Connect with us

Actualitate

Salariile bugetarilor, majorate cu 70-150 de lei. Intră la plată din septembrie

Publicat

Publicitate

Guvernul majorează salariile bugetarilor, dar fără să aibă calcule legate de impactul asupra bugetului. O spune indirect chiar ministrul Municii, Constantin Budăi.

Acesta spune că salariile angajaților din sistemul public va crește din august (plata din septembrie) cu sume între 70 și 150 de lei, dar că ”impactul real este după ce facem prima luna de plată”.

În plus, mai spune acesta, ”specialiștii nu au finalizat calculele”.

”Da, acordăm începând cu 1 august o pătrime din diferența salarială care vor fi încasate în luna septembrie.

Sursa de finanțare este bugetul de stat cu încadrare în actualele prevederi legale, pentru că au mai fost posturi vacante care nu au fost ocupate, deci sunt surse de finanțare pentru a face aceste majorări.

Suntem într-o perioadă în care timp de doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic pozitiv. Practic, trebuie să creăm acest echilibru pentru a sprijini cetățenii şi economia.

Publicitate

Nu putem să stăm în spate să spunem că nu putem. Nu este o majorare mare, undeva de la 70-150 de lei. Impactul real este după ce facem prima luna de plată„, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, citat de Antena 3.

Ministrul Muncii nu a spus ce efort bugetar presupune majorarea salariilor bugetarilor deoarece specialiștii nu au finalizat calculele și în sistem sunt numeroase posturi vacante.

Majorare pentru toți bugetarii

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat miercuri, în transparenţă decizională, o nouă variantă a OUG  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Aceasta prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi un sfert din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată.

Măsura este motivată prin faptul că, în lipsa ei, puterea de cumpărare a bugetarilor s-ar diminua „cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”.

România are, potrivit unor documente ale UE, cea mai mare diferență între salariile de la stat și cele din mediul privat, alături de Finlanda și Danemarca.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un erou al badmintonului din Botoșani a plecat dintre noi: Rămas bun, „Profu” Daniel Hrițcu

Publicat

Publicitate

Badmintonul din Botoșani și din întreaga țară își ia astăzi rămas bun de la cel mai mare antrenor pe care aceste meleaguri l-au dat vreodată. Daniel Hrițcu, un Maestru Emerit al Sportului, a lăsat o moștenire de neprețuit în lumea sportului, fiind un mentor deosebit pentru zeci de generații de copii.

Timp de aproape trei decenii, Daniel Hrițcu a fost sufletul secției de badminton a Clubului Sportiv Botoșani. Prin mâinile sale au trecut sute de sportivi care au obținut rezultate excepționale atât pe plan național, cât și internațional.

„Profu”, așa cum era cunoscut și respectat de toți cei care l-au avut ca antrenor, a reușit să modeleze și să șlefuiască talente care au dus numele Botoșaniului și al României pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor.

Fost handbalist, Daniel Hrițcu a ales să își dedice viața badmintonului după încheierea carierei sportive. Chiar dacă drumul său s-a schimbat, pasiunea și devotamentul față de sport au rămas aceleași. A „dat ora exactă” în nenumărate rânduri, prin rezultatele extraordinare obținute de sportivii pe care i-a îndrumat.

„Astăzi, când veștile triste ne aduc în față dispariția sa, întreaga comunitate de badminton din Botoșani și din România este în doliu. Rămas bun, „Profu”! Moștenirea ta va trăi mereu în fiecare sportiv care a avut privilegiul de a te cunoaște și de a învăța de la tine”, au transmis cei care l-au cunoscut și l-au prețuit ăe marele antrenor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 23 februarie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 23 februarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 23 februarie 2025:

Loto 6/49: 23, 43, 21, 32, 1, 49

Loto 5/40: 19, 18, 31, 16, 1, 17

Joker: 42, 14, 6, 44, 40 +9

Noroc: 5 1 9 6 5 0 3

Publicitate

Noroc Plus: 1 2 5 6 6 8

Super Noroc: 1 0 9 8 2 6

Citeste mai mult

Eveniment

Dacă plecați la drum: Transport agabaritic de 788 de tone pe șoselele din România. Este cel mai mare care a traversat țara

Publicat

Publicitate

Transport agabaritic RECORD pentru centrala de la Mintia, adus duminică pe șoselele din România. Ministrul Energiei a declarat că la Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE, relatează alba24.ro.

În aceste zile, la Mintia este adusă o turbină de mari dimensiuni, cu un convoi agabaritic record pentru România.

Centrala ar urma să fie pusă în funcţiune în totalitate în anul 2026.

Imagini cu transportul turbinei de mari dimensiuni, au fost postate duminică de DRPD Timișoara.

Potrivit reprezentanților DRDP Timișoara, duminică dimineață, la ora 9, de la Nădlac DN 7, a pornit cel mai mare transport agabaritic care parcurge vestul țării, un transport lung cât un teren de fotbal.

Publicitate

Utilajul are o greutate de 788 de tone și convoiul care îl transportă are o lungime de 120 de metri.

Destinația finală a acestuia este Termocentrala Mintia.

Citeste mai mult

Eveniment

Liga Profesionistă de Fotbal a modificat ora la care se joacă sâmbătă Universitatea Cluj – FC Botoşani în etapa a 29-a

Publicat

Publicitate

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi că vor avea loc trei modificări în programul etapei a 29-a din Superliga, respectiv la orele de disputare ale meciurile de sâmbătă şi a primului programat duminică, relatează mediafax.ro.

Potrivit sursei citate, programul modificat este următorul:

Vineri, 28 februarie

Ora 17.00 Unirea Slobozia – Oţelul Galaţi

Ora 20.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj

Sâmbătă, 1 martie

Publicitate

Ora 16.00 Universitatea Cluj – FC Botoşani

Ora 19.00 Universitatea Craiova – Farul Constanţa

Duminică, 2 martie

Ora 15.00 Politehnica Iaşi – Petrolul Ploieşti

Ora 20.00 FC Rapid 1923 – FCSB

Luni, 3 martie

Ora 17.00 Gloria Buzău – UTA Arad

Ora 20.00 Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending