Actualitate
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat la 3.700 lei lunar
Guvernul a aprobat, joi, Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, într-un comunicat.
Conform sursei citate, măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă şi reducerea muncii la negru şi la nivel economic, prin creşterea consumului, cu influenţă şi asupra importului bunurilor de consum şi sporirea puterii de cumpărare a salariaţilor.
„Demersul este menit să aducă un trai mai bun angajaţilor din România şi să reducă sărăcia în muncă. Majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată presupune o apropiere a remuneraţiei de nivelul cerut de Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. În plus, din experienţa anilor trecuţi, creşterea salariului minim a adus şi o creştere pe verticală a majorităţii salariilor, nu doar pentru cele minime”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 168 ore/lună.
Totodată, valoare netă majorată a salariului minim brut pe ţară este de 2.363 lei, pentru o deducere de 300 lei, majorarea pe net fiind de 284 lei.
„În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariaţi, respectiv în jur de 14% din numărul total de salariaţi activi. De majorarea salariului de bază minim la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 de salariaţi. Aceasta nu se aplică salariaţilor din agricultură şi industria alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale în vigoare”, se mai precizează în comunicat. AGERPRES
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
Proiecte de lege pentru protejarea tinerilor de jocurile de noroc, adoptate de Senat
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de difuzare în mediul online, în intervalul orar 6:00 – 24:00, a oricărui tip de conținut audio, video, de imagini care promovează jocurile de noroc. De asemenea, prin actul normativ se interzice difuzarea în mediul online de publicitate și reclame pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau alte persoane care pot încuraja, datorită notorietății, participarea la astfel de jocuri.
Cele două proiecte, inițiate de un grup de parlamentari PNL, USR, PSD și UDMR, deși au avut din partea comisiilor de specialitate rapoarte de respingere, au întrunit, în plen, numărul de voturi necesar pentru a fi adoptate.
USR a făcut un apel, duminică, pentru adoptarea în plenul Senatului a celor două propuneri legislative, în pofida rapoartelor de respingere ale comisiilor economică și juridică.
”Deși am propus niște măsuri de bun-simț, normale, pentru protejarea tinerilor de acest flagel și reducerea expunerii agresive la publicitate, ambele proiecte au primit rapoarte de respingere. Este un semnal îngrijorător că, în loc să punem pe primul loc sănătatea publică și protecția generațiilor tinere, astfel de inițiative sunt blocate înainte să aibă o șansă reală”, a transmis liderul grupului USR din Camera Deputaților, Diana Stoica, inițiatoare a celor două proiecte de lege.
Propunerile legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaților, for decizional în acest două cazuri. AGERPRES
Eveniment
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus scenarii simulate și rezolvarea unor spețe inspirate din activitatea operativă curentă.
Sub îndrumarea ofițerilor instructori, tinerii polițiști au fost încurajați să gestioneze situații care au reprodus diferite etape ale intervenției polițienești, dezvoltându-și capacitatea de reacție, autocontrolul și spiritul de echipă. Programul a reprezentat un prim pas esențial în consolidarea abilităților necesare exercitării profesiei.
La stagiul de pregătire au participat 27 de agenți de poliție aflați în perioada de tutelă profesională, care au lucrat pe scenarii special concepute de instructori, menite să le completeze cunoștințele și să le dezvolte deprinderile de a acționa eficient în situații operative simulate.
Pregătirea a vizat domenii esențiale precum instrucția tragerii, pregătirea fizică și autoapărarea, precum și tactica polițienească. La finalul celor șase luni de tutelă, etapă importantă a procesului de formare inițială, noii polițiști vor fi pregătiți să contribuie activ la creșterea gradului de siguranță al comunităților în care își vor desfășura activitatea.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani le urează succes în activitatea profesională!
Eveniment
Producătorii de carne de porc avertizează: fermele românești vor începe să se închidă în curând
Producătorii de carne de porc avertizează că fermele românești vor începe să se închidă în curând. Aceștia reclamă că situația în sector este critică din cauza scăderii accelerate a prețului de vânzare, în condițiile creșterii costurilor reale de producție, scrie alba24.ro.
Producătorii atenționează asupra lipsei măsurilor concentrate și a susținerii din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din cel de distribuție.
Conform datelor publicate de Comisia de Clasificare a Carcaselor din România, prețul mediu al porcului în viu în săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie 2026 a ajuns la 4,95 lei/kg la producători.
Costul real de producție
Tendința este de scădere, în timp ce costul real de producție depășește 6,5 lei/kg în viu, ceea ce se traduce în pierderi greu de recuperat pentru ferme, se arată într-un comunicat al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), citat de Agerpres.
“Aceasta nu este o fluctuație normală de piață, este o prăbușire care pune în pericol existența fermelor românești”, avertizează președintele APCPR, Adrian Balaban.
Criză pentru producătorii autorizați din România
În ultimii opt ani de când evoluează pesta porcină africană, România a produs între 20% și 40% din carnea de porc pe care o consumă. Conform studiului realizat pentru APCPR în 2025, peste 70% dintre consumatorii din România preferă carnea de porc românească, dar nu știu să o recunoască la raft, iar de multe ori nici nu o pot găsi la raft.
“Asistăm la această criză pentru producătorii autorizați din România din cauza unei presiuni masive a importurilor de carne de porc ca urmare a apariției pestei porcine africane în Spania.
Totodată, dezechilibrul pieței este perpetuat de lipsa unui preț de referință național comparativ cu alte state membre de unde se importă masiv carne de porc (de ex. Spania, Germania).
Oferta neautorizată existentă pe piață (inclusiv comercializarea porcilor prin rețele de socializare și platforme online de către persoane neautorizate sanitar-veterinar și nefiscalizate), estimată la aproximativ 604 mii capete în 2025 (cu 330 mii capete mai mult decât în anul 2024), conform datelor provizorii publicate de INS, afectează piața reglementată reprezentată de fermele comerciale autorizate, care respectă condițiile de biosecuritate și siguranță alimentară”, se menționează în comunicat.
Costuri suplimentare
La toate acestea se adaugă costurile mari pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate suplimentare în fermele autohtone. Condițiile impuse fermelor comerciale din România sunt foarte stricte și presupun inclusiv costuri operaționale mari.
Nicio fermă comercială nu poate suspenda măsurile de biosecuritate și de siguranță alimentară pentru a-și reduce cheltuielile, susțin membrii APCPR.
Pesta porcină
În plus, prezența constantă a focarelor de pestă porcină africană în ultimii ani blochează posibilitatea de export și de valorificare a părților din carcasă care nu sunt cumpărate de consumatorii români.
“Din cauza evoluției pestei porcine africane pe teritoriul României, fermele românești nu pot face comerț intracomunitar și nici export către țări terțe, nici măcar către Republica Moldova, în condițiile în care importăm carne de porc și porci vii pentru abatorizare chiar și din Bulgaria”, a adăugat Adrian Balaban.
În curând, susține APCPR, în absența măsurilor concentrate și a susținerii producătorilor autohtoni din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din lanțul de distribuție, fermele românești vor începe să se închidă. Redeschiderea unei ferme de creștere suine presupune investiții mari, care descurajează acest sector.
“Închiderea fermelor înseamnă mai puține locuri de muncă în mediul rural, dependență mai mare de importuri și vulnerabilitate în situații de criză. Consecințe există și pentru consumatori, care nu vor mai găsi carnea pe care o doresc la raft. Raritatea ofertei va conduce și la creșterea prețurilor de vânzare”, transmit producătorii de carne de porc.
Etichetarea cărnii de porc românească
În acest context, APCPR a lansat o discuție despre etichetarea corectă a cărnii de porc românești și campania de informare “Porcul românesc bine crescut”.
“Încurajăm consumatorii să aleagă carnea de porc românească (de la porci crescuți și hrăniți în România, în condiții de siguranță alimentară și biosecuritate) și invităm partenerii din retail și din procesare să susțină fermierii români în acest moment dificil, prin adoptarea campaniei, corecta informare a consumatorilor și achiziția de carne de porc românească”, spune președintele APCPR.
Politicile de achiziție bazate exclusiv pe cel mai mic preț, pe termen lung, vor avea un efect negativ, nu doar asupra sectorului, ci și asupra consumatorului care va putea cumpăra din ce în ce mai rar carnea pe care o preferă, la prețuri mai mari. Fără producători locali, rețelele comerciale vor fi dependente integral de piața externă, iar toate riscurile și volatilitatea acesteia se vor regăsi în bonurile cumpărătorilor.
“Alegând conștient și informat carnea de porc românească, nu satisfacem doar o nevoie de plăcere a gustului pe care îl cunoaștem din generație în generație, ci susținem un sector important al economiei locale și multe familii dependente de locurile de muncă, încă active în sector”, se mai arată în documentul citat.
Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) reprezintă și susține interesele fermelor comerciale de producție a cărnii de porc, autorizate sanitar-veterinar, în relația cu autoritățile publice locale și centrale, naționale și europene.
Fondată în anul 1991, APCPR este una dintre cele mai longevive asociații ale sectorului zootehnic din România. În cei 35 de ani de activitate, asociația a contribuit la dezvoltarea filierei cărnii de porc din România prin implicarea activă în elaborarea strategiilor sectoriale și a legislației, dezvoltarea de parteneriate cu organizații de profil și ca membru fondator a unor organisme de reprezentare și de piață.
Eveniment
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea familiei ca spațiu al credinței și al formării caracterului, dar au atins și realitățile concrete cu care se confruntă astăzi generațiile tinere: fragilitatea relațiilor, presiunea socială, lipsa de timp și provocările unui ritm de viață tot mai accelerat.
Prin intervenții și exemple concrete, au fost evidențiate valorile care susțin viața de familie – credința trăită, iubirea jertfelnică, unitatea și rugăciunea – dar și nevoia de statornicie într-un context care pune adesea la încercare stabilitatea căminului.
Atmosfera a fost una de dialog sincer, iar întrebările tinerilor au arătat preocuparea lor pentru întemeierea unei familii solide, așezate pe principii creștine. Cateheza s-a dorit nu doar o prezentare teoretică, ci un îndemn la asumarea conștientă a misiunii pe care fiecare familie o are în comunitate.
Întâlnirea face parte dintr-o serie de activități dedicate aprofundării valorilor familiei, într-un demers care îmbină reflecția, rugăciunea și dialogul deschis.
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



