Connect with us

Actualitate

Salariu aproape dublu pentru polițiștii din penitenciare. În ce condiții s-ar putea aplica majorarea. PROIECT

Publicat

Publicitate

Potrivit unui proiectul de Ordin al ministrului Justiţiei, publicat în data de 31 martie, polițiștii din penitenciare ar putea primi o majorare de 75% din salariu de funcție pentru munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Justiției, informează alba24.ro.

Proiectul de Ordin al ministrului justiţiei a fost publicat în data de 31 martie. Măsura a fost introdusă prin OUG 130/2021, însă aplicarea ei se poate face doar printr-un ordin al Ministerului Justiției.

Proiectul prevede că munca suplimentară prestată în anul 2022, peste programul normal de lucru, de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare, se plătește cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru la care se adaugă o majorare de 75% din salariul de funcție, proporțional cu orele efectiv prestate peste programul normal de lucru.

Potrivit referatului de aprobare, prin document sunt reglementate aspecte esențiale privitoare la munca suplimentară prestată de polițiștii de penitenciare, după cum urmează:

  • munca suplimentară prestată în anul 2022, peste programul normal de lucru, de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare, se plătește cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru la care se aplică o majorare de 75% din salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții;
  • plata muncii suplimentare în condițiile legii și ale prezentului ordin nu aduce atingere drepturilor prevăzute de lege pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care se aplică în mod corespunzător, cele două tipuri de munca având regim juridic specific fiecăruia, evidenta timpului lucrat ținându-se distinct;
  • ordonatorii de credite din sistemul administrației penitenciare au obligația de a dispune măsuri pentru asigurarea cu prioritate a perioadei de repaus necesară refacerii capacității de muncă a personalului propriu care a prestat muncă suplimentară;
  • munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual; în cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate;
  • plata majorării se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma salariilor de funcție, salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a salariilor de comandă, stabilită la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor;
  • ordonatorii de credite din sistemul administrației penitenciare dispun măsuri în vederea încadrării sumelor reprezentând majorarea de 75% aferentă muncii suplimentare, în limita de 3% din suma salariilor de funcție, salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și al salariilor de comandă precum și în vederea încadrării cheltuielilor cu munca suplimentară în bugetul aprobat;
  • fondurile rămase disponibile pentru majorarea de 75%, până la atingerea limitei de 3% stabilită la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pot fi repartizate pentru plata orelor suplimentare neachitate în situații de excepție apreciate ca atare de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în temeiul notei justificative prezentate de către unitățile care se confruntă cu astfel de împrejurări;
  • se stabilește în mod concret formula de determinare a muncii suplimentare prestate;
    în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut, majorarea se plătește odată cu drepturile salariale ce trebuie plătite, în luna următoare expirării termenului;
  • plata muncii suplimentare în condițiile legii și ale prezentului ordin nu aduce atingere drepturilor prevăzute de lege pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează;
  • drepturile acordate pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează și drepturile reglementate pentru munca suplimentară în condițiile prezentului ordin nu se pot cumula pentru aceeași muncă prestată.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Fetiță de nici doi ani și mama ei, salvate din foc la Cordăreni. Un bărbat a murit

Publicat

Publicitate

Pompierii din Dorohoi au intervenit astăzi, în jurul prânzului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Cordăreni.

La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea generalizat. În momentul izbucnirii incendiului, în locuință se aflau o tânără de 22 de ani și copiii acesteia, în vârstă de 1 an și 11 luni, respectiv 5 ani, care au reușit să iasă din interior și s-au refugiat la vecini.

Proprietarul locuinței a fost găsit în curtea casei, fiind resuscitat de o asistenta comunitară. Ulterior, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean sosit la fața locului a continuat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost declarat decedat. Potrivit medicilor, acesta prezenta un traumatism frontal.

Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă locuință din aceeași gospodărie.

Spre finalul intervenției, tânăra și fetița de un an și 11 luni s-au prezentat la ambulanță, acuzând arsuri la picioare, fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

La intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni.

Publicitate

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru evitarea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:

– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– nu lăsați ușa sobei deschisă;

– nu supraîncălziți soba;

-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

– stingeți focul pe timpul nopții;

– nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Conduceți prudent! Până la ora 20:00, județul Botoșani se află sub incidența unui COD GALBEN de ceață

Publicat

Publicitate

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, se poate forma polei.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Ajutoare pentru pensionari, în două tranșe, propuse de PSD. Cine se încadrează și câți bani ar putea primi în 2026

Publicat

Publicitate

Ajutoare pentru pensionari, în două tranșe, propuse de PSD. Social-democrații au avansat o propunere prin care aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri reduse ar putea primi ajutoare financiare în cursul acestui an.

Măsura vizează persoanele cu pensii sub 3.000 de lei și presupune acordarea unor sume între 600 și 1.000 de lei, în funcție de nivelul pensiilor, în două tranșe.

Ajutoare pentru pensionari. Variante luate în calcul

Potrivit unor surse social-democrate, citate de Digi24, că există trei variante în acest moment în discuție:

  • Pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei, ajutorul propus este de 600 de lei. Această categorie cuprinde aproximativ 1 milion de pensionari. Pensionarii care se încadrează ar urma să primească câte 300 de lei, în lunile aprilie și decembrie.
  • Pensionarii cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei ar putea beneficia de 800 de lei, distribuiți în două tranșe de câte 400 de lei. Măsura s-ar aplica pentru circa 621.000 de pensionari, plățile fiind programate tot în lunile aprilie și decembrie.
  • Cel mai substanțial ajutor, de 1.000 de lei, este destinat pensionarilor cu venituri sub 1.500 de lei. Această categorie include 1,24 milioane de beneficiari, care ar primi sumele tot în două tranșe.

Impactul bugetar

Social-democrații estimează că impactul total al măsurilor asupra bugetului de stat ar fi de 2,35 miliarde de lei.

Rămâne de văzut dacă propunerea va primi susținerea necesară în cadrul Coaliției de guvernare și dacă bugetul pe anul curent poate suporta această cheltuială suplimentară.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a susținut miercuri necesitatea echilibrului între disciplina bugetară și responsabilitatea socială. „Înțelegem nevoia economiilor la buget, dar înțelegem și nevoia de solidaritate socială și nevoia de a compensa anumite categorii sociale”, a precizat oficialul, înainte de participarea la o ședință cu Sorin Grindeanu și ceilalți miniștri PSD pe tema bugetului.

Publicitate

sursa: digi24.ro

Citeste mai mult

Administratie

FOTO: Stadionul Municipal, pregătit de joc! Intervenții pentru meciul FC Botoșani – Oțelul Galați

Publicat

Publicitate

Personalul DSA a intervenit la degajarea zăpezii de pe suprafața de joc, piste, tribune și căile de acces, în contextul partidei dintre echipa locală de fotbal FC Botoșani, în calitate de gazdă și Oțelul Galați, programată pentru 2 februarie, de la ora 20:00.

Mai mult, întrucât sunt prognozate precipitații sub formă de ninsoare în perioada următoare, s-a decis utilizarea foliei de protecție pe suprafața gazonului.

„Susținem sportul și depunem eforturi constante pentru ca toate competițiile care se desfășoară la Botoșani să aibă loc în cele mai bune împrejurări! Nu doar prin astfel de intervenții ci și prin alocarea fondurilor necesare pentru întreținerea și funcționarea stadioanelor disponibile în oraș. Pe parcursul anului 2024, sumele acoperite au fost de 1,24 milioane de lei, iar în 2025, acestea au ajuns la valoarea de 1,26 milioane de lei. Le ținem pumnii fotbaliștilor noștri, cărora le dorim să încheie acest meci cu o victorie! Hai FC Botoșani!”, a susținut primarul Cosmin Andrei.

Intervenții de degajare a zăpezii, cu toate mijloacele și resursele DSA, au avut loc și pe parcursul săptămânii trecute, atât pe Stadionul Municipal cât și pe Stadionul Victoria sau Stadionul Mecanex.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending