Connect with us

Actualitate

Salarii și pensii mai mari de la 1 ianuarie. Majorarea nu va acoperi inflația. Cu cât vrea PSD să crească veniturile românilor

Publicat

Publicitate

Salariile și pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2023. PSD decide astăzi cu cât ar putea crește pensiile și salariul minim pe economie, de la 1 ianuarie, relatează alba24.ro.

Pensiile nu vor fi majorate cu mai mult de 12% anul viitor, potrivit unor surse din PSD. Asta în condițiile în care rata inflației a depășit 15%. Deci majorarea pensiilor nu va acoperi creșterea prețurilor.

Majorarea va fi mai mare de 8%, dar nu mai mult de 12%, potrivit unor surse citate de Antena 3. Măsura va fi cuprinsa în pachetul pe care PSD urmează să îl prezinte după o serie de ședințe.

Tot în acest pachet este prevazuta și creșterea salariului minim pe economie de la 2550 de lei la 3000 de lei. Asta înseamnă, în valoare netă, o creștere de 139 de lei.

Astăzi sunt programate mai multe ședințe ale PSD cu deputații, senatorii si conducerea partidului, pentru a discuta toate aceste măsuri.

Pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023. Anunțul ministrului Muncii
Ministrul Muncii a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 cu rata inflației. Marius Budăi care a precizat că rata inflației luată în calcul nu va fi cea din 2022, care este de 15,1% ci cea din 2021, care era mult mai mică decât cea de acum.

Publicitate

„Chestiunea este un pic mai complicată din punct de vedere tehnic, dar noi vom face mai mult decât spune legea. Și aici, când se va lua decizia în coaliție, este atributul liderilor coaliției să anunțe. Eu vă spun doar legal.

Dacă ar fi să dăm doar rata inflației, rata inflației pentru anul 2022 o să o cunoaștem abia la sfârșitul primului trimestru din 2023, de aia în Legea 263, legea pensiilor, se spune că se merge pe o rată a inflației din anul 2021, care era mult mai mică decât ce este acum”, a spus Marius Budăi la Antena3.

„Nu vreau să intru în cifre, pentru că nu vom face acest lucru. Nu vom merge pe o majorare mai mică”. Cu siguranță va fi o majorare a pensiilor, aşa cum a spus Marcel Ciolacu, de la 1 ianuarie 2023″, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.

În anul 2022, rata inflației este de 15%, iar inflația din 2021, la care s-a referit ministrul Muncii, a fost de 5,1%, potrivit Institutului Național de Statistică.

PSD vrea și creșterea pensiilor
„Am avut discuţii şi despre salariul minim. Considerăm că salariul minim trebuie să crească în România. Am pus în primă fază la dispoziţia mediului de afaceri acei 200 de lei taxabili, posibilitatea majorării salariului minim fără o cheltuială suplimentară, fără nicio taxare din partea statului român.

Mai avem câteva propuneri, câteva variante. Am spus foarte clar că începând din septembrie vom convoca Consiliul Naţional Tripartit să stabilim varianta cea mai corectă. Salariul minim trebuie să crească”, a explicat ministrul Muncii.

De asemenea, el a mai fost întrebat cu cât ar putea fi majorate pensiile de la 1 ianuarie.

„De la 1 ianuarie 2022 am avut o majorare a pensiei minime cu 25% şi o majorare a punctului de pensie cu 10%. Noi în PSD am discutat şi vom propune în coaliţie să fie majorate pensiile în jur de 5-5,1 la sută”, a mai declarat Budăi.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

,,E timpul să NU mai dăm și noi ceva!”: Activități pentru promovarea integrității desfășurate în colaborare cu Serviciul de Probațiune Botoșani

Publicat

Publicitate

În scopul promovării imaginii Direcției Generale Anticorupție și consolidării vizibilității instituționale a Serviciului Județean Anticorupție Botoșani la nivel local, a fost desfășurată o activitate preventivă, de educație pentru promovarea integrității, cu beneficiarii Programului de reintegrare socială Drink and Drive derulat de către consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Botoșani.

În cadrul activității au fost prezentate aspecte referitoare la competența DGA, infracțiunile de corupție, cu accent pe particularitățile infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență, modalități de sesizare a faptelor de corupție, cu accent pe consecințele implicării în fapte de corupție. Implicarea în fapte de corupție a persoanelor aflate sub supraveghere, cum ar fi cele aflate în executarea unei pedepse cu suspendare sau control judiciar, are consecințe juridice grave, care ar putea include: revocarea măsurii de supraveghere și aplicarea unei noi pedepse.

  A fost prezentată Campanie națională ,,E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, în scopul încurajării să adopte atitudinile necesare unui comportament integru, să nu tolereze faptele de corupție și să contribuie la reducerea cazurilor de mituire prin sesizare la Call Center Anticorupție 0800806806.                                                                                                                                                      

  Reamintim faptul că la nivelul județului Botoșani, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, jud. Botoșani, telefon: 0231507128, fax: 0231507120, e-mail: botosani.dga@mai.gov.ro, date de contact la care cetățenii pot sesiza faptele de corupție.

Citeste mai mult

Eveniment

Muzica poate contribui la reducerea riscului de demență cu până la 40%. Studiu al cercetătorilor australieni

Publicat

Publicitate

Ascultarea sau interpretarea muzicii la vârste înaintate poate reduce substanțial riscul de demență, potrivit unui studiu realizat în Australia pe un eșantion de peste 10.800 de persoane vârstnice, informează joi agenția de presă Xinhua.

Noua cercetare a descoperit că persoanele cu vârste peste 70 de ani care ascultau mereu muzică au prezentat un risc cu 39% mai mic de a dezvolta demență în comparație cu cele care nu ascultau niciodată, rar sau doar uneori muzică, potrivit unui comunicat publicat de Universitatea Monash din Melbourne, care a coordonat studiul, scrie Agerpres.

Cei care ascultau mereu muzică au avut, de asemenea, o incidență cu 17% mai mică a tulburărilor cognitive, precum și scoruri mai mari la testele de cogniție generală și de memorie episodică, abilități utilizate de oameni pentru a-și aminti evenimente cotidiene, se arată în studiu.

Cântatul la un instrument muzical a fost asociat cu o reducere de 35% a riscului de demență, potrivit studiului publicat în revista International Journal of Geriatric Psychiatry.

Participanții care ascultau și interpretau regulat muzică au avut un risc cu 33% mai mic de demență și o rată cu 22% mai mică de deteriorare cognitivă, se arată în studiu.

Acest studiu a utilizat date din studiul ASPirin in Reducing Events in the Elderly (ASPREE), un proiect de cercetare de referință, care investighează efectele aspirinei în doze mici asupra stării de sănătate a persoanelor în vârstă, precum și din sub-studiul ASPREE Longitudinal Study of Older Persons.

Publicitate

Cercetătoarea Emma Jaffa de la Universitatea Monash a declarat că rezultatele sugerează faptul că „activitățile muzicale pot fi o strategie accesibilă pentru menținerea sănătății cognitive la persoanele în vârstă, deși nu se poate stabili o legătură de cauzalitate”.

Îmbătrânirea populației este o problemă de sănătate la nivel mondial, deoarece durata de viață mai lungă a dus la creșterea numărului de boli legate de vârstă, cum ar fi demența și declinul cognitiv, au afirmat cercetătorii.

„Dovezile sugerează că îmbătrânirea creierului nu se bazează doar pe vârstă și genetică, ci poate fi influențată de propriile alegeri legate de mediu și stilul de viață”, a declarat autorul principal al studiului, profesoara Joanne Ryan de la Universitatea Monash.

În lipsa unui tratament disponibil în prezent pentru demență, intervențiile bazate pe stilul de viață, cum ar fi ascultarea și/sau interpretarea muzicii, pot promova sănătatea cognitivă și ar putea contribui la prevenirea sau întârzierea declanșării acestei boli, a afirmat Joanne Ryan.

sursa: Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la un garaj din municipiul Botoșani, în puterea nopții! Cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile

Publicat

Publicitate

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit, noaptea trecută, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unui garaj situat pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu hidroperforare. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau mai multe saltele depozitate în zona unei ghene de gunoi din spatele garajului, dar și o parte din acoperișul construcției.

Pompierii au acționat prompt, reușind să localizeze și să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la alte garaje din apropiere.

În urma evenimentului, au ars aproximativ 25 de metri pătrați din acoperișul garajului și mai multe saltele aflate la ghena de gunoi. Au fost salvate șase autoturisme și șase garaje aflate în pericol.

Cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile. Cazul a fost preluat de Poliție.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Publicitate

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

O casă a luat foc la Santa Mare. Proprietara a suferit un atac de panică

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o casă din localitatea Ringhilești, comuna Santa Mare. Bunurile din bucătărie au fost cuprinse de flăcări.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din bucătărie. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.

Proprietara casei a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind de natură electrică.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şil numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending