Europa, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală asupra copiilor nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești.

Identificarea celor cu înclinații către abuz sexual sau cu posibilitatea de recidivă se poate face prin solicitarea din partea angajatorului a unui certificat de integritate comportamentală, eliberat de Poliție.

“Emoțional, victimele se pot simți adesea vinovate și responsabile de abuz. De cele mai multe ori copiii abuzați sexual consideră că și-au făcut rău propriului corp și se simt neputincioși că nu s-au putut apăra. Atunci când copiii nu pot mărturisi abuzul sau atunci când mărturisesc și nu sunt crezuți, pot apărea semne ale stării de stres acut cum ar fi: insomnii, coşmaruri, lipsa poftei de mâncare sau alte suferinţe somatice. Lipsa de ajutor şi de speranţă sunt frecvente şi sunt însoţite de mânie. De aceea este crucial ca adulții să poată recunoaște semnele unui abuz asupra copilului”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Psihologul Salvați Copiii Mihaela Dinu explică semnele prin care recunoaștem un copil-victimă a abuzului:

Există simptome de stres post-traumatic care pot duce la izolare, evitarea relațiilor cu cei din jur și comportamente autodistructive și automutilante. Adesea, copii victime trăiesc sentimente de dezgust și murdărire. Pot începe să manifeste comportamente negative, antisociale și agresive. Cel mai frecvent apare depresia, care poate ajunge chiar la forme grave.

Fetele-victime sunt mult mai predispuse la automutilare și autoînvinovățire, mai ales când abuzul a fost de lungă durată și a fost comis cu violență.

Factorii de agravare ai unui abuz sexual includ:

• gradul de constrângere şi violenţa folosită;
• durata abuzului;
• natura şi severitatea abuzului;
• relaţia cu cel care a abuzat.

Efectele pe termen lung ale abuzului sexual, apărute în urma unor multiple studii, sunt:

• Probleme psihologice (depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, sentimente de vinovăţie, stres      post-traumatic, etc.);
• Comportamente deviante (autoagresiune, consum de droguri, prostituție, vagabondaj, etc.);
• Probleme relaționale și sexuale în viața de adult (izolare socială, promiscuitate sexuală, revictimizare, etc.);
• Tulburări de învățare;
• Tulburări de alimentație;
• Tulburări de somn;
• Tulburări de somatizare.

Prevenție

În ceea ce privește abuzul sexual, o primă măsură împotriva acestuia este încurajarea copiilor să “nu păstreze secrete”, “să spună nu”, “să povestească cuiva” și, mai ales, să înțeleagă că  “Niciodată nu este vina lui!”

Atunci când abuzatorii sunt părinții sau persoane considerate de încredere și cu rol în educația și protejarea copiilor, abuzul are de cele mai multe o formă continuată, iar mărturisirea este foarte greu de făcut.